Primarul unuia dintre cele mai sărace oraşe din România, Alexandria, demn urmaș al mentorului său politic Liviu Dragnea, expertul în administraţie şi cel mai iubit fiu al Teleormanului, s-a gândit să intre pe scena mare a politicii românești prin construirea unei toalete publice cu preţul de 4.000 de euro pe metrul pătrat. O ştire apărută în presa locală a prezentat măreţele proiecte ale aleşilor alexăndreni care urmau să fie votate în şedinţa Consiliului Local, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost necesitatea construirii unei toalete publice în centrul Alexandriei. După nota de fundamentare aprobată de mai multe direcţii din primărie, toaleta, de fapt o clădire din structură metalică de 27 de metri, ar fi trebuit să coste 100.000 de euro. Probabil doar aleşii ştiu cum să cheltuiască banul public atât de bine încât să plătească patru mii de euro pentru un metru pătrat dintr-un container, în condiţiile în care firmele private oferă clădiri de lux în centrul Bucureştiului la un sfert din preț.
Deși lucrarea a fost deocamdată amânată, edilul teleormănean ar fi putut să bată recordul colegilor edili de prin ţară, care au plătit pentru toalete 30.000 de euro la Slatina, sau 70.000 de euro la Iaşi. Probabil cea mai mare parte din banii alocaţi pentru aceste lucrări merg în buzunarele politicienilor şi ale afaceriştilor dornici să se îmbogăţească rapid fără muncă prea mare. Afacerile cu statul rămân cele mai profitabile și sigure din România, chiar și în perioade de criză economică. Succesul se bazează în cea mai mare parte pe „cumetria financiară“ care se creează între firmele private și șefii instituțiilor de stat. Primele primesc lucrări cu prețuri umflate, cei din urmă bagă în buzunar așa-numitele „comisioane“. În urmă cu șase ani, într-o investigație pe care am publicat-o în „România liberă“, am reușit împreună cu Răzvan Chiruță să pătrundem în mafia firmelor care plantau panseluțe și floricele la prețuri exorbitante pentru mai toate primăriile mari din România. Timp de mai multe săptămâni, am mers prin țară la companiile care mai avuseseră contracte cu administrațiile publice și am pretins că suntem intermediarii unei primării care vrea să amenajeze în comună un parc de joacă și promenadă. Pentru a primi contractul, toți întreprinzătorii cu care am discutat au fost de acord să-i plătească primarului nostru inventat comisioane ce variau între 10 și 40% din valoarea lucrării. Într-un caz, dintr-un proiect de 50.000 euro numai comisioanele ar fi trebuit să ajungă la 30.000 de euro.
Aşa am aflat, de exemplu, că măreţele proiecte ale primarului sectorului 4 din București, Cristian Popescu Piedone, erau mult supraestimate. Preţul minerilor şi al dinozaurilor amplasați de acesta într-o piațetă din sector, pe post de ornament natural, era umflat cu câteva mii de euro pentru fiecare bucată. Deşi toată lumea credea atunci că dezvăluirea achiziţiilor aberante ale lui Piedone va avea urmări grave pentru cariera politică a acestuia, atât în justiţie, cât şi în ochii electoratului, edilul a fost reales cu aproape nouăzeci de procente, record la alegerile din 2012.
Sute sau chiar mii de aleşi locali se bucură de susţinerea partidelor din care fac parte şi ajung să devină lideri politici la nivel naţional nu pentru că s-ar pricepe prea bine la administraţie, ci pentru că ştiu cum să sifoneze banul public. Experienţa căpătată în plantarea florilor, asfaltări aiurea, toalete făcute la preţuri exorbitante a fost suficientă pentru ca foşti aleşi locali precum Darius Vâlcov, Piedone, Sorin Oprescu şi mulţi alţii să devină miniştri sau lideri importanţi ai societăţii din România.
Nici arestările şi condamnările din ultimii ani şi nici furia oamenilor care au ieşit cu zecile de mii în stradă strigând „Corupţia ucide“ nu îi pot stopa pe politicieni să dispreţuiască oamenii şi să cheltuiască banii publici după bunul plac. Visul primarilor din comune sau oraşe mici care se înavuțesc din contractele mai mici, dar la fel de dese, este să ajungă la masa bogaţilor de la Bucureşti şi să dea şi ei tunuri de sute de milioane cu autostrăzi, terenuri, spitale. Experienţa şpăgii au căpătat-o în anii lungi de administraţie locală pe care au condus-o trecând pe la toate partidele, în goana lor după putere, nicidecum pentru principii politice.
În urma acestor politicieni rămâne o Românie săracă, în care oamenii mor cu zile în spitale, educaţia este subfinanţată şi în locul marilor proiecte de dezvoltare finanţate de Uniunea Europeană se plantează floricele şi se pun borduri cu fonduri locale, care pot fi mai uşor deturnate în funcţie de interese şi comisioane.
