21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialȚara de pe azi pe mâine | OPINIE

Țara de pe azi pe mâine | OPINIE

Cred că niciodată nu s-a simțit mai acut în țara asta lipsa unui proiect. Am dus și mineriadele în spate, ne-am opintit și cu bâlbele celor 15.000 de specialiști, ne-a luat Năstase de proaspeți și apoi cei zece ani cu Bă­sescu au trecut pe negândite – dar aveam măcar în minte că drumul va duce undeva. Șontâc-șontâc, cu proprietatea-moft sau des­coperind că iarna nu-i ca vara, dar era ceva în față.

 Cu ăștia de acum guvernând, sentimentul e că mergem înapoi, că „recuperăm“ acum toate zoaiele ținute sub limbă în epoca 2000-2004, a tunci când au tăcut de spaimă că nu ne vor primi în Uniunea Europeană. Și-au înghițit atunci în sec și naționalism, și tentația puterii totale, au mușcat din iarbă doar ca să dea bine la Bruxelles – apoi treburile s-au împuțit, a venit și criza și le-a intrat în cap ideea că Uniunea asta Europeană nu-i mare lucru; ba, dacă o iei pragmatic, să te trimită partidul în Parlamentul European înseamnă, pe de o parte, o sinecură bunicică, pe de alta, ți-ai asumat că renunți la influență, la culisele de pe Dâmbovița, unde se fac jocurile. Un fel de exil pe bani, chiar enervant une­ori. Deci, la ce să ne intere­seze Bruxelles-ul ăsta?, că noi știm mai bine – și dacă nu știm, dă-i naibii, că le au și ei pe-ale lor…

 Suntem, acum, în această zonă gri. Nu se guvernează o țară, ci partide. Nu mai există provocări unitare (fain cuvânt, la modă…), ci hub-uri de putere care se cer gestionate când ies din rând. Aveți impresia că Grindeanu chiar guvernea­ză? Olguța? Ăla de la Agri­cultură? Credeți că iau ei deciziile? Hai să fim serioși, de trei luni se promovează doar puterea unui singur om. S-a ajuns, ca pe vremea lui Ceaușescu, să te întrebi când lasă puterea din mână – și nu unui democrat, ci fie și lui Nicușor; ohoho, Valen­tin era un vis îndepărtat, semăna cu oamenii care mergeau duminică la sta­dion. Văd oameni care n-au votat în viața lor cu PSD și care speră sincer, cu niște onești membri ai acestui partid, să vină Chirică sau altcineva și să-l arunce pe Dragnea peste bord.

 Eu până acum nu am văzut niciodată pensionari îngrijorați de creșterea pensiilor. Și nici muncitori îngrijorați de creșterea salariilor. Sindicate care să ceară reformă, oameni de afaceri care să ceară reformă. Toți se întreabă cât mai e până când se blochează sistemul – că banii vin, le place sau nu guvernanților, din economia reală, nu din declarații politice. Investești, faci profit, plătești taxe și din taxele astea pui un bănuț la pensie sau la sala­riul minim și iar la investiții. Așa, că dai tu o lege că de mâine cresc bani în plop, nu merge. Nu există imprimante pentru bani, astea-s visări de anii ʹ90, de pe când unii se pensionau la 42 de ani – să vă spună Petre Roman dacă nu mă credeți.

De patru luni de zile, România e în locație de gestiune, formula aia ciudată în care vindeai votcă, chibrituri și cizme de cauciuc, dar, pentru că nu era a ta, te durea la bască dacă se scorojeau pereții. Bani să iasă tataie – și, la fel ca mandatarii de pe vremuri, poti să-ți aprinzi Kentanul cu suta de lei. Investiții ioc. Educație ioc. Programe de sănătate, agricultură, cultură etc. etc. ioc. În afară de politică, în țara asta nu se mai face nimic. Și niciodată n-a fost așa. Și da, poți să mai pui la socoteală și mârlănia ăstora de a vorbi despre Centenar când ei duc România înapoi cu o sută de ani. 

 Încă nu pricep cum Dumnezeu, la partide așa de mari și aparent solide, se întâmplă să le intre virusul, unul care le distruge și ultima picătură de reflex democratic. Până la urmă, cine e Dragnea ăsta? Un repetent, un șmecheraș trecător – și o sută, o mie sau zece mii de oameni infinit mai deștepți și mai onești, ascultă orbește de el? Sunt oameni care au intrat în PSD din convingere, știu ce înseamnă ideologia, unii vorbesc de la catedre despre ea – ce simt oamenii ăștia când Dragnea urlă la ei sau îi amenință? Cine-s ăștia de s-au adunat lângă fiul milițianului din Teleorman? – o funcționăreasă fără succes de la Constanța, o țață de la Craiova și încă o țață de la București, un timișo­rean (haida de, via Gorj) încă uimit că e prim-ministru… Cine-s ăștia? Ce legătură au veșnic-lucrătorii ăștia la stat cu o țară care musai să învețe antreprenoriatul din mers?

 Inerția asta va costa pe termen lung. La câți bani se bagă azi în educație, ne va fi greu să rezistăm puhoiului naționalist de anul viitor, așa cum greu rezistăm azi puhoiului ăsta anti-Soros, anti-multinaționale și tuturor behăiturilor patriotarde. Generația care vine, în loc să fie conectată la provocările și oportunitățile modernității, se va împărți între cei care vor pleca și cei care vor rămâne. Vor fi cei care înțeleg lumea ca fiind una interconectată, bazată pe inovare și educație pluridisciplinară, și vor mai fi cei furioși că amerrricanii/evrrreii/ungurrrii nu recunosc că Tesla era român și că limba latină se trage din limba dacă. Asta pregătim noi acum și nimic mai mult; cu asta ne ocupăm propriul timp istoric – stăm de pază, că țara asta e guvernată noaptea, ca hoții, pe ascuns.

 Știi ceva? Fă un experiment: stai o zi întreagă și urmărește știrile interne, ia-le pas cu pas, ca și când un străin ai fi, nimerit pe la noi, iar apoi, când te trezești a doua zi, încearcă să-ți amintești ce-ai reținut despre România.

Nu, nu te uita pe Facebook, acolo e altă țară; ia-ți deci cafeluța, du-te pe terasă și privește în zare – cum, nu-ți amintești mare lucru, nu-ți amintești nimic? Stai și-ți storci memoria și tot nu poți spune? Stai liniștit, tu ai dreptate – de fapt, de câtva timp, țara asta nici nu mai există.   

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă