Raportul intermediar al Comisiei Europene despre (non)performantele sistemului judiciar romanesc puncteaza cat se poate de raspicat aportul Parlamentului tarii, dar si al unui numar impresionant de magistrati la blocarea dosarelor de mare coruptie si, implicit, la transformarea justitiei romane intr-o farsa macabra. Raportul Comisiei nu ofera indicii despre viitoarele ei recomandari cu privire la sistarea sau prelungirea monitorizarii pe justitie sau chiar a aplicarii clauzei de salvgardare. Totusi, anterior prezentarii raportului, cateva voci influente din UE s-au aratat dispuse a agrea ideea incheierii monitorizarii pe justitie daca Legislativul de la Bucuresti va cobori scutul ridicat in jurul lui Nastase. In cazul acestuia, opinia UE a fost si ramane intransigenta: trebuie sa compara in fata unei Curti, sa ia la cunostinta acuzele si sa se disculpe apoi cu ajutorul intregului instrumentar de care dispune in baza reglementarilor legale aflate in vigoare.

Spectacolul determinarii sale de a ramane pe picior de libertate si de a se bucura in extenso de privilegiile ce revin breslei politicienilor autohtoni devine insa nu doar gretos, ci si inspaimantator. Ultradezvoltatul sau instinct de supravietuire pare a-l salva din tot soiul de situatii catastrofale, astfel ca in eventualitatea unei calamitati de genul celei care a dus la disparitia dinozaurilor ma astept ca Nastase sa ramana unicul supravietuitor al speciei homo sapiens pe pamant. Este prins intr-un puhoi de activitati – scrie, preda, se linguseste pe langa personalitati straine de genul imprudentului Dominique Strauss-Kahn, seful FMI, depune eforturi pentru a cuceri simpatia tinerilor care mai posteaza cate un comentariu pe blogul sau, dar gaseste si timp in vederea exercitarii unor presiuni asupra partidului sau pentru a-si asigura sprijinul acestuia in vremuri de restriste personala. Cunoaste, desigur, toate tainele PSD, drept care pana in prezent nu a avut probleme sa-si convinga colegii in privinta sustinerii sale. De altfel, nu cred ca a trebuit sa duca prea multa munca de lamurire – sprijinul acordat unui tovaras de frunte al partidului li se va fi parut celor mai multi dintre pesedisti o chestiune "de onoare", in viziunea acestora functia servind, oricum, mai cu seama parvenirii.

Nastase actioneaza abil: isi individualizeaza problemele, prezentate de ceva vreme drept facaturi ale lui Traian Basescu, decis sa-l distruga. Din cauza egocentrismului implicit, asertiunea are o rezonanta ridicola – ca si cum presedintele n-ar avea nimic mai bun de facut decat sa ticluiasca, zi si noapte, varii strategii vindicative ce-l vizeaza pe Nastase. Se va crede domnia sa un Croesus al Mizilului, dar dincolo de ogoarele prafuitei urbe a ajuns sa conteze infim de putin. Basescu a adoptat o atitudine pragmatica fata de PSD, aspect demonstrat nu o data pe parcursul ultimelor saptamani – calmand, bunaoara, destule spirite nelinistite din PSD atunci cand a declarat ca isi doreste la fel de mult scoaterea Romaniei de sub monitorizarea UE. Odata atins acest obiectiv, este limpede ca ar scadea si presiunea externa in vederea identificarii altor si altor "pesti mari"… in timp ce presedintele ar scapa, incidental, de vechiul sau as din maneca – combaterea coruptiei –, odinioara element-cheie al campaniei sale prezidentiale, dar aparent devenit de-acum o carte de joc incomoda.

Adrian Nastase poate sa stea absolut linistit – in cazul sau, presiunile vin de la Bruxelles, nicidecum de la Cotroceni. Aidoma unui rege medieval, sclivisita entitate moderna considera ca paradigma pedepsirii unui faptas de notorietate ajunge atat pentru a-i mai imbunatati intrucatva propria imagine sifonata, cat si pentru a putea uita apoi linistita de Romania.

UE si Basescu se dovedesc insa neintelepti atunci cand isi doresc demantelarea unui angrenaj anticoruptie destinat preponderent strunirii poftelor politicului. Chiar daca Nastase va ajunge sa faca penitenta, vor aparea alti politicieni si mai sfidatori la adresa legilor si a bunului-simt. Fenomenul poate fi observat deja intr-o serie de fiefuri baroniale, iar UE este, indubitabil, in cunostinta de cauza. Eurocratii de varf ar trebui sa se concentreze mai putin pe Nastase si mai mult pe reformele lipsa, insistand cu predilectie pe tema relansarii acestora. Cu cat vor fi mai insistenti, cu atat vor creste sansele unei justitii independente in Romania, iar politicienii se vor gandi de doua ori inainte de a mai devaliza statul. Dar UE prefera calea usoara – ajunge, vezi Doamne, o invatatura, fie si una bazata pe un personaj a carui conduita reprezinta insasi antiteza procesului de europenizare la care aspira cetatenii romani.

Poate ca Nastase si-ar mai spala ceva din pacate dand fuga la Bruxelles pentru a le propune eurocratilor un deal: daca procurorii ii dau pace, s-ar putea dedica implementarii unui alt obiectiv major al UE – problema romilor. Date fiind incidentele din Italia si tensiunile din ultimele luni, aceasta minoritate etnica a ajuns sa dea, in prezent, mai multa bataie de cap Bruxelles-ului decat puzderia de politicieni corupti ai tarii. Daca Adrian Nastase ar promite ca in urmatorul deceniu se va dedica trup si suflet implementarii programelor de educare sociala a membrilor refractari ai acestei minoritati etnice in vederea integrarii lor in mainstream-ul societatii, eu unul ma declar multumit de un asemenea troc.