Viitorul sistemului de aparare antiracheta din Europa este sigur. Realitatea contrazice teoriile acelor critici care sugerau o schimbare de directie a presedintelui Obama in ceea ce priveste proiectele de aparare antiracheta de pe continentul european. Este important sa intelegem cum si de ce le contrazice.
Intai de toate, ca sa clarificam lucrurile, trebuie sa spunem ca, in prezent, nu exista o strategie de aparare antiracheta in Europa. In decembrie 2006, la cateva zile dupa ce am devenit secretar al Apararii, i-am recomandat presedintelui George W. Bush plasarea de catre Statele Unite a 10 interceptoare terestre in Polonia si a unui radar de ultima generatie in Republica Ceha. Sistemul urma sa detecteze si sa distruga pana la cinci rachete cu raza lunga de actiune si posibil purtatoare de focoase nucleare lansate din Orientul Mijlociu – cel mai periculos stat din acest punct de vedere fiind Iranul.

Era cel mai bun plan posibil, tinand seama de tehnologia si evaluarile amenintarilor disponibile in acel moment. Conform planului, radarele si interceptoarele urmau sa fie amplasate in Europa Centrala pana cel mai devreme in 2015. Insa intarzierea cu care Cehia si Polonia au incheiat procesul de ratificare a prelungit calendarul initial cu cel putin 2 ani. Astfel, conform programului anterior, sistemul de aparare impotriva rachetelor iraniene ar fi devenit functional abia in 2017 sau chiar mult mai tarziu.
In urma recomandarilor mele, a sfaturilor primite de la consilierii sai in materie de securitate nationala si a avizului unanim favorabil al ofiterilor militari cu functii de conducere, presedintele Obama a hotarat saptamana trecuta sa inlocuiasca acel plan cu o abordare mult mai potrivita. In prima faza, pana in 2011, Washingtonul va amplasa pe nave rachete interceptoare SM-3 (arme cu capacitati tehnice din ce in ce mai crescute) in zonele cele mai amenintate ale Europei.

In a doua faza, care va fi implementata in jurul anului 2015, rachete SM-3 vor fi amplasate in Europa Centrala si de Sud. Pe scurt, fiecare faza a noului plan va include folosirea unui numar mare de rachete SM-3, spre deosebire de vechiul plan, bazat pe folosirea a doar 10 interceptoare terestre. Noua strategie va fi mult mai eficienta in cazul in care dusmanul lanseaza mai multe rachete simultan. Acesta este tipul de atac cel mai probabil, tinand seama de faptul ca Iranul continua sa construiasca si sa amplaseze arme cu raza scurta si medie de actiune. In acelasi timp, pe masura construirii acestui sistem, planurile de aparare a intregii Europe si de imbunatatire a sistemului SUA de aparare antiracheta vor continua conform calendarului stabilit de programul anterior, creand o zona din ce in ce mai extinsa de protectie.

Imbunatatirile tehnologice permanente ale programului SUA de aparare antiracheta, de la folosirea vehiculelor cu lansatoare de rachete pana la capacitatea de a crea retele de radare si senzori, ne dau incredere in acest plan. Din 2007 pana acum s-au facut sapte teste incununate de succes cu SM-3 si vom continua sa le imbunatatim pentru a le crea capacitatea de a intercepta rachete cu raza lunga de actiune precum rachetele balistice intercontinentale. Astfel, SM-3 pot raspunde acum pericolului reprezentat de rachetele cu raza scurta si medie de actiune, pericol real pentru aliatii nostri si pentru cei 80.000 de soldati din Europa, ignorat de planul anterior. De asemenea, armata SUA va continua cercetarile si eforturile de constructie a unui interceptor terestru in doua faze, de genul celui care urma sa fie amplasat in Polonia ca solutie de rezerva.

