8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialVă așteptăm în fața Guvernului, domnule președinte Iohannis! | OPINIE

Vă așteptăm în fața Guvernului, domnule președinte Iohannis! | OPINIE

O scurtă descriere a situației. Folosindu-se de o serie de legi electorale incorecte și neconstituționale, partidul condus de infractor condamnat pentru fraudă electorală a câștigat alegerile. Au votat pentru PSD și ALDE mai puțin de 18% din alegători. După alegeri, infractorul a impus un guvern condus de un zero, iar la Interne și Justiție a pus doi lachei controlabili. Cei peste 100.000 de polițiști și jandarmi, plus ofițerii de informații de la DIPI, sunt conduși de o fostă secretară. La trei săptămâni de la instalare, noul guvern emite o ordonanță de urgență prin care își salvează de pușcărie șeful, aflat în plin proces de abuz în serviciu și care, dacă era condamnat pentru a doua oară, ajungea la pușcărie. Odată cu acest infractor, scapă de judecată nenumărați din asociații săi politici, în dosare care au provocat prejudicii de peste un miliard de euro. În paralel, Parlamentul, dominat de PSD, va prelua misiunea de a legifera o grațiere colectivă. Va ieși mai rău decât în varianta inițială, sub atenta supraveghere a lui Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea.

Eu cred că acesta este un stat mafiot. Cleptocrație este un termen prea blând. Iar când te confrunți cu o astfel de putere, mă îndoiesc că clasicul apel la ieșirea în stradă va funcționa. Ceea ce încearcă acum președintele Klaus Iohannis și PNL este complet ineficient. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, nu se va lăsa intimidat de Iohannis, pentru că se teme prea mult de sistemul mafiot care l-a pus în funcție. Nu va acționa. La Curtea Constituțională, cred că PSD deține în acest moment o majoritate fragilă, care va bloca o decizie pe ordonanța lui Dragnea până când își va produce efectele. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE are patru ani în față, nu va face un pas înapoi.

Și, să fie clar: acesta este doar începutul. Sunt studii care arată că infractorii, când văd că pot scăpa nepedepsiți cu o infracțiune, vor trece la un nivel superior. Este procesul invers a ceea ce s-a întâmplat la New York, în anii 90, când primarul Rudolf Giuliani a reușit să combată eficient criminalitatea care ajunsese la cote dramatice. În 1983, au fost 1622 de crime. În 2016, au fost 335, deși populația orașului a crescut cu un milion de persoane. James O Neill, noul șef al poliției newyorkeze, a povestit, în ediția de sâmbătă din Wall Street Journal, cum a fost posibil: combătând mica infracționalitate și sancționând dur portul ilegal de armă. Filosofia poliției din Big Apple a fost simplă: un infractor mărunt care nu este sancționat, începe să devină tot mai ambițios. Ceea ce s-a întâmplat acum va avea exact efectul invers: hoțiile se vor amplifica. Cei care vor să fure vor spera (pe bună dreptate) că PSD va bloca DNA-ul, va face praf legislația anticorupție și, dacă va fi necesar, mai legiferează o amnistie. Nu este doar o amnistie a celor deja vinovați, ci o invitație deschisă la declanșarea unui jaf de proporții. În plus, în următoarele luni, PSD nu se va opri. Va ataca zona serviciilor secrete și, foarte probabil, sub pretextul amendării Codului Penal, vor mai tăia din atribuțiile DNA. Asaltul asupra statului de drept nu s-a terminat. Abia a început. Nu aș exclude ca, la finalul acestui drum, PSD să pornească un nou demers de suspendare a președintelui.

În 1846, Henry Thoreau a scris un eseu – „Nesupunerea civilă” – în care îndemna la rezistență pașnică împotriva unui guvern abuziv. Formele de nesupunere civică sunt extrem de diverse: de la neplata taxelor la blocarea unor instituții guvernamentale sau marșuri. După opinia mea, dintre toate aceste variante, cea mai realistă este blocarea Guvernului până când va face un pas înapoi. Va fi dur: temperaturi sub zero grade, un public care se va plictisi ușor și va fi demoralizat de televiziunile subordonate sistemului mafiot. Pentru ca aceste proteste să reziste soluția este ca președintele Iohannis să coboare în stradă în fiecare seară și să-i susțină pe protestatari. Personal, i-aș ierta toate păcatele dacă ar face asta. Și cred că aceasta ar fi cea mai bună soluție ca protestele să rămână pașnice. Altfel, PSD îi va lăsa pe protestatari „să fiarbă în suc propriu”, îi va insulta și discredita la Antena 3 și RTV, iar frustrările se vor acumula de ambele părți. Sunt destul de convins că PSD aici ar dori să se ajungă – la un pretext să aducă la București noii mineri, ai Antenei 3 – dar este esențial ca protestul să rămână pașnic. De aceea, președintele Iohannis trebuie să iasă din logica instituțională și rigidă și să coboare în stradă, oricât de atipic și de șocant ar fi un astfel de gest.

 

 

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă