Pentru cititorii de modă mai veche, care au un pic de răbdare și încep să citească orice text de pe lumea asta cu prima frază, vreau să precizez din start că numele meu e Zizi Smeureac și am scris povestea de azi în locul lui Titi Smeureac, soțul meu. Zic asta nu ca să mă dau mare, că nu e stilul meu, ci numai din respect pentru drepturile mele de autor.
Căci, se știe, tot românul are un mare respect pentru proprietatea intelectuală, cu două condiții: a) să fie proprietatea lui intelectuală sau b) dacă e proprietatea altuia, să nu trebuiască să plătească ceva pentru ea. Pentru cei care încep să citească orice text de la sfârșitul lui, că așa vor ei, să fie invers decât toți ceilalți, Cristoiu gen, n-am ce precizări să fac. Pentru că degeaba le fac eu precizări la început, că ei n-au cum să le vadă dacă încep să citească de la sfârșit. E logic, știți ce zic?
Anyway, nu m-aș fi luat eu tocmai acum, în epoca Facebook-ului, după învățăturile letopisețice ale lui Grigore Ureche și aș fi lăsat naibii nescrisă povestea de vineri, dacă situația n-ar fi fost de asemenea natură încât îmi era inimii durere.
Deci, ca să încep cu începutul, Titi s-a întors marți, răvășit mintal, de la un seminar motivațional de coaching cu tema: „Ferestrele sufletului și cum le deschidem fără să pierdem căldura sufletească din interior“. Dacă vă mirați cumva cum a ajuns Titi să meargă la „de din astea“, aflați că într-o zi completase el un test pe internet, din care i-a reieșit că e lipsit complet de inteligență emoțională. Și oricât i-am spus eu că inteligența emoțională e doar o modalitate de a-i menaja creștinește pe oamenii care n-au inteligență normală, sincer, n-am avut cu cine să mă înțeleg.
Și am depus ceva efort să-l lămuresc, credeți-mă! Că, deși n-am talent de pisăloagă și, sincer, n-am fost pisăloagă în viața mea, știam foarte bine un lucru: dacă unui bărbat nu-i spui exact aceeași chestie de zece ori la fiecare două minute, nu ține minte nimic. Nu cumva să înțelegeți de aici că sunt sexistă sau așa ceva. Dimpotrivă, ca orice femeie care gândește, am o părere foarte echilibrată în ceea ce privește sexul opus. Deci, cred sincer că majoritatea bărbaților frumoși sunt proști, dar și așa sunt de preferat bărbaților extrem de inteligenți, dar care arată într-un fel de ar speria pe întuneric și o ursoaică cu pui. Cât despre femei, pe cele frumoase le consider lipsite de inteligență și pe cele inteligente, absolut insuportabile. Ca să fie clar că nu-s feministă, ci obiectivă. Știți ce zic?
Whatever, ăia de la seminarul motivațional reușiseră nu numai să-i spele bine mintea lui Titi, dar i-o mai și apretaseră și călcaseră la sfârșit, așa că l-am lăsat în pace, așteptând să i se șifoneze creierul la loc, ca să am cu cine vorbi.
Ca de obicei, mi-am început dimineața pe pagina de Facebook cu niște postări lejere de cafele cu modele de caimac, urmând ca abia pe la prânz să bag niște pisici delicioase, pe funcția de ridicătoare la like, cum s-ar spune la volei. Și pe la două, după ce se terminau pozele cu mâncarea de prânz, să trec la chestii mai serioase, cum ar fi comentarii la fustele lui Carmen Iohannis, nevasta președintelui. Și abia după aia, la ieșirea oamenilor cu serviciu de la slujbă, când se irita la greu toată lumea blocată în trafic prin orașele mari, să dau drumul la artileria mai grea: o știre falsă cum că zâna fără inimă Andreea Marin a mușcat doi-trei căței plăpânzi. Că atâta lucru am înțeles și eu de la jurnaliștii americani: adevărată sau falsă, știrea că au mușcat-o câinii pe Andreea Marin nu e știre. Mai pe seară, urma să închei cu două-trei smetii politice în freza lui Alina Gorghiu și câteva răutăți perfect justificate despre Gabriela Firea Pandele. Deși… sincer acum: dacă pe doamna primar general al Capitalei o cheamă Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, de ce alte răutăți ar mai fi nevoie?
Ca o rezervă strategică, pregătisem pentru postat o rescriere a poveștii cu judecătoarea cu pantofi albaștri și cu fetița cu părinți divorțați, care mă adusese, emoțional vorbind, în poziția psihologică „cu cracii minții în sus“.
În povestea rescrisă de mine fetița era băiețel, iar pe judecătoare o transformasem într-un procuror care o ancheta pe maică-sa pentru evaziune fiscală. Aflând că părinții divorțează și că tata n-o lasă pe mamă să vadă copilul, i se face milă de poziția copilului și-l arestează preventiv pe taică-su. Pantofii albaștri, care erau cheia vizuală a povestirii, îi înlocuisem cu niște „Sneakers“ roșu cu alb, că ăștia merg mai bine la targhetul meu de pe Facebook.
Deci tocmai postasem niște poze noi cu genunchii doamnei Iohannis și curgeau gârlă comentariile de la hateri, exact cum mă așteptam, când mi-a trimis o prietenă din Galați un mesaj pe whats-up cu clipul cu Iohannis, stingher complet, la întâlnirea aia cu ceilalți lideri europeni. Nu pot să-mi dau seama cum îmi scăpase până atunci. Că nu e stilul meu să mă ridic în slăvi, dar cam nu prea-mi scapă nimic, în general. Deci, sincer, m-a apucat o milă inexplicabilă pentru președinte și o ciudă pe noi, alegătorii, că n-am avut cum altfel și l-am trimis acolo. Știți ce zic? Că dacă aveam noroc, candida și la noi unul, tot incapabil, dar măcar simpatic și care să se poată bate pe burtă oricând cu toți liderii europeni.
Și-atunci mi-a venit ideea cine ar putea să fie următorul președinte al României: Ilie Năstase. Dacă-l calci pe coadă, îți sare la gât ca Băsescu, tenis joacă mult mai bine decât Iohannis, se pricepe la politică cam ca Emil Constantinescu și e miștocar ca Ponta. O să ziceți că l-am uitat pe Iliescu și că Ponta n-a ajuns președinte. Corect, dar la ce ne-a folosit?
Anyway, după asta n-am mai putut face nici o răutate pe Facebook în ziua aia. Bine, în afară să mai pun niște poze cu Mihaela Rădulescu transpirată. Sincer acum, oi fi eu creștină și miloasă, dar nu într-atât încât să nu-i întorc cuiva o palmă dacă ea îmi întoarce obrazul nemachiat… Știți ce zic?
Cu drag,
Zizi Smeureac,
blogger de opinie freelancer