Mai mult decat atat, un sistem radar fix ca acela planificat pentru Republica Ceha ar fi mult mai dificil de adaptat decat senzorii aeropurtati, terestri sau spatiali, pe care planificam sa ii folosim. Aceste sisteme ofera date mult mai precise, ofera optiuni de avertizare si depistare rapida si au o capacitate mai mare de interoperabilitate – un factor-cheie in orice sistem care se bazeaza pe conlucrarea cu tari partenere. Acest sistem poate folosi mai bine radare care deja opereaza in intreaga lume, cum ar fi sistemele modernizate de pe vremea Razboiului Rece, sistemele militare mai noi bazate pe folosirea radarelor de banda X, sistemele aliatilor si, posibil, chiar si radarele rusesti. Una dintre criticile aduse acestui plan este ca se bazeaza prea mult pe informatiile ca Iranul se concentreaza pe armele cu raza scurta si medie de actiune si nu a progresat spre rachetele intercontinentale.

Petrecandu-mi cea mai mare parte a carierei in CIA, sunt mult prea familiarizat cu capcanele bazarii pe informatii care pot fi depasite. Asa cum generalul James Cartwright, vicepresedintele Statului Major General, spunea acum cateva zile, am fi surprinsi daca am vedea ca evaluarile nu s-au schimbat, desi "dusmanul a obtinut un vot." Noua abordare a sistemului de aparare antiracheta in Europa ne ofera, de fapt, o mai mare flexibilitate in a ne adapta la noile amenintari pe masura ce vechile amenintari dispar. De exemplu, noul sistem pune la dispozitie rapid capacitati antiracheta, ca protectie impotriva Iranului, care a reusit sa produca rachete mult mai rapid decat s-a crezut. Vechiul plan nu oferea nimic pe o perioada de zece ani. Aceia care spun ca sistemul antiracheta din Europa este scos din uz sunt fie dezinformati, fie rastalmacesc ceea ce facem.

Aceasta schimbare a fost chiar prezentata ca o concesie facuta Rusiei, care s-a opus vehement vechiului plan. Atitudinea Rusiei si posibilele reactii nu au jucat nici un rol in recomandarile facute de mine presedintelui pe aceasta tema. Desigur, avand in vedere ostilitatea trecuta a Rusiei fata de sistemul american de aparare in Europa, daca liderii rusi imbratiseaza acest plan, atunci avem de-a face cu o neasteptata si binevenita schimbare a politicilor rusesti. In orice caz, situatia e clara: programul american de aparare antiracheta din Europa va continua, si nu numai in Europa Centrala, care este cea mai posibila viitoare locatie pentru SM-3, dar si in alte tari NATO.

Aceasta propunere este un pas inainte, asa cum recunostea prim-ministrul polonez, Donald Tusk, numindu-l "o sansa pentru cresterea securitatii Europei". Este o manifestare reala a angajamentului fata de aliatii nostri europeni din NATO, dovada ferma ca SUA doreste ca alianta sa ramana puternica. Sunt de multe ori caracterizat ca un personaj "pragmatic". Consider ca aceasta este o propunere foarte pragmatica. Am descoperit de cand ma aflu in aceasta functie ca exista anumite grupuri care au puncte de vedere aproape teologice in privinta apararii antiracheta si in cea a oricarei schimbari de plan sau anulari a programului, pe care le percep ca pe o abandonare sau chiar pierdere a credintei. Am intalnit aceasta atitudine la dezbaterea privind bugetul Departamentului Apararii, pentru anul fiscal 2010, cand am renuntat la trei programe: laserul aeropurtat, vehiculul cu lansatoare multiple de rachete, interceptorul terestru de energie cinetica.

Desi nu erau functionale, erau extrem de scumpe, acestea castigasera un grup de sustinatori devotati. Am fost un puternic sustinator al sistemului de aparare antiracheta inca din 1983, cand presedintele Reagan l-a propus pentru prima data. Dar vreau ca acesta sa fie functional cat mai curand posibil si sa profitam de noile tehnologii pentru a combate amenintarile viitoare. Concluzia este ca sistemul american de aparare antiracheta va functiona in Europa pentru protejarea trupelor noastre si a aliatilor NATO. Noul sistem pune la dispozitie capacitati de aparare cu cativa ani mai devreme decat planul original si va oferi o protectie mult mai puternica impotriva amenintarilor cu raza lunga de actiune aproape in acelasi interval de timp ca si programul precedent. Noi intarim, nu abandonam apararea antiracheta in Europa.