11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAtenţie la consilieri, domnule Iohannis!

Atenţie la consilieri, domnule Iohannis!

George W. Bush a venit din Texas şi l-a adus cu el pe Karl Rove pe post de deputy chief of staff. Barack Obama a venit de la Chicago şi l-a adus pe post de chief of staff pe Rahm Emanuel. Ambii străluciţi, ambii controversaţi, ambii şi-au făcut treaba la Casa Albă fără greşeală. Dar nu vii la Cotroceni cu Dan Mihalache şi George Scutaru.

Preşedintele Traian Băsescu vrea să asigure o tranziţie exemplară a puterii către Klaus Iohannis, prima de acest fel din istoria României, cu transferul dosarelor „la cheie“ într-o manieră în care nu s-a mai făcut până acum. Este o iniţiativă absolut lăudabilă, menită să sublinieze stabilitatea şi continuitatea democraţiei româneşti, în pofida acuzaţiilor de dictatură care i-au fost aduse. Am înţeles şi salutăm demersul, dar preşedintele nu trebuie să exagereze. Altfel spus, nu trebuie, după zece ani de mandat şi experienţă, să-l lase pe noul preşedinte să-şi frângă gâtul, chiar dacă acesta se crede apt, fără să ştie de fapt ce presupune funcţia.

Nu poţi, de exemplu, să transferi dosarele de siguranţă naţională de la Iulian Fota la George Scutaru, adică de la o competenţă dovedită la un incompetent notoriu. Singura competenţă a domnului Scutaru este că a fost corespondent al PRO TV la Moscova, după care a ajuns în PNL, via Alianţa pentru România, partidul rupt de domnul Teodor Meleşcanu din FDSN.

Şi tot din partidul domnului Meleşcanu provine şi domnul Dan Mihalache, un vechi şi hotărât fesenist. Cam mulţi consilieri prezidenţiali proveniţi din preajma domnului Meleşcanu, proaspăt consilier al lui Victor Ponta, pentru gustul nostru. Dar mai e ceva legat de domnul Mihalache. Domnia sa a fost declarat incompatibil de ANI pentru funcţia de secretar general adjunct al Guvernului pe vremurile glorioase ale USL, motiv pentru care a fost nevoit să demisioneze. Şi nu vrem să facem clubul incompatibililor la Cotroceni, nu-i aşa?

Singura calitate a domnului Mihalache, pe lângă abilităţile sale de traseist, în ceea ce ne priveşte, este că vorbeşte limba germană. Dar germană ştia – şi încă mult mai bine – Andrei Pleşu, ales consilier de către Traian Băsescu în 2004. Domnul Pleşu a plecat de la Cotroceni din cauza doamnei Elena Udrea, dar parcă asta era România lucrului bine făcut, nu? În care greşelile predecesorului nu se mai repetă.

Domnul preşedinte ales trebuie să îşi aleagă cu mult mai multă grijă consilierii, pentru că nu e vorba de un oraş şi nu e vorba de un partid. E vorba de o ţară, iar preşedinţia nu e o vacanţă, e o slujbă. Cum am sugerat mai sus, mai bine îşi aduce oameni de încredere de la Sibiu decât să aleagă indivizi hârşiţi în rele de la Bucureşti.

Domnul Iohannis va trebui să reprezinte România la Consiliul European – presupunând că domnul Ponta va renunţa la ambiţiile sale de politică externă – şi va trebui să discute cu partenerii din NATO la cel mai înalt nivel. Nu poţi să faci asta fără consilieri pregătiţi pe fiecare dosar. Dacă vorbim de România lucrului bine făcut, domnul preşedinte Iohannis trebuie să îşi aleagă consilieri mai buni, altfel riscă să îşi rateze mandatul.

Cele mai citite

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă