Am reușit să urmăresc, prin Internet, o bună parte din dezbaterea de luni, 30 ianuarie, de la Ministerul Justiției. Dincolo de intervențiile „pitorești“, gen Gigi Becali, un mesaj global m-a frapat. Acest mesaj nu privește în sine tema dezbaterii – care a generat deja ample comentarii –, ci e cu bătaie mult mai lungă. Este vorba de poziționarea societății civile în raport cu clasa politică.
Societatea civilă începe să-și ia destinul în propriile mâini.
Oamenii sunt dispuși să facă sacrificii pentru a apăra statul de drept, instituțiile democratice și libertățile cucerite cu jertfa de sânge.
Atât înainte, cât și după 1989.
Niciun partid politic important din România nu e astăzi capabil să cristalizeze acest deziderat major, să facă din el prealabilul oricărui program de guvernare.
Când mă uit azi la PSD, văd succesorul PCR, cu tot arsenalul de promisiuni fără acoperire, de minciuni, de manipulări, de megalomanie deșănțată, de calomniere și compromitere a tot ce este valoare, competență, merit, muncă cinstită.
Iar alianța PSD-ALDE nu e altceva decât urmașa Frontului Democrației și Unității Socialiste (FDUS) de dinainte de 1989. Partidul-stat care – incapabil să-și procure singur majoritatea sau de ochii lumii – își caută legitimitatea într-o alianță cu personaje îndoielnice, lipsite de scrupule, oportuniste, deci gata de orice compromis pentru a înșfăca o bucată din ciolanul puterii. PNL e o mare dezamăgire pentru faima numelui pe care-l poartă.
Niciodată pe propriile picioare din 1990 încoace, PNL a fost și este un partid sub acoperire. Pentru ca România să pară o țară democratică și pluralistă (de altfel, coșmarul lui Ion Iliescu), s-a hotărât atunci la vârful FSN că e bine să existe două nume pentru aceeași structură: unul la vedere (actualul PSD) și altul sub acoperire (PNL).
Ori de câte ori sistemul prorus a fost în pericol de a pierde controlul discreționar al țării, PNL a jucat rol de armă secretă.
Să ne amintim doar de CDR, de Alianța D.A. și de USL.
Pe primele, PNL le-a sabotat; la ultima a fost complice, inamicul comun fiind PDL, intrusul considerat ilegitim și nociv.
Iar după ce a înghițit PDL, PNL și-a desăvârșit opera: scenariul scris la Moscova este din nou realitate.
Începând cu 2012 – ca și înainte de 1996 sau între 2000 și 2004 -, în România nu mai există opoziție.
„Miracolul“ din 2014 n-a fost decât un accident de parcurs provocat de stupizenia, îngâmfarea și megalomania unui individ, pe numele său de buletin V.V. Ponta.
Despre politica partidelor de umplutură, ce să mai spunem ?
* UDMR nu intră în calcul, fiind o structură identitară, fără o doctrină limpede, dar dispusă mereu la compromis în interesul comunității pe care o reprezintă.
* USR e o nebuloasă, încâlcită în contradicții și apăsată încă de durerile facerii.
* PMP se scufundă pe frontul anti: anti-USL, anti-SRI, anti-DNA, anti-SUA, anti-Rusia, anti-UE, anti-Iohannis, anti-tehnocrați; și, în fine, anti el însuși.
* PRU s-a dorit a fi deopotrivă pluta de salvare a naționaliștilor orfani ai PRM, dar și partidul-balama, degrabă recuperatorul locului lăsat liber de „interesul național“, recte defunctul UNPR. O palidă replică a FN-ului francez sau a UKIP-ului britanic. Dar grefa nu a reușit (încă?).
Găsim astfel explicația absenteismului masiv la votul din 11 decembrie trecut.
Societatea civilă nu se mai mobilizează pentru politicieni. Pentru niciun politician! Ci doar atunci când valorile esențiale sunt puse în pericol, vezi cazul 16 noiembrie 2014.
Foarte important este momentul acesta incredibil, oportunitatea pe care – involuntar – PSD-ul a dat-o societății civile de a se exprima, de a se situa în prim-plan. PSD a ridicat mingea la fileu și ar fi păcat ca societatea să rateze smash-ul!
Cu o mobilizare exemplară și de durată (sacrificiul merita efortul), elanul acesta trebuie transformat în rezultate palpabile, inclusiv reformarea unor instituții gen CNA sau Avocatul Poporului.
Mesajul receptat astăzi este capital. A sosit momentul zero pentru fixarea și asumarea rolului fiecăruia dintre actorii vieții obștei noastre:
* partidele organizează, programează, propun;
* politicienii fac campanie, reprezintă electoratul, legiferează și administrează comunități;
* societatea civilă veghează, alertează și sancționează „ieșirile în decor“ ale oamenilor politici (care trebuie să acționeze în slujba celor pe care îi reprezintă și cărora le datorează demnitatea în care se află vremelnic).
Împreună, acești actori apără valorile sine-qua-non ale țării și instituțiile reprezentative. Nu pe X sau Y, ci interesul general!
Să nu ratăm iarăși momentul, căci nu se știe când se va ivi din nou…
