Atacul epistolar al domnilor Olteanu si Milut&Pavelescu, aceste ramasite fumegande ale ceea ce au fost PNL si PNTCD in istoria postdecembrista, impotriva lui Cartarescu si Patapievici nu ar merita decat abisul ignorarii daca ele nu s-ar inscrie intr-o campanie mai ampla de maculare a elitelor, care in 2007 a atins un trist apogeu comparabil doar cu cel din 1990. Incepand cu reactia furibunda la "Apelul intelectualilor", cu mizeriile si calomniile deversate sistematic de cotidianul "Ziua" si de site-ul Civic Media, continuand cu atacurile lui Crin Antonescu de la microfonul Parlamentului si cu cele ale frustratilor de serviciu la talk-show-uri, cele doua scrisorele nu constituie decat un nou episod din acest vast proiect de dezonorare a intelectualilor activi in spatiul public. Se urmaresc doua lucruri: sa se demonstreze ca intelectualii vizati nu au nici o competenta morala in a judeca societatea, fiind vanduti, mincinosi si impostori, si sa se resusciteze sentimentele antielitare cultivate de comunism. Cum acest tip de mesaj se adreseaza publicului larg, pentru confratii acuzatilor se apeleaza la unul mai subtil: cel al marilor ganditori sedusi de tirani.

Misivele oltenisto-milutiene bifeaza ambele demersuri in registre diferite. Patapievici este acuzat de impostura, ca si-a vandut constiinta pentru bani si este comparat cu proletcultistii. Tradarea, sustin indignati fostii taranisti, este dovedibila, "falsul ganditor" s-a pus in slujba dictatorului Basescu, acceptand postul de la Institutul Cultural Roman, cu misiunea evidenta de a desfiinta partidele istorice si, in special, urmele PNTCD. Cartarescu, in schimb, este exponentul "scolii de gandire carliste", una de tip nou insa, adulatoare si aflata in servitutea aceluiasi Basescu.  
  Motivele acestor rabufniri sunt nu doar benigne, Patapievici a afirmat intr-un editorial ca PNTCD este una dintre marile dezamagiri, iar Cartarescu l-a catalogat pe Olteanu drept "ins absolut penibil", ci deja un loc comun, opinii impartasite de 99% din populatie. PNTCD, sub bagheta lui Milut si Pavelescu, a luat la europarlamentare 1%, iar Olteanu se bucura de increderea a 2% din populatie. De aceea, cred ca substratul atacurilor tine doar partial de frustrare, ranchiuna si lipsa de caracter. Aceleasi care il imping pe Emil Constantinescu sa-si exibe obsesiile pe antenele lui Voiculescu in penibile razboaie impotriva intelectualilor care nu ii mai acorda credit de zece ani incoace, evident, vanduti fiind lui Basescu, si carora le promite ca nu-i va lasa sa ajunga in "cosul de gunoi al istoriei", asa cum ar binemerita, ci le va aduna zicerile in patru volume, editie de lux. Cred deci ca terfelirea elitelor active face parte dintr-un proiect mai larg de demitizare.

Nici o metoda nu este omisa. Se face recurs la credibilitatea profesionala, sa ne amintim jalnicul episod cu plagiatul lui Liiceanu, apel la biografia personala, se inventeaza colaborationisme cu fostul sistem si se arunca in derizoriu opere. Totul pentru a demonstra ca respectivii nu au abilitatea morala sa ridice glasul. Se incearca stigmatizarea nu doar in ochii opiniei publice, ci si in interiorul propriei bresle. Este indusa teama, planificata deziluzia si se mizeaza pe retragerea scarbita. Cand agresivitatea pura nu da rezultate, incep pledoariile pentru neangajare, necesarul scepticism, turnul de fildes care garanteaza echidistanta. Se fac false comparatii istorice, Hitler, Putin, dar mai ales se induce ideea intelectualului fascinat de tiranie. Asemenea campanii insa, dupa cum au dovedit-o acesti 18 ani, se intorc impotriva initiatorilor.