Opinii
 
UE si NATO promoveaza impreuna femeile, pacea si securitatea
26 Ianuarie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1022 VIZUALIZARI | COMENTARII  1

Violenta sexuala a devenit o arma in razboiul modern. Cele mai multe dintre victime sunt femei de toate varstele, dar adesea este vorba despre tinere femei; iar rezultatele sunt sarcinile nedorite, infectia cu HIV si stigmatizarea sociala. Se estimeaza ca, in timpul razboiului din Bosnia, din anii ’90, au fost violate intre 20.000 si 50.000 de femei. In Liberia, tara devastata de zeci de ani de razboi, trei din patru femei au fost expuse la violenta sexuala. In provincia Kivu de Sud din Republica Democrata Congo se raporteaza zilnic 40 de violuri. Cu toate acestea, femeile ar trebui privite nu doar ca victime, ci si ca actori in prevenirea conflictelor si in obtinerea unei paci durabile.


Incepand cu o conferinta organizata in comun la Bruxelles, pe 27 ianuarie, Uniunea Europeana si NATO vor sa concentreze mai puternic atentia asupra acestui aspect si sa identifice pasi concreti in vederea eliminarii violentei sexuale in timp de razboi, a intaririi si a sublinierii rolului vital pe care femeile il joaca in refacerea stabilitatii. Deja exista un cadru legislativ solid sub forma Rezolutiei 1325 a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite privind femeile, pacea si securitatea, si o serie de rezolutii ONU ulterioare, inclusiv decizia de numire a unui nou Reprezentant special ONU pentru a coordona eforturile comunitatii internationale in acest domeniu. Din pacate, punerea in aplicare intarzie si este evidenta necesitatea unor eforturi suplimentare pentru a se asigura indeplinirea de catre mai multe tari a obligatiilor ce le revin, mai ales prin formarea militarilor si a personalului civil in aspecte de egalitate de sanse intre femei si barbati.


Adoptarea Tratatului de la Lisabona a creat noi posibilitati de stimulare a obiectivelor privind egalitatea de sanse intre femei si barbati in actiunea externa a UE. Crearea postului de Inalt Reprezentant pentru Afaceri externe si politica de securitate poate contribui la valorificarea politicii desfasurate de UE incepand din anul 2005, prin care se incearca asigurarea integrarii depline a aspectelor referitoare la egalitatea de sanse intre femei si barbati in actiunile UE de gestionare a crizelor, atat militare, cat si civile. De exemplu, in cadrul EULEX Kosovo exista o unitate speciala pentru drepturile omului si egalitatea de sanse intre femei si barbati, iar in cadrul EUFOR TCHAD/RCA a existat un consilier pe probleme de egalitate de sanse intre femei si barbati concentrat pe formarea in domeniu. Aspecte privind egalitatea de sanse intre femei si barbati sunt integrate si in asistenta externa a UE, permitand, de exemplu, sustinerea participarii femeilor la negocierile de pace.


Impreuna cu tarile sale partenere, NATO examineaza la randul sau propriile politici si programe, in vederea imbunatatirii cooperarii cu alti actori la nivel international. Comandamentul strategic NATO a emis recent o directiva militara pentru punerea in aplicare a Rezolutiei 1325 in toate operatiunile aflate sub comanda NATO. S-au infiintat posturi de consultanta privind egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru a oferi asistenta comandantilor superiori in Afganistan. In acelasi timp, pe teren, echipele specializate de femei au avut mare succes in stabilirea increderii reciproce intre fortele aflate sub comanda NATO si comunitatile locale. Cu toate acestea, NATO trebuie sa isi continue eforturile de creare a capacitatilor necesare si de integrare deplina a perspectivelor privind egalitatea de sanse intre femei si barbati.


Speram si ne asteptam ca pe 27 ianuarie conferinta noastra sa incurajeze continuarea progreselor in aceasta privinta. Vrem sa asiguram indeplinirea de catre toate operatiunile aflate sub comanda UE sau NATO a rezolutiilor ONU privind femeile, pacea si securitatea si sustinerea acestora prin educatie, formare si mecanisme de monitorizare si evaluare adecvate. De asemenea, vom continua sa subliniem rolul important al femeilor in securitate in pregatirea celei de-a zecea aniversari a Rezolutiei 1325 anul acesta, precum si in activitatea noastra viitoare. Perceptia noastra privind securitatea ar trebui sa mearga mult mai departe de notiunea traditionala de securitate militara.
In sfarsit, daca nu intarim drepturile si responsabilitatile femeilor la nivel mondial, multe dintre obiectivele noastre politice vor ramane de neatins, iar cele pe care le vom atinge se vor dovedi a fi lipsite de durabilitate. Numai prin colaborare – internationala, regionala si cu societatea civila – vom reusi sa combatem marginalizarea femeilor, care reprezinta o amenintare reala la adresa securitatii mondiale.

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. A bifat un praf in ochi 19:39 | 26 Ianuarie
vali
Un proaspat lider european, femeie in acelasi timp vorbeste despre relatiile dintre femei si barbati in Europa sec XXI. Daca n-as sti ca adevaratele probleme sunt natalitatea redusa care se pare este un proces ireversibil, crizele economice si sociale specifice unui continent imbatranit, riscul aparitiei decalajelor de tehnologie fata de alte continente etc. as spune ca doamna este o aiurita de ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro

banner_pc4.jpg

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI