Ca să zic așa, eream cu patru oi bolnave și cu ăia doi ciobănești mioritici ai mei în față la cabinetul veterinar și așteptam să vină doctorul Pandele, care se scoală mai târziu, că noaptea cântă manele la un club de karaoke din Nehoiașu, județul Buzău, să-și mai completeze și el veniturile, gen.
De obicei, veterinarul apare cu nasul spart, căci, nefiind manelist nativ, nu știe să stea nemișcat când îi lipesc clienții suta pe frunte. Mă mai și trezisem cu noaptea în cap, dar nu în sensul clasic, ci în sensul că mă culcasem în stare gravă de ebrietate și ori la ce oră se trezește omul după starea asta e întuneric la el în creieri, exact ca noaptea. Și cum stăteam eu așa, aud în spatele meu pe drum un fel de fâșâit, ca ăla de se aude când merge un hipster pe bicicletă și-i intră barba printre spițele de la roți, gen. Mă întorc repejor să văd ce e și-l zăresc pe poștașul nostru, Timotei Cismariu, trăgând după el un căruț, pe care pusese acvariul cu pești neon, să-i poată aduce la veterinar. Fâșâitul erea de la peștii neon, pe care-i înfășurase în niște izolirband pentru cablu electric și care se frecau înnebuniți de peretele acvariului.
– Hai noroc, nea Titi, frățioare, vezi că sunt al doilea după tine la coadă.
Asta cu coada erea o defor-mație din comunism a lui, gen. „Frățioare” erea o deformație mai modernă, de când se luase la bătaie cu niște țigani în gară la Țăndărei și cât l-au bătut ăia din frățioare nu l-au scos.
– Hai să trăiești, Timotei, prietene ciumpalac, o bag și eu prietenos, stil Mircea Badea. Dar ce-au pățit peștii ăștia, de i-ai înfofolit așa?
– Hai că-ți spun, nea Titi, dar mi s-a uscat gura de sete de pe drum. Ai cumva o țuică mică la mata?
Bag mâna sub burta lui Take și dezlipesc de acolo un pet de 250 de grame de Tutti Fresh, pe care-l umplusem cu țuică și-l prinsesem cu scoci acolo, să fie. Ca o divagație, Take e unul din ciobăneștii mioritici, mai exact ăla care nu-i Ianke. Tot am zis că-mi mai cumpăr unul și-l botez Cadâr, dar uite că n-am apucat. Tragem noi câte un gât mic de țuică și Timotei începe să povestească.
– Nea Titi, să vezi drăcie! O verișoară de-al doilea de-a mea, din Finlanda, cu care mai vorbeam pe Skype în finlandeză când mă îmbătam, a murit și mi-a lăsat moștenire o firmă offshore, înregistrată în Panama.
– Gen!, zic eu, apăsat.
– Ce gen?, face Timotei și mai trage o gură de țuică.
– Așa se zice acum, ca să închei propoziția de o manieră mai ambiguă.
– Mă rog, gen atunci, mormăie Timotei, bagă mâna în acvariu, scoate un pește neon, așa învelit în izolir band cum era, și se șterge cu el de țuică la gură, după care-l aruncă la loc în apă și continuă povestea, gen:
– Mă uit pe Wikipedia să văz ce Panameaua mea poa’ să însemne offshore, când îmi cade privirea pe acționariatul firmei. Și văd acolea pă unul Remus Truică, unu’ Steinmetz sau așa ceva și vară-mea Parașchița Chișcă, după tată-Harkonnen, după soț. Uupsss!
– Ce uupsss?, zic eu, nedumerit.
– Așa se zice acuma, când ai o surprindere, face Timotei, mulțumit. Că n-oți fi numai dumneata și cu doamna Zizi la curent cu limbajul modern. Deci, pun eu mâna pe telefon -și-mi sun colegii acționari să văz dacă am ceva de primit, că de dat oricum n-aveam de unde. Să vezi drăcie! Ambii îmi spun că n-au auzit în viața lor de asta și că e o greșeală, gen. Ca să zic și eu cum m-ai învățat mata!
Am tras o dușcă mai mare de țuică și noaptea cu care mă sculasem în cap a început să se facă ziuă. Nea Timotei poștașul a tras și el una și-a continuat:
– Buuun! Și cum stăteam așa și mă minunam la telefon, brusc am sentimentul că cineva încearcă să-mi spargă contul de e-mail. Și nu oricare, contul de yahoo, nu ăla de gmail, nu ăla de hotmail. Că știi că mie-mi place să am trei e-mailuri.
– Păi, cum ți-ai dat tu seama că cineva îți sparge contul de e-mail și mai ales cum naiba ți-ai dat seama care din ele?
– Deci nu mi-am dat seama, am avut sentimentul, nea Titi. Notează diferența, dacă poți, că-s prea obosit ca să ți-o notez eu.
– Bun, deci ai avut sentimentul că cineva îți sparge contul de e-mail. Și ce-ai făcut atunci, nea Timotei?
– Stai să vezi! Ies în curte nervos și prind trei cetățeni care butonau la laptoape în fața casei. Doi izraelieni și un belgian: Goldman, Berkowitz și Guzman.
– Care era belgianul? De curiozitate întreb!
– Berkowitz! Se simte că numele e un pic mai flamand, cu influență wallonă. Să vezi ce poveste penibilă îmi toarnă: că ei sunt agenți Mossad în retragere și că, de fapt, voiau să-i spargă contul lu’ doamna procuror Codruța Kovesi!
– Și peștii ce-au pățit?, zic eu năucit complet.
– Păi, când au văzut că i-am prins, bandiții de la Mossad au rupt-o la fugă prin curte și mi-au răsturnat acvariul, că scosesem peștii la o gură de aer proaspăt. Mi-e frică să nu-și fi rupt ceva oase în cădere, de aia i-am înfășurat în izolir band și i-am adus la veterinar, să-i verifice el.
N-am apucat eu să mă dezmeticesc bine din povestea lui Timotei, că-l văd venind spre cabinet pe doctorul veterinar Pandele, plin de vânătăi pe față.
– Dar ce-ai pățit, dom doctor? N-ai dat prioritate la tren la trecerea de cale ferată fără barieră?, îl întreb eu, tot în stil colocvial Mircea Badea, gen.
– Îi știți pe ăia care se enervează pe ANAF și vin să-și plătească TVA-ul și impozitele cu saci de mărunțiș?, oftează doctorul Pandele, abătut rău.
– Da, ce-i cu ei?, sare și Timotei.
– Ei, aseară a venit unul la bar la Nehoiașu, unde cânt eu manele, să dea niște dedicații. Și-n loc de bancnote, mi-a lipit pe frunte echivalentul a șase sute de euro, în monede de 10 bani. Cât scuipat i-a trebuit pentru asta, nici nu vreau să vă mai spun.
Am clătinat toți trei din cap cu scârbă, am băut câte un gât de țuică fiecare, apoi veterinarul s-a scuturat de amintire și-a zis hotărât:
– Dar distracția e distracție și datoria e datorie, că de aia se depune jurământul hipocratic pe lumea asta! Haideți cu animalele ălea în cabinet, să vedem ce pot să le fac.
Ca să vedeți că pe lume sunt și drame adevărate, nu numai comedii cu agenți Mossad care hărțuiesc procurori generali de la DNA.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer
