Va mai amintiti de proiectul "Un calculator pentru fiecare elev", lansat in urma cu aproximativ doi ani, in timpul guvernarii Tariceanu? Statul ar fi trebuit sa cumpere, cu bani de la buget, computere cu acces la internet pentru elevii de liceu din Romania. Proiectul a fost respins insa de Senat, parlamentarii pretextand ca suma necesara, in jur de 200 milioane euro, ar fi fost mult prea mare, iar statul nu-si putea permite un asemenea efort financiar. Unii dintre parlamentarii care au votat impotriva acestei initiative au declarat ca nu pot fi de acord cu aceasta "mita electorala" si ca guvernul liberal nu urmareste decat sa-si asigure niste voturi pentru alegerile generale din toamna anului 2008. "Vigilenta" senatorilor a avut intr-adevar efecte remarcabile: statul a economisit 200 milioane euro, bani care, dupa cum se vede, sunt folositi acum pentru investitii inteligente anticriza, iar multi copii proveniti din familii cu venituri modeste au fost incurajati sa abandoneze scoala si sa-si caute un rost in viata pe santierele si fermele agricole din Italia si Spania.
Politicienii romani nu au putut niciodata sa se ridice deasupra intereselor meschine, pe termen scurt. Dorinta de a-i bloca pe adversarii politici a fost intotdeauna mai puternica decat orice intentie de a face bine. Romania arata asa cum o vedem cu totii si pentru ca oamenii care ne conduc nu fac nimic din pasiune, nu pun suflet in deciziile pe care le iau. Proiectele durabile si sanatoase nu pot exista insa fara aceste ingrediente, iar exemplele le putem cauta chiar in jurul nostru. M-as opri asupra unei initiative care se numeste simplu "Proiect pentru copiii saraci". Totul a inceput in martie 2006, cand pe formul de discutii al site-ului "Computer games" a aparut urmatorul mesaj: "M-am gandit ca poate AIWA vrea sa mai iasa din monotonie si sa patroneze un proiect de ajutorare pentru un copil, pe care cineva de pe forum il stie atat de sarac si bun la invatatura incat sa-si doreasca un calculator – asa cum fiecare dintre noi stiu ca si l-a dorit pe primul! si poate ca donatorii se vor intalni in acel moment (si la acel copil acasa), apoi vor merge la o bere – oleaca multumiti de viata asta! Cu putin noroc, am putea face cate o astfel de actiune pe trimestru, de ce nu, pe luna. Cat de zgarciti sa fim sa nu avem fiecare cate ceva care merge, dar de care ne putem dispensa?". Cel care a postat atunci anuntul, semnat "Ben Ami", este unul dintre utilizatorii site-ului, iar "AIWA" – cel caruia i se solicita "patronarea" actiunii – este administratorul forumului de discutii. Au trecut mai bine de trei ani de atunci, iar proiectul s-a dezvoltat senzational. Sute de "internauti" de toate varstele si din toate colturile tarii s-au alaturat indemnului lui Ben si au donat componente de calculator, unele vechi, dar inca functionale, altele noi. Unii dintre ei si-au sacrificat din timpul liber pentru a asambla aceste piese, astfel incat din ele sa iasa calculatoare care sa poata fi utilizate. Altii au pus la dispozitie incaperi pentru depozitarea sistemelor stranse, care au ajuns, unul cate unul, la copii saraci, dar buni la invatatura, la scoli din localitati izolate, uitate de autoritati, sau chiar la orfelinate. Pentru a nu exista nici o suspiciune referitoare la destinatia calculatoarelor, "Proiect pentru copiii saraci" se desfasoara exclusiv la vedere: donatiile se contabilizeaza pe internet, acolo se dezbat si propunerile de elevi care urmeaza sa fie ajutati. Deciziile se adopta, evident, tot pe forum. Numarul copiilor care au primit calculatoare pana acum este de cateva sute, dar ce este mai important este faptul ca "microbul" lansat de Ben pe Internet a molipsit foarte multi oameni. Proiectul a fost multiplicat, iar actiuni similare se desfasoara acum separat si la Craiova sau in alte orase din Romania.
In urma cu doi ani, cand am scris prima data despre "Proiect pentru copiii saraci",
eram convins ca entuziasmul celor care l-au pornit se va stinge incetul cu incetul. Credeam asta deoarece initiatorii nu au primit nici o mana de ajutor, ba chiar au avut parte de suficiente obstacole.
Ce i-a determinat insa pe acesti oameni sa mearga mai departe, in ciuda dificultatilor?
Viata lor este chiar atat de lipsita de griji incat nu au alta preocupare decat sa faca acte de caritate? Dimpotriva. Viata
lor este la fel de impovarata ca si a noastra. Au continuat proiectul deoarece sunt convinsi de utilitatea actiunii lor.
"Un copil care creste fara calculator va fi maine un sclav", mi-a
explicat Ben, in urma cu ceva timp, intreaga filosofie a acestei actiuni. O naivitate, ati putea spune. Poate aveti dreptate, insa cu siguranta ar fi nevoie si in Guvern – oricare ar fi el – de oameni care sa mai creada in "naivitati". Am avea numai de castigat.
