Exista o scena magistrala in "Balul pompierilor", filmul de tinerete al regizorului Milos Forman. La o petrecere organizata de cei mai respectabili cetateni ai unui orasel de provincie din Cehoslovacia comunista, pompierii, toata lumea mananca, bea, danseaza si se distreaza, dar, in primul rand, soarbe din priviri masa incarcata cu premiile ce vor fi extrase la tombola, obiecte pe care fiecare dintre ei le adusesera de acasa. Lucrurile merg (relativ) bine pana in clipa in care o pana de curent lasa sala de bal in intuneric. Cateva minute mai tarziu, cand se reaprinde lumina, un vuiet de uimire. Aproape toate premiile pentru tombola au disparut. Pe masa au mai ramas doar cateva, cele mai jerpelite. Pompierii sunt indignati si le cer celor care le-au furat sa isi recunoasca fapta si sa inapoieze lucrurile. Pentru ca nimeni nu reactioneaza, propun sa se stinga din nou lumina si, pe intuneric, hotii sa repuna premiile pe masa, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Se face bezna, iar lumina, si un nou murmur. De pe masa disparusera si cele cateva premii amarate care scapasera prima oara.

Realitatea din spatele alegoriei lui Forman a daramat comunismul si zgaltaie astazi Romania. Este vorba de incapacitatea statelor comuniste si a unora postcomuniste de a imparti just, intre membrii societatii, avutia comuna, la a carei crestere contribuie, mai mult sau mai putin, fiecare dintre ei. In aceasta boala a sistemulu isi are originea si criza promisiunilor demagogice de marire a salariilor, care a atins apogeul in aceasta campanie electorala.
Prin impozitele si taxele pe care le platim, cei mai multi dintre noi contribuim cu cat putem la aceasta imensa tombola care este bugetul. Dar premiati sunt in final doar cei care, protejati de bezna birocratiei si a lipsei de justitie, fura mai iute.

Acum suntem exact dupa momentul aprinderii luminii. Conducatorii (pompierii) constata ca nu a mai ramas aproape nimic de impartit celor multi, pentru ca s-a furat cu nerusinare. Sau pentru ca altora li s-a dat mult mai mult decat li se cuvenea (tot un fel de furt). si incearca sa stavileasca furia celor care au ramas cu buza umflata atatia ani, rugandu-i sa nu ceara mariri de salariu nerezonabile, sa se gandeasca la consecintele asupra economiei. Grotesc si tardiv. Nimeni nu mai inghite gogosile unui sistem transpartinic care a fost principalul jefuitor al bogatiei comune. Chiar si cand au cerut profesorilor sa dea dovada de responsabilitate si sa accepte mariri mai mici de 50%, politicienii au facut exact contrariul, votand cu maxima iresponsabilitate, pe ascuns si in dispretul legii, cresterea pensiilor parlamentarilor. si accepta in continuare ca parlamentari cu sapte case pe declaratia de avere sa primeasca bani de chirie.

Ce sanse mai exista ca sindicalistii sa asculte "apelul la ratiune" al ministrilor dupa ce atatia ani au fost martorii si victimele inegalitatilor ridicate la rang de politica sociala de stat? Cum sa explici unui profesor ca el nu merita un salariu mai mare cu 50%, cand veniturile privilegiatilor agentiilor guvernamentale (ANRE este doar varful aisbergului) au crescut cu 300% in ultimii ani? Ca sa nu mai vorbim de protejarea celor care jefuiesc bugetul nu cu pipeta, ci cu vagonul. Cronicizarea injustei guvernari ne-a adus in situatia in care nimeni nu mai vrea sa tina cont de consecintele actiunilor sale asupra celorlalti, asupra tuturor. Bunul-simt si decenta au fost coplesite de frustrare si de convingerea ca reteta supravietuirii sta in "scapa cine poate".

Toate guvernele le-au intarit aceasta convingere, refuzand sistematic sa elaboreze o lege care sa puna in corelatie toate salariile bugetarilor si care, implicit, sa asigure cresteri unitare si echitabile pentru toti. De ce? Pentru ca o astfel de lege ar fi insemnat sfarsitul tuturor manipularilor politice asupra corpului de slujbasi ai statului. Nu exista nici un instrument de fidelizare politica mai bun decat cresterile salariale, unele indecente, acordate mai ales inainte de alegeri, unor categorii profesionale care sa-si exprime recunostinta la urne. Pentru ca nu suntem o tara bogata, cresteri consistente, care sa se simta la buzunar, nu puteau fi acordate la toata lumea. Altfel ar fi fost simplu. Toata lumea primea mai mult, toti erau fericiti. Doar ca nepriceperea si furtul sistematic au lasat masa aproape goala. De aceea, guvernele Romaniei sting din cand in cand lumina.

Filmul lui Forman se incheie cu un incendiu. Casa in care a avut loc balul ia foc. si arde pana la temelii, sub ochii pompierilor si ai multimii, obsedati doar sa se fure intre ei si incapabili sa se salveze.