14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUn polonez în fruntea UE, o nouă energie pentru Europa

Un polonez în fruntea UE, o nouă energie pentru Europa

Ziua de sâmbătă, 30 august trebuie ţinută minte ca fiind ziua în care Uniunea Europeană a încetat să mai fie împărţită între „noile” şi „vechile” state membre. Alegerea premierului Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Consiliului European – cea mai importantă instituţie din Uniunea Europeană – elimină în mod simbolic această tradiţională şi excesiv utilizată divizare. Nu mai există state „noi” şi state „vechi”. Toate contează.

Moştenirea poloneză, experienţa acesteia pot constitui o foarte importantă sursă de energie, de care UE are şi va avea nevoie în viitor mai mult decât oricând – a spus premierul Donald Tusk după alegerea sa în funcţia de nou preşedinte al Consiliului European.

Nominalizarea lui Donald Tusk reflectă poziţia Poloniei în Europa. Ceilalţi lideri politici europeni au susţinut candidatura lui Tusk pentru că îşi doresc un conducător nou şi energic pentru Consiliul European. Acesta este succesul personal al premierului Tusk, este succesul Poloniei, dar şi al întregii regiuni din Europa Centrală şi de Est.

Noul şef al Consiliului European este prim-ministrul ţării care s-a descurcat cel mai bine din întreaga Uniune Europeană în contextul crizei globale. Polonia a fost singura ţară din comunitate care, între anii 2008-2011, nu a căzut în recesiune. Din 2008 PIB-ul nostru a crescut cu aproximativ 20%, lucru recunoscut de liderii UE. Peste tot, Polonia este dată drept exemplu de succes economic.

Donald Tusk a dovedit că este un negociator eficient şi că ştie să facă bune compromisuri. Nu este nici un federalist extremist, nici un eurosceptic. Fost membru al opoziţiei – de origine din regiunea Caşubia –, ştie să asculte cu atenţie şi glasul minorităţii, să respecte particularităţile pozitive, care sunt nenumărate în Europa.

Dar nu numai atât: Polonia a arătat că poate utiliza în mod eficient fondurile europene şi a condus coaliţia de state europene care a insistat pentru menţinerea unei puternice politici de coeziune în cadrul bugetului Uniunii. În consecinţă, Polonia a negociat suma-record de 105 miliarde de euro pentru 2014-'20, sumă de câteva ori mai mare decât Planul Marshall.

În acelaşi timp, Donald Tusk este cetăţean european în adevăratul sens al cuvântului: fiind istoric, cunoaşte cum a luat naştere identitatea europeană, care a fost punctul de plecare al comunităţii europene, care sunt valorile europene fundamentale. Cunoaşte şi ceea este necesar astăzi pentru ca opera lui Robert Schuman, a lui Jean Monnet, a lui Alcide de Gasperi, a lui Konrad Aderauer şi a lui Paul-Henri Spaak să meargă mai departe.

Donald Tusk crede în Uniunea Europeană, în faptul că aceasta este singurul răspuns plauzibil la provocările cu care se confruntă Europa. Provine dintr-o ţară în care un procent-record de 80% din populaţie susţine integrarea europeană. Dar, în acelaşi timp, Donald Tusk crede în Uniunea celor 28 de state membre, şi nu în fantasmagoria federaţiei lipsite de indentităţi naţionale. Nu fără importanţă a fost şi faptul că premierul Poloniei, în vârstă de 57 de ani, are energia de a conduce Consiliul European şi de a reprezenta Uniunea Europeană în lume.

Totodată, sarcina preşedintelui Consiliului European va fi să construiască şi să menţină consensul între statele membre în scopul realizării acelor priorităţi. În timpul conferinţei de presă de după numirea sa, preşedintele ales a subliniat caracterul integrator al proiectului european, punând accentul, mai întâi de toate, pe rolul în acest proiect al Marii Britanii şi pe deschiderea sa la discuţii despre reformele privind funcţionarea UE.

Premierul D. Tusk a anunţat că, pe parcursul mandatului său, va realiza obiectivele definite în Programul Strategic aprobat de către şefii de stat şi de guvern în iunie a.c. Consiliul European a stabilit atunci principalele priorităţi pentru următorii ani, şi anume: creşterea competitivităţii economiilor europene, securitatea energetică şi politica de mediu sau eficienţa acţiunilor UE la nivel global. Premierul D. Tusk, în rolul de preşedinte al Summiturilor Zonei Euro, va milita pentru stabilitatea zonei euro. Acesta a subliniat că este posibilă îmbinarea creşterii cu disciplina fiscală.

Cheia succesului va fi păstrarea unităţii în UE, chiar şi în situaţia provocărilor internaţionale. În contextul evenimentelor dramatice din Ucraina, premierul Tusk poate să aducă la Bruxelles cunoştinţele şi atât de necesara sensibilitate faţă de problemele din Europa de Est.

Premierul Poloniei a fost ales preşedintele Europei la aproape 35 de ani de la semnarea acordurilor din septembrie care au înfiinţat Solidaritatea şi la 25 de ani de la formarea în Polonia a primului guvern non-comunist după dobândirea libertăţii. Astăzi, solidaritatea învinge în întreaga Europă. Să folosim împreună această şansă pentru a da Europei un nou impuls pentru acţiune şi dezvoltare.

Marek Szczygieł este Ambasadorul Poloniei în România

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă