Am scris, in urma cu cateva zile, despre povestea senzationala a atletei Constantina Dita-Tomescu ajunsa, la 38 de ani, sa domine cea mai frumoasa proba olimpica, maratonul. Stabilita de cativa ani in Statele Unite ale Americii, Constantina a povestit cum a plecat din tara pentru ca aici, dupa 35 de ani, nimeni nu o mai baga in seama, considerand-o "terminata" pentru sport, pentru marea performanta.

O alta marturie care completeaza tabloul marilor sportivi din Romania obligati sa se antreneze pe alte meleaguri atat din cauza conditiilor improprii din tara, cat si a altor factori, vine de la Camelia Potec. Fosta campioana olimpica, aflata la Beijing la doar o... unghie de o medalie la 800 metri liber, se antreneaza de ceva vreme in Franta. Intrebata, la finalul concursurilor de natatie din cadrul Olimpiadei, daca isi reproseaza ceva din ultimii ani, Camelia a avut un raspuns surprinzator: "Da, imi reprosez ca nu am plecat mai repede in Franta". Acolo, spune ea, ar fi avut conditii de pregatire mai bune, dar si un altfel de program de pregatire care, crede Potec, ar fi propulsat-o sigur macar pe podium la Beijing.

Cu patru ani in urma, dupa triumful fetelor de la 8±1 la Jocurile Olimpice de la Atena, lidera canotajului romanesc, Elisabeta Lipa, o adevarata legenda a acestui sport in intreaga lume, a spus ca e dispusa sa mai munceasca patru ani, sa mai "traga" inca un ciclu olimpic, cu conditia ca statul roman sa investeasca intr-o baza olimpica de canotaj. O singura baza! si asta pentru ca, va vine sa credeti sau nu, in Romania nu exista o astfel de baza, desi tara noastra este una dintre cele mai respectate, pe plan mondial, in acest sport! Nu ar fi fost o investitie prea mare, va asigur!

Dar pista nu s-a facut, iar Elisabeta Lipa nu a mai concurat. Randurile de fata, insa, nu se doresc a fi un repros sportiv privind "doar" bronzul fetelor la Beijing – "daca" in barca ar fi fost si Lipa, probabil ca rezultatul ar fi fost mai bun, spun unii –, ci o palma pe care autoritatile o merita din plin pentru lipsa lor de implicare. Ca sa faci o pista olimpica, ar trebui sa inchizi o anumita zona, iar asta inseamna sa nu mai dai acces unor smecheri locali, unor politicieni, unor bisnitari sau imbogatiti peste noapte sa se plimbe cu barcuta sau sa isi etaleze ultimul iaht pe apele Snagovului, de exemplu. Loc unde, daca tot am adus vorba, canotoarele se antreneaza cu frica salupelor care trec in mare viteza pe langa ambarcatiunile lor, gata-gata sa le rastoarne... si, totodata, un loc din care sporturile nautice de la noi e posibil sa fie expulzate in scurt timp pentru ca fostii proprietari si-au cerut inapoi bunurile confiscate de comunisti.

Cu obrazul gros care, din pacate, ii caracterizeaza pe multi, parlamentarii, guvernantii vor uita ca nu au miscat un deget pentru sport. Vor uita ca au participat la distrugerea strandului Tineretului, ca taraganeaza de ani de zile constructia unei sali multifunctionale in Bucuresti, ca suntem singura capitala europeana care nu are un hipodrom, ca din cauza birocratiei am pierdut organizarea unei finale europene la fotbal pentru ca nu avem stadion, ca bazinele de natatie sunt in paragina, ca sportul primeste mereu de la bugetul de stat firimiturile ramase de la masa bogatilor. Ei au uitat; noi, promitem, nu.