Nimic nu pare mai elastic decat trecutul! O stim de la marele Orwell, care a inchipuit cel mai terifiant "minister al adevarului", locul unde se re-modela in permanenta tot ceea ce fusese. Aceasta parabola a avut si meritul sa ne arate ca pentru orice sistem totalitar rescrierea trecutului este un fel de industrie ideologica, la fel de importanta ca productia de otel sau ca recolta de grane. Cine modifica unghiul din care e perceput trecutul comun dicteaza de fapt liniile de vizibilitate ale prezentului. Putin importa ca o asemenea institutie nu are nimic de-a face nici cu adevarul, nici cu preteritul, nici cu istoria. E numai varianta cea mai ipocrita, conceputa sa manipuleze deturnarea memoriei colective in folosul tranzitoriu al unei puteri prezente. Iar uneori institutiile de adevar ale democratiilor nu se sfiesc sa-i foloseasca si sa-i recicleze pe fostii functionari orwellieni.

Ce-a fost cu Revolutia noastra, continua sa clameze neresemnati romanii? Daca nu putem cunoaste nici trecutul (ce era pui al prezentului pana mai ieri), cum vom afla raspunsuri la intrebari ramase desperecheate de multa vreme?
Adevarul istoric este o teribila asteptare care a uscat buzele atator generatii si in Romania. Dar exista el oare ca forma de cunoastere si verificabila, si accesibila? Nu s-ar spune. Desi se crede ca "traitul" nu are nevoie de explicatii suplimentare, fiind o cunoastere epidermica, nu de putine ori suntem surprinsi cand un text oficial ne rezuma o varianta a trecutului nostru din care nu ne recunoastem, de parca nici nu am fi trait pe atunci. De exemplu, prima sinteza romaneasca de condamnare a comunismului provoaca o asemenea frustrare. si actualizeaza in spiritul multora un soi de neincredere funciara in puterea malefica a discursului.

Mai ales atunci cand lipseste un al doilea discurs, cel care ar trebui sa ne explice de ce noua democratie a ramas neputincioasa in fata vechiului sistem, care continua sa fie prezent-absent in principalele locuri unde se iau deciziile.
Cum e posibil ca, activand simpla relatie dintre subiect si predicat, ni se poate modifica in mod radical conceptia despre un trecut pe care l-am parcurs la pas si clipa de clipa? – se intreaba omul insetat de adevar. si ajunge sa urasca toate cuvintele, toate frazele oficiale, prezidentiale, ministeriale, institutionale. Care au furat adevarul sau intuit, confuz, dar autentic, si ii restituie o variata consumata a acestuia, trecuta prin digestia politico-ideologica.

Asa si cu aiuritoarele reinterpretari ale trecutului aparute in zilele acestei comemorari: 70 de ani de la declansarea celui de al doilea razboi mondial… Istoricii, editorialistii, noii ideologi ai unei Rusii care vrea sa-si regaseasca maretia de pe vremea sovietelor au lucrat temeinic. Iar Vladimir Putin a desasurat in Polonia o gama de argumente de o diversitate, trebuie sa o recunoastem, remarcabila. Ni s-a spus ca pe Hitler il fabricasera, de fapt, tarile Europei Centrale si Apusene, prin tratate lase semnate cu Germania inainte sa fi fost semnat Tratatul Molotov- Ribbentrop. Deci lor le revine principala vina in declansarea macelului soldat cu 60 de milioane de victime. Trebuie sa recunoastem ca diversiunea este abila si nu lipsita de temei. Fiindca actualizeaza alte mici adevaruri ascunse sub pres: pentru Polonia, de exemplu, participarea ei la impartirea Cehoslovaciei si chiar un pact anterior semnat cu Germania.

Iar umilita si sfasiata Polonie este chiar acuzata ca s-a dovedit prea inflexibila: putea, cred actualii ideologi rusi, sa cedeze culoarul spre Danzig. Nu era un cap de tara! Putin trece usor cu vederea si faptul ca si Stalin avea profilul perfect de calau hitlerist si n-a ezitat sa-si taie, cu celalalt cutit, de pe harta tratatului germano sovietic, Polonia rasariteana, tarile baltice, Carelia finlandeza sau Basarabia. De cateva decenii bune, Moscova pretinde ca venise sa protejeze aceste popoare. Iar dupa 70 de ani tot le-ar mai proteja.

Asa ca Stalin este din nou un mare erou, perfidul tratat semnat cu Hitler e considerat o simpla bagatela, Rusia nu a avut niciodata pofte expansioniste si nu a contribuit deloc la izbucnirea celei mai teribile conflagratii mondiale, incheind cel mai cinic tratat secret din istoria omenirii. Uneori si cel mai suplu elastic se rupe. Sa speram ca adevarurile, umile, vizibile, despre acest rusinos moment pentru intreaga omenire vor fi acceptate mai firesc si cu mai putin orgoliu ideologic peste, sa zicem, trei decenii. Cat despre marile adevaruri ale Istoriei...