Trecatorii mai in varsta care au ajuns in fata Muzeului de Arta cu putin inainte de Pasti au crezut ca viseaza: statuia ecvestra a Regelui Carol I, datorata marelui sculptor croat Ivan Mestrovici, demontata de comunisti (si apoi topita) in anul 1948, revenise pe soclu, in mijlocul pietei, peste noapte! Era, precum in bancul sovietic bine cunoscut, adevarat, dar cu unele precizari. Mai intai statuia nu este sculptata de Mestrovici, ci de Florin Codre; in al doilea rand, nu este statuia propriu-zisa, ci o macheta bine lustruita care aduce a bronz: iar soclul nu este de granit, ci din placaj. In fine, statuia nu este pusa acolo pentru eternitate, ci pentru o perioada de circa 45 de zile, urmand ca bucurestenii sa-si dea cu parerea.
Se pune problema daca democratia populara trebuie sa se extinda si in domeniul estetic. Amplasarea unui monument, ca si marile decizii urbanistice nu pot fi luate prin vot public. O consultare este posibila, dar decizia nu poate fi luata decat de oameni competenti. Altfel, desfiintam arhitectii si sculptorii si-i inlocuim cu zidari care executa vointa poporului, asa cum la inceputurile comunismului s-a spus ca si medicina poate fi practicata de infirmieri care cunosc marxism-leninismul.

Acel spatiu vag care incepe in dreptul strazii stirbey Voda si se termina la Galeriile Cretzulescu, acea dilatatie, informa ca o hernie, a Caii Victoriei, presarata cu coloane de afisaj, cu automobile grotesc suite pe hidoase practicabile, taiata in doua de grilajul de fier al Muzeului de Arta gazduieste, printre altele, si cateva statui care-si intorc spatele, parca pentru a ilustra dihonia generala in care traieste societatea noastra. Dominanta e data de faimoasa "teapa" a dlui Ghildus, care are calitatea surprinzatoare ca nu se potriveste cu nici un element din peisajul urban, fiind, asa cum considera si publicul, si cunoscatorii (cu exceptia comisiei ad-hoc instituite de fostul ministru al Culturii dl Theodorescu si binecuvantata de fostul presedinte Iliescu), un monument inchinat mai mult prostului-gust decat eroilor Revolutiei.  
Trebuie tinut seama, precizeaza dl Mihai Oroveanu, presedintele Comisiei nationale pentru monumentele de for public, ca statuia lui Carol I de Mestrovici era amplasata in fata Palatului Regal (Muzeul de Arta de azi), atunci cand Piata Palatului era o adevarata piata: doua cladiri, construite in acelasi stil cu Biblioteca Universitara (fosta a Fundatiilor Regale), delimitau, cu Palatul, o structura aproape circulara in mijlocul careia se gasea statuia ecvestra. Bombele germane au distrus aceste cladiri in august 1944, ajungandu-se la actuala configuratie, haosul dement de asfalt prefacut partial in parcare. Ceva mai urat nici ca se poate!

Pesimist in ce priveste o decizie rapida in reconstructia Pietei Revolutiei, dl Oroveanu crede ca statuia creata de Florin Codre si-ar gasi locul in Piata Victoriei, in unghiul dintre soseaua Kiseleff si Bulevardul Aviatorilor.  
Istoria Bucurestilor cunoaste o serie de deplasari de monumente, de distrugeri ale lor, de amplasamente aiurite ce ar putea fi subiecte de roman (nu este locul sa-l scriem, dar vom aminti totusi de disparitia grupului monumental Regele Ferdinand, creat tot de Mestrovici, aflat in rondul de pe Kiseleff, acolo unde azi se gaseste un mediocru bust al poetului Omar Khaiam. Aceasta sculptura splendida, Ferdinand incadrat de patru Victorii, a disparut, distrusa fiind de comunisti. Aceeasi soarta au avut-o zeci de alte statui). Ce vrem sa spunem este ca decizia de amplasare a unor monumente este un act de mare raspundere si nu poate fi luata exclusiv de autoritatile locale. Peisajul Capitalei este de interes national si trebuie decis de guvern in urma unui aviz tehnic competent.

Desigur, reasezarea statuii lui Carol I "la Palat" ar fi un simbol puternic. Dar numai cu o rezolvare a problemei generale a spatiului respectiv. si nu pe baza unor promisiuni vagi, ci a unui proiect precis si dus la indeplinire. Exigentele minime ar fi: indepartarea "tepei", care saboteaza orice alta reorganizare; crearea unui sistem de pasaje si parcari subterane care sa dea un caracter pietonal pietei; gandirea unui sistem  din care ar rezulta cateva (doua-trei) subunitati de o forma coerenta, adica restructurarea matului herniar-automobilistic din inima Bucurestilor. Dar cum o asemenea decizie necesita discutii sau chiar batalii de ani grei, mai bine sa se plaseze pentru moment statuia lui Carol I in Piata Victoriei, si vom mai vedea.  

Bucurestii, pur si simplu, nu au un centru. Piata Universitatii este o intersectie agitata, unde domneste automobilul. Piata Unirii e gigantica, nu o poti cuprinde cu o singura privire, nu are un ax de simetrie. "Piata Palatului", cum se numea altadata, ar indeplini conditia, dar numai in urma unei restructurari profunde care ar respecta principiile amintite si trebuie bine gandita. Atunci o sa poata veni si batranul rege, sa spuna: "In fine, pot sa-mi ocup locul in aceasta adevarata piata regala!".