Chiar daca noii ministri desemnati tin capul de afis al acestor zile, nu putem sa trecem cu vederea cei 20 de ani minus o unitate impliniti de la Revolutia din Decembrie 1989. Nu o sa fie vorba aici de vreo evocare seaca sau strident patetica, nici de o atitudine sarcastica fata de traditionalele coroane de flori aduse de puternicii zilei la troita de la Universitate, n-o sa ma refer nici chiar la bietii parinti care, singuri si tot mai umiliti de faptul ca nici acum nu stiu cine le-a omorat copiii, se duc si plang la Cimitirul Eroilor. O sa fie insa vorba de solicitarea unui minimum de decenta fata de toti aceia care, prin riscul asumat la momentul respectiv, au contribuit cu putinul curajului lor la daramarea colosului totalitar. A-i lua in deradere pe acesti oameni nu inseamna doar sa fii un marlan de cea mai joasa speta, ci si un instrument perfid al calomniei.

Se trezesc astfel tot felul de comentatori improvizati care, ca din senin, incep sa vorbeasca sau chiar sa scrie despre ceea ce domniile lor indraznesc sa numeasca "gasca" sau "sleahta" kaghebista. "sleahta" – ingrozitor – ar fi formata tocmai de ziaristii care in urma cu 20 de ani s-au hotarat ca prin mijloacele lor profesionale sa se opuna regimului Ceausescu. Evident, pentru cei mai multi dintre romanii de atunci, acel gest reprezenta o nebunie, nu degeaba NC a si folosit psihiatria ca arma politica. Pentru romanii de acum (unii dintre ei), nebunia nu mai impresioneaza si, in consecinta, deducand dubios – ca doar toti de la o vreme incoace ne-am facut analisti –, trag concluzia ca de fapt nimeni nu si-ar fi riscat viata daca nu ar fi avut asigurata o oarece protectie. si de unde putea veni aceasta, daca nu de la tatuca Gorbaciov? si cum, ca sa-l citam pe Thierry Wolton, dupa Brejnev, urmasii sai au incercat, sub umbrela KGB, sa cosmetizeze comunismul, e clar ca aceia care se stiau aparati de Gorbaciov erau pui sau puiuti de kaghebisti. Mintile machiavelice si igrasioase vad jeg si machiavelism cam peste tot. Pentru ei nu exista nimic sfant si atunci raspandesc din intestinele lor fetide gaze la fel de rau mirositoare prin care vor sa infesteze atmosfera. Tocmai de aceea ne trezim in situatia paradoxala de-a recunoaste ca, decat asemenea specimene care nu mai au mult si vor spune ca pana si tinerii zdrobiti de tancuri tot kaghebisti erau, alesi intentionat pentru sacrificare, mai bine e sa-l vedem inca o data pe batranul activist Ion Iliescu care, cu fruntea dezvelita si fularul rasucit in jurul gatului, aduce omagiul anual celor morti pentru libertate etc. Cel putin atitudinea fesenista voit simplificata, bazata pe viziunea revolutiei pure, nu e atat de toxica precum aceste tendinte care, exacerband teoria conspiratiei, maculeaza tot ce e curat si autentic in gestul unui om. Minciuna celor trei trandafiri a construit un romantism ridicol din care s-au hranit cei multi si prosti dar, dupa ce s-a prabusit intr-un nor de praf, a lasat loc unei luciditati amare de care au profitat cei mai odiosi falsificatori. Asa se face ca asemenea secaturi au ajuns sa vorbeasca fara nici un pic de jena despre protectie kaghebista si-i insulta pe adevaratii disidenti numindu-i agenti straini.

E limpede ca lumina zilei si nu ne mai putem face iluzii. Cu toate integrarile realizate, cu fiul lui Alexandru Paleologu la conducerea culturii, cu toate tonele de literatura anticomunista publicate din 1990 incoace, la 19 ani de la moarte, Ceausescu inca traieste. Cum spuneam cu alt prilej, actualele malluri multicolore si hiperemancipate au de fapt scheletul de fier-beton al vechilor circuri ale foamei. Ce continuitate mai frumoasa vreti cu defunctul regim?