Într-o ţară unde rănile regimului comunist sunt nevindecate, unde trăiesc încă oamenii care au făcut închisoare politică, au suferit umilinţe nesfârşite şi domicilii forţate, Elena Udrea lansează cu zâmbetul pe buze noul traseu turistic „Pe urmele familiei Ceauşescu“. Pentru ea, comunismul face parte dintr-o istorie care poate fi comercializată, deşi Circuitul Ceauşescu va fi, în acelaşi timp, un itinerar propagandistic după modelul inaugurat de Mao şi preluat ulterior cu pasiune de Kim Ir-Sen şi de ruşii care-l regretă încă pe Stalin.

Omagierea cuplului Ceauşescu nu a venit de la vreo firmă de turism obscură şi extravagantă, ci direct de la reprezentanţii Guvernului român, care au uitat că protectorul lor, Traian Băsescu, a condamnat comunismul printr-un Raport, pe care Elena Udrea nu a avut nici timpul, nici curiozitatea să-l răsfoiască.  Pur şi simplu ministra Turismului s-a conformat trendului general: 50 la sută din români spun că trăiau mai bine pe vremea dictaturii Ceauşescu şi aproape 40 la sută susţin că instaurarea comunismului în România la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a fost un lucru bun. Parlamentarii PDL sunt, la rândul lor, reprezentativi pentru sondajele care arată că peste 60 la sută din români consideră comunismul o idee bună, fiindcă s-au opus în măsură mai mare decât PSD Legii privind interzicerea simbolurilor comuniste.

Lansarea ideii Circuitului Ceauşescu ar putea fi utilă din punct de vedere electoral dacă PDL vrea să-şi schimbe alegătorii şi orientarea sau dacă vrea să-şi dea mâna cu Vadim Tudor, singurul politician român, în afara Elenei Udrea, care defilează fără complexe la braţ cu defunctul dictator.

Dictatorii continuă să seducă şi să încânte chiar şi după moarte, dar guvernele democratice evită să intre în această spirală a fascinaţiei postume. Scopul mercantil al „drumului roşu“ pe care-l pune la cale preferata preşedintelui nu-i scuză cinismul şi propaganda implicită prin utilizarea frivolă a biografiei Ceauşeştilor.

Recuperarea dictaturilor se încearcă şi în alte ţări, dar fie de publicaţii de extremă stânga, cum este cazul ziarului german Junge Welt, care a publicat pe prima pagină a ediţiei de sâmbătă „13 lucruri bune despre Zidul Berlinului“, printre care educaţia generală, şomajul inexistent şi sexul sănătos, fie de întreprinzători privaţi, ca în Serbia, unde mai multe agenţii de turism exploatează melancolia locuitorilor fostei Iugoslavii după vechile timpuri şi oferă pachete turistice intitulate „Cu mareşalul Tito“, în care sunt incluse călătorii cu vestitul „Tren Albastru“ – format din patru vagoane de dormit, două vagoane-restaurant şi trei vagoane-salon – cu care Tito călătorea prin ţară şi care a fost folosit şi ca tren funerar la moartea sa.

Iosip Broz Tito face totuşi parte din lista scurtă a dictatorilor fericiţi care au murit în patul lor şi a avut dublul merit de a se fi luptat atât cu Hitler, cât şi cu Stalin. Stalin şi Franco au murit şi ei de moarte bună, dar ar fi greu de crezut că vreunui ministru de la Madrid i-ar trece prin cap să facă un traseu turistic care să meargă „pe urmele lui Franco“.

Un guvern responsabil n-ar defila niciodată atât de periculos cu imaginea unui dictator ca Ceauşescu, indiferent câţi bani ar aduce la bugetul de stat vânzarea lui către turiştii occidentali în căutare de bizarerii sau către autohtoni care oftează după sistemul comunist.