Uniunea Europeană se află la o răscruce. Forma pe care o va lua peste cinci ani va fi decisă în următoarele 3-5 luni. An după an, UE s-a strecurat cu succes printre propriile dificultăți. Dar acum trebuie să se confrunte cu două surse de criză existențială: Grecia și Ucraina. Și asta s-ar putea dovedi peste puterile sale.
Recesiunea de multă vreme purulentă a Greciei a fost greșit administrată de toate părțile de la început. Emoțiile au ajuns acum la un nivel atât de înalt încât o evitare a acestora rămâne singura alternativă constructivă.
Dar Ucraina este diferită. Este un caz de tip alb sau negru. Rusia lui Vladimir Putin este agresorul și Ucraina, în legitimă apărare, luptă pentru valorile și principiile pe care a fost construită Uniunea Europeană.
Totuși, Europa tratează Ucraina ca pe o altă Grecie. Aceasta este abordarea greșită, care produce rezultate greșite. Putin câștigă teren în Ucraina, iar Europa e atât de preocupată cu Grecia că abia dacă-i acordă atenție.
Strategia preferată a lui Putin în Ucraina: crearea unui colaps financiar și politic care să destabilizeze țara și față de care el poate să își decline responsabilitatea, în locul unei victorii militare care l-ar aduce în posesia unei părți din Ucraina pentru care să fie responsabil. A demonstrat acest lucru transformând de două ori o victorie militară într-un armistițiu.
Deteriorarea poziției Ucrainei între cele două acorduri de încetare a focului – Minsk I, negociat în septembrie anul trecut, și Minsk II, încheiat în februarie – arată dimensiunea succesului lui Putin. Dar acest succes este temporar și Ucraina este prea valoroasă ca aliat pentru Uniunea Europeană pentru a fi abandonată.
Dar ceva e fundamental greșit în politica UE. Cum altfel ar fi putut Rusia lui Putin să-i depășească pe aliații Ucrainei, care pe vremuri conduceau lumea liberă?
Problema este că Europa a finanțat Ucraina cu picătura, exact ca în cazul Greciei. Drept rezultat, Ucraina abia supraviețuiește, în timp ce Putin are avantajul celui care a făcut prima mutare. El poate alege între războiul hibrid și pacea hibridă și Ucraina și aliații săi se chinuiesc să răspundă.
Deteriorarea situației e tot mai evidentă. Colapsul financiar despre care eu avertizam de luni de zile a avut loc în februarie, când valoarea grivnei a căzut cu 50% în câteva zile, iar Banca Națională a Ucrainei a fost nevoită să injecteze mari cantități de bani pentru a salva sistemul bancar. Punctul culminant a fost atins pe 25 februarie, când banca centrală a introdus controale ale importurilor și a crescut ratele dobânzilor la 30%.
De atunci, discursurile președintelui Petro Poroșenko au readus rata de schimb aproape de nivelul la care a fost construit bugetul Ucrainei pentru 2015. Dar îmbunătățirea e extrem de fragilă.
Acest colaps temporar a zdruncinat încrederea publică și a pus în pericol bilanțurile contabile ale băncilor ucrainene și ale companiilor care au datorii în valută forte. A subminat, de asemenea, calculele pe care s-au realizat acordurile dintre Ucraina și Fondul Monetar Internațional. Facilitatea de Finanțare Extinsă a FMI a devenit insuficientă încă dinainte de a fi aprobată.
Dar statele membre UE, care se confruntă cu propriile constrângeri fiscale, nu au arătat nici un pic de voință în a lua în calcul un ajutor bilateral adițional. Așa că Ucraina continuă să se legene pe marginea prăpastiei.
În același timp, un program radical de reformă în interiorul Ucrainei prinde viteză și devine tot mai vizibil atât pentru publicul ucrainean, cât și pentru autoritățile europene. Există un contrast puternic între situația externă tot mai deteriorată și progresul continuu al reformelor interne. Iar acest fapt dă situației de la Kiev un aer de irealitate.
Un scenariu plauzibil este acela că Putin își va atinge obiectivul său optim și rezistența Ucrainei se va prăbuși. Europa va fi invadată de refugiați – două milioane de oameni pare o estimare realistă. Multă lume se așteaptă ca acesta să fie începutul celui de-al doilea Război Rece. Dar cel mai probabil că un Putin victorios va avea mulți prieteni în Europa, iar sancțiunile impuse Rusiei vor fi lăsate să expire.
Numai că acesta este cel mai rău scenariu posibil pentru Europa, care ar deveni și mai divizată, transformându-se într-un teren de luptă pentru influența între Rusia lui Putin și Statele Unite. UE ar înceta să mai fie o forță politică funcțională în lume (mai ales dacă Grecia iese din eurozonă).
Totuși, alt scenariu este acela conform căruia Europa va ieși la liman doar prin subfinanțarea Ucrainei. Ucraina nu se prăbușește, dar oligarhii se reafirmă și noua Ucraină începe să semene cu vechea Ucraină.
Putin ar considera o astfel de situație cel puțin la fel de mulțumitoare ca un colaps complet. Dar victoria sa ar fi mai puțin sigură, deoarece va duce la un al doilea Război Rece pe care Rusia l-ar pierde, așa cum Uniunea Sovietică l-a pierdut pe primul. Rusia lui Putin are nevoie de petrol la 100 de dolari barilul și va începe să-și epuizeze rezervele de bani în 2-3 ani. Cel mai recent capitol în ceea ce eu numesc “Tragedia Uniunii Europene” este acela conform căruia UE va pierde noua Ucraină. Principiile pe care le apără această țară – tocmai principiile pe care a fost fondată UE – vor fi abandonate și UE va trebui să cheltuiască mult mai mulți bani în a se apăra singură decât ar fi cheltuit dacă contribuia la succesul Kievului.
Există, de asemenea, și un scenariu mai optimist. Noua Ucraină este încă vie și hotărâtă să se apere. Deși Ucraina, pe cont propriu, nu poate face față puterii militare rusești, aliații săi ar putea decide să facă “orice e necesar” pentru a ajuta, fără a se implica într-o confruntare militară directă cu Rusia sau a încălca înțelegerea de la Minsk. Făcând astfel nu vor ajuta doar Ucraina, ci vor contribui, de asemenea, la reînsuflețirea valorilor și principiilor care par că s-au pierdut. Nu mai e nevoie să spun că acesta este scenariul pe care îl susțin.
George Soros este președinte al Soros Fund Management și al Fundațiilor Open Society.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
