Ultimul weekend de vacanta ne-a adus o avanpremiera cu gust amar despre cum va arata toamna politica. Anunturile facute de Calin Popescu Tariceanu si Mircea Geoana, in care s-au autoprezentat ca fiind optiunile partidelor pe care le conduc pentru functia de premier, precum si lansarea stangace la apa a lui Theodor Stolojan ca pretendent la nominalizarea PD-L pentru aceeasi viitoare posibila eventuala demnitate au spulberat fanteziile estivale ale celor care au crezut ca la intoarcerea din vacanta vor avea placuta surpriza sa descopere ca, peste vara, tara s-a transformat miraculos.

Romania a ramas tara in care politica se rezuma la acelasi plictisitor si inutil discurs centrat doar pe demonstrarea faptului ca toti ceilalti sunt mai prosti si mai ticalosi. Asta vom auzi, in o mie de variatiuni, pana la saturatie in urmatoarele trei luni. Vorbe goale, rostite cel mai adesea de oameni care si-au demonstrat deja incompetenta in trecut, prin care partidele ne vor cersi votul jucand totul pe o singura carte: memoria noastra scurta. Uitati ca am mai fost (cel putin) o data la guvernare si ca nu am facut aproape nimic pentru mai binele vostru! Uitati ca v-am furat si ganditi-va ca, daca ii votati pe ceilalti, s-ar putea sa va fure si mai mult!

In cel mai fericit caz, din cand in cand ne vor fi servite idei proaspete, care vor genera dezbateri, vor trasa tabere pro sau contra, dar care au aproape zero sanse de a se materializa si care, daca ar deveni realitate, tot nu ne-ar folosi la nimic.
Asa cum este ideea lansata de premierul Tariceanu ca, dupa alegeri, Romania va trebui sa aleaga o alta forma de guvernare, fie o republica parlamentara, fie o monarhie constitutionala. Lasand la o parte faptul ca sansele de a schimba sistemul de guvernare sunt extrem de mici, cele intamplate in cei patru ani ai Guvernului Tariceanu sunt o demonstratie excelenta ca nu acolo se gaseste rezolvarea a ceea ce ii doare cel mai tare pe romani.

Este adevarat ca avem nevoie de o rebalansare a relatiilor dintre puterea prezidentiala, cea parlamentara si cea executiva. Insa asta poate imbunatati doar forma. Or, in Romania problema este fondul. Indiferent cat de aproape de perfectiune s-ar afla carcasa institutionala, eficienta ei sta in ceea ce fac oamenii care se afla in interiorul mecanismelor statului. O republica prezidentiala condusa de un sef de stat conflictual, fara vreo inclinatie reala catre dialog, diplomatie si mediere, este sortita esecului. Dar acelasi lucru este valabil si pentru o republica parlamentara in care majoritatea alesilor sunt fie pusi pe furat, fie trimisi in Parlament pentru a asigura imunitate pentru cei ce fura la scara mare.

Cum ar putea conduce Romania catre progres un Parlament in care preocuparea de a identifica schimbarile ce au loc in aceasta tara si de a face legi care sa corespunda nevoilor romanilor ce decurg transformarile prin care trece societatea, a fost, pana acum cel putin, ca si inexistenta?
La ce bun o monarhie constitutionala in care regele sau regina ar avea parghii limitate in a interveni pentru asanarea morala a societatii sau pentru impulsionarea reformarii in profunzime a institutiilor statului?

In Romania, marile probleme raman coruptia si incompetenta unei mari parti din corpul angajatilor institutiilor publice. Orice propunere de modificare a sistemului de stat trebuie sa urmareasca rezolvarea acestor tare. Insa pana acolo ar trebui sa vedem daca mijloacele aflate la indemana actualelor structuri de stat sunt folosite cu adevarat.

Cu ce ar ajuta un alt tip de republica Guvernul, de exemplu, pentru a construi autostrazi mai repede si mai ieftin decat o face acum? Ar putea interveni un monarh pentru ca un ministru si directorii din subordine sa nu mai confectioneze caiete de sarcini care sa vina leit anumitor firme? Pot ei numi manageri de proiecte care sa se asigure ca atunci cand anunta termenul de finalizare a unui pasaj subteran va fi si respectat?

Poate Parlamentul sa se transforme intr-un aparat de elaborat strategii nationale, urmate de proiecte executorii, cu resurse alocate si date-limita precise, pentru ca in 10 ani, de exemplu, sa nu mai existe in Romania nici un sat fara electricitate, canalizare si apa curenta? Sau de reducere a numarului victimelor accidentelor rutiere cel putin pana la nivelul mediei europene? Sau macar de rezolvare a acelei aberatii birocratice care face ca, de 18 ani incoace, banii alocati repararii scolilor sa devina disponibili nu pe 15 iunie, ci in septembrie?

Nici un presedinte sau rege si nici macar un Parlament de sfinti sau genii nu pot rezolva ceva ce tine in primul rand de managementul marilor proiecte nationale, care ar trebui sa ajute Romania sa faca saltul catre o tara dezvoltata. Pana la a vota pentru un nou tip de republica, romanii sunt dornici sa voteze pentru o guvernare care sa inceapa sa construiasca in sfarsit viitorul. Din pacate, in aceasta competitie nu s-a anuntat pana acum nici un candidat.