Hai să vedem ce e apartenenţa naţională (cetăţenia) în accepţiunea civică - o comunitate a redistribuirii, ai cărei cetăţeni se definesc prin dreptul la autoguvernare. Cetăţeanul este cel care plăteşte impozite şi, în schimbul lor, votează, alegându-i pe cei care administrează banii lui. Asta e tot. Cine e el, de unde îi vin strămoşii, în ce limbă visează şi ce sex îl atrage nu ne interesează, câtă vreme el îşi respectă contractul cu statul şi statul îi dă ce i se cuvine. Deşi în teorie puţini contrazic această definiţie, în practică această viziune occidentală a cetăţeniei civice coexistă cu unele concepţii etnice despre cetăţenie din unele ţări europene. Cetăţean este doar cine este recunoscut drept „self" - are aceiaşi strămoşi ca noi, vorbeşte aceeaşi limbă etc. Restul drepturilor cetăţeneşti derivă din această identificare etnică. Germania i-a repatriat pe saşii noştri, care trăiseră în altă ţară timp de sute de ani, deci era greu de argumentat că Germania era patria lor. Noi am încercat în aranjamentele noastre constituţionale să luăm ceva din ambele modele. Problemele au început când am decis să acordăm cetăţenie completă, după model german, cetăţenilor nou-formatei Republici Moldova, care o cer. În asta i-am precedat pe unguri, pentru că opoziţia altor partide l-a împiedicat pe Viktor Orban data trecută când a fost la putere să acorde legitimaţii de maghiar care să însemne o cetăţenie integrală: cu legitimaţia respectivă puteai doar circula la Budapesta fără viză şi aveai unele drepturi sociale (înlesniri la transport, sănătate). Dar nu aveai dreptul să votezi.

Acordarea deplinei cetăţenii, inclusiv dreptul la vot, unor cetăţeni ai unor alte state este incompatibilă cu concepţia civică a naţiunii. Asta înseamnă să-i aduci în spaţiul naţional pe nişte neplătitori care au dreptul să voteze, dar nu vor fi guvernaţi de cei pe care îi votează şi deci nu vor suferi consecinţele alegerii lor. În naţiunea spaţiu al redistribuirii solidaritatea este neutră din punct de vedere etnic: alegem să distribuim surplusul de bani (nu cum cred ei, deficitul) de mai mulţi ani cu judeţele sărace Harghita şi Covasna, în vreme ce în Republica Moldova, deşi acolo se vorbeşte româneşte, nu distribuim nimic. Conaţionalii noştri sunt ungurii de la noi, care plătesc aceleaşi impozite şi respectă aceleaşi legi. Ce să mai spun de dl Orban, care oferă drept de vot unui număr comparabil cu cel al votanţilor (şi plătitorilor de taxe) din Ungaria propriu-zisă?

De ce ar vota la alegerile din Ungaria maghiarul din Voivodina sârbească, sau de la Kosice, sau de la Sf. Gheorghe, şi dacă va vota, pe ce bază o să o facă? Ca noi toţi, pe bază de interes, numai că interesul când locuieşti în altă ţară e mai îngust, priveşte doar tratamentul tău, şi nu şi alte politici publice din Ungaria. Moldovenii, de exemplu, au votat pentru cine le-a promis şi mai multe paşapoarte, folosite în mare măsură ca permise de intrare pe piaţa de muncă ilegală occidentală. La ora asta, după ce au contribuit masiv la alegerea lui Băsescu, lor nu li se taie 25% din salariu, de exemplu. Aşa că se poate ajunge, cu totul nedemocratic, ca decizia politică să fie luată de cei care nu contribuie, cum s-a întâmplat cu alegerea lui Băsescu iarna trecută (deşi poate măcar din românii de la Paris unii or plăti taxe de proprietate). Nu există nici un temei moral şi constituţional pentru care într-un stat modern să existe reprezentare fără taxare, tot aşa cum nu este acceptabilă taxarea fără reprezentare. Votul este dreptul de a decide cum vor fi întrebuinţaţi banii tăi. Nu contribui, nu ai de ce să ai putere de decizie. Această formulă este subversivă, în primul rând, pentru statul care o practică, până să ajungem la vecini.

Lăsând argumentul democratic deoparte, există un argument pro şi unul contra, care sunt, de fapt, faţa şi versoul acelui argument istoric. Argumentul pro este că măsura e, de fapt, o reconstituire a dreptului cetăţeniei, pe care aceşti oameni au avut-o şi pierdut-o în mod nelegitim. Eu am cetăţenie română pentru că bunica mea din Cahul era logodită cu un ofiţer al armatei române şi a făcut parte din minoritatea căreia i s-a permis să treacă podul după ultimatumul sovietic din 1940. Verii mei, care au rămas în urmă şi au fost deportaţi în Asia Centrală, au azi cetăţenie kazahă şi sunt cu totul excluşi din Europa ca urmare a unei nedreptăţi istorice. La fel argumentează şi dl Orban. Trianonul a fost o agresiune contra naţiunii maghiare, a lăsat în ţări vecine milioane de unguri care au fost traumatizaţi şi cărora abia azi li se face dreptate.