15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialTiti Smeureac, premiile Oscar și monoxidul de carbon

Titi Smeureac, premiile Oscar și monoxidul de carbon

 

Ieri, mă foiam și eu prin bucătărie să instalez un detector de monoxid de carbon, că tocmai citisem că numai 30 la sută dintre cei care au instalații pe bază de combustibil organic sunt conștienți de riscurile la care se expun și voiam să mă poziționez și eu la elite, măcar la treaba asta. Mai ales că eu am o instalație de biogaz, de-am cumpărat-o numai că mă-nnebunise de cap fiu-meu, Titi, că suntem ultimii ciobani din România dacă nu luăm și noi niște fonduri europene.

Și cum fondurile pentru prepelițe, lavandă, ciuperci, oi, vaci de rasă, orice la care se mai poate fura câte ceva, se dăduseră demult, mai rămăseseră numai astea pentru biogaz. Că instalația are două componente, balega și biogazul, deci cam nimic de furat. Nu vă spun că tot am prins și aici doi țigani, că  romi nu le pot spune, care mi-au dat cu burghiul o gaură în conducta de biogaz ca să-și umple buteliile cu care voiau să plece la camping în Anglia. O săptămână a mirosit toată curtea a biogaz, până am găsit gaura.

Una peste alta, șurubărind cu mopsul să prind detectorul de monoxid de carbon, aveam așa, o tristețe metempsihotică. Ca și cum în altă viață aș fi fost un om trist că lucram cu biogaz și în viața asta eram reîncarnat în alt om, și mai trist, care lucra tot la biogaz. În plus de asta, nevastă-mea, Zizi, mă bătuse bine la cap să luăm toate măsurile igienice posibile cu brânza, ca să nu intre Escherichia Coli în ea și să pățim ca săracu om cu fabrica de la Brădet. Deci o dată la două minute mă spălam pe mâini cu spirt, indiferent că umblam la brânză sau la lanțul de la bicicletă sau la telecomanda de la portiere la Duster. Din cauza asta m-am speriat așa rău când am auzit în spatele meu tusea părintelui Doicaru, de am sărit un metru în sus de surpriză. Noroc că tavanul la bucătărie e  destul de jos, altfel cred c-aș fi sărit doi metri.

– Hai să trăiești, nea Titi, fiule – zice părintele și mă fixează după aia cu privirea lui de spovedanie, aia de-ți vine să-i spui și ce păcate n-ai făcut. Țin minte că odată i-am spus că l-am votat pe antihristul de Iliescu, dar a reieșit că la părintele Doicaru  ăsta nu era păcat.  

– Săru-mâna, părinte, gen! – zic eu, și-i dau să se spele pe mâini cu spirt.

– Arz-o-ar flăcările iadului de bacterie – face părintele. Miroase aici la tine a spirt medicinal de nici nu-mi dau seama după miros dacă ai și vreo țuică pe undeva. Biogaz se simte că ai, Slavă Domnului !  Scot sticluța de țuică și-i dau și sticla de spirt, să se spele pe mâini. Părintele oftează, își dă pe mâini cu spirt și zice:

– Acu’ scoate ș-o bucată de brânză, fiule. Că ne bate Dumnezeu dacă ne dezinfectăm pe mâini ca să bem o țuică.

Cât m-am dus eu la putină să scot o bucată de telemea, numai ce-l aud pe părintele cum gâjâie în spatele meu :

– Ce zici de boicot, nea Titi?

– Ce să zic, părinte? Niște neno-rociți – spun la iuțeală, că iar mă lua că-s băselist.

– Nu boicotul lui Băsescu, fiule, stai-ar laptele Zuzu în gât! Boicotul lu’ Jada Pinkett-Smith. Boicotul de la premiile Oscar, cu negrii.

Că atunci când suntem numai eu cu părintele și cu sticla de țuică nu le spunem afroamericani lu’ Will Smith și Denzel Washington, așa cum ar fi corect.

– O fi fost enervată doamna Jada de aiurelile lu’ Donald Trump cu Klux Klux Klanu’ – zic eu, împăciuitor. Noroc că a luat-o la mișto Chris Rock și s-a mai dres busuiocu’, gen. M-am mai șters o dată pe mâini cu spirt și – am zis:

– Dar nu știam, părinte, că urmărești premiile Oscar.

– Nea Titi, pentru mine IMDB și Rotten Tomato vin imediat după Evanghelii și Faptele Apostolilor- face el și-mi aruncă o privire, ca  Samuel L. Jackson lu’ Kurt Russell în filmul „Hateful Eight” al lui Tarantino, gen. Am dat amândoi paharele de țuică peste cap, am mai gustat o felie de telemea și-i zic:

– Oricum, Mad Max-Fury Road a rupt tot. Costume, producție, machiaj, editare film, mixaj de sunet, mixaj de imagine, tot. Șase premii!

– Dă-i naibii de sataniști cu distopismele mamii lor, cu tot. Dar văd că nu zici nimic de Spotlight, -de-a luat premiul cel mare. Că a scris și Tolontan de asta.

Aci m-am scărpinat un pic în cap, m-am mai spălat o tură cu spirt pe mâini și zic:

– Păi, m-am gândit să nu te superi, părinte. Că e cu nenorociri de apucături pedofilice la oamenii bisericii și mă gândesc că poate să fie interpretat și ca un fel de atac la religie, părinte.

Aici cumva am avut impresia că m-am aruncat pe nisip mișcător, așa c-am umplut păhărelele cu țuică, de orice eventualitate. Părintele l-a dat peste cap pe al lui și mi-a zis:

– Nea Titi, una e că vorbim de -Biserica Catolică, care, din unghiul de vedere al credinței adevărate, cu greu putem spune că e religie creștină. Și a doua e că s-a dedat la blestemății, tocmai -stâlpi ai Bisericii Catolice. Apropo de -stâlpi: ce părere ai că se scoate Taxa pe stâlp, din 2017?

La țuică, părintele Manole cam avea obiceiul de a sări de la una la alta așa că am zis să sar și eu, ca să ieșim de la punctul mort.

– Dar de performanța lu’ DiCaprio, ce zici, părinte?

– În „Cârtița“ mie mi-a plăcut mai mult, nea Titi. Suferințele prin care a trecut acolo, mi-a adus aminte de vremurile grele din comunism, când în Biserica Ortodoxă eram mulți care jucam undercover, la două capete. Acia, în „Revenant”, cam a plimbat ursul, cum se spune la noi în popor.

– Exact – am spus și eu. Când m-a bătut pe mine ursoaica aia cu pui de m-a lăsat în comă, dacă mă filma și pe mine Innarritu, luam și eu Oscar, ca DiCaprio.

– Bine că măcar unul din voi doi a reușit, nea Titi – zice părintele sarcastic, dă păhărelul peste cap și se ridică să iasă. Te las, că ai treabă să montezi detectoru ăla. Din ușă, s-a mai întors o dată spre mine să-mi bage poanta, gen.

– Nea Titi ! Știi ce mai este, pe lumea asta, exact la fel ca monoxidul de carbon?

– Nu, părinte.

– Politicianul român. E insipid, inodor, incolor și te omoară fără să-ți dai seama.

Deci, cum v-am spus. Comunistoid părintele, dar la vorbe de duh le are. 

Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer

Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...
Ultima oră
Pe aceeași temă