30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialBăsescu, teroriştii şi orbii din Guvernul Ponta

Băsescu, teroriştii şi orbii din Guvernul Ponta

“Terorişti”, “grupări teroriste”, “act terorist”, “atac terorist”. Lui Traian Băsescu nu-i este frică de cuvinte. În timp ce oamenii lui Victor Ponta, cu premierul în frunte, au scăldat-o zilele acestea cu“tragedie” şi “catastrofă”, preşedintele a vorbit luni seara despre atacul împotriva avionului de pasageri MH 17 în termenii corecţi. Limba română, ca şi limba engleză, are suficiente cuvinte pentru a deosebi prăbuşirea accidentală a unui avion, de doborârea acestuia cu o rachetă.

Prin declaraţiile făcute ieri de la Cotroceni pe tema uciderii a 298 de oameni nevinovaţi de către un proiectil lansat de pe teritoriul Ucrainei, controlat în acest moment de separatiştii proruşi, Traian Băsescu a plasat România alături de celelalte state occidentale care au ales să nu se ascundă în spatele unor noţiuni, utile în general dar total nepotrivite cu situaţia actuală, precum “diplomaţie” sau “prudenţă”. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre unii dintre miniştrii din Guvernul Ponta care au dat dovadă, unii de prostie, alţii de prudenţă excesivă sau de nepricepere. Că numai prostie poate fi considerată reacţia ministrului Apărării, Mircea Duşa, care se răţoia vineri la un jurnalist “Aveţi dumneavoastră informaţia că avionul a fost doborât?”. Reamintim că vineri toată planeta ştia deja că Boeing-ul malaezian a fost doborât de o rachetă, singura necunoscută fiind atunci, aceeaşi ca şi acum, CINE a lansat proiectilul. Tot la categoria prostie aş putea încadra şi reacţia pripită a Ministerului de Externe care a spus iniţial că nu există nici un cetăţean român printre victime, pentru ca apoi să recunoască moartea lui Andrei Anghel, cu dublă cetăţenie şi student la Universitatea din Cluj. Chiar dacă avea paşaport canadian, după cum s-a scuzat ulterior MAE, numele pasagerului ar fi putut trezi nişte suspiciuni: “Andrei Anghel” sună destul de româneşte, nu credeţi?

Premierul Victor Ponta s-a remarcat şi el prin poziţia exagerat de prudentă faţă de actul terorist din Ucraina, refuzând în comunicatul oficial să facă vreo trimitere la o eventuală vină a Rusiei sau să pronunţe măcar cuvântul “terorism”.

“Federaţia Rusă, care a pus la dispoziţie specialişti şi echipamentul necesar executării loviturii, este parte a actului terorist”, a spus Traian Băsescu, aceasta fiind doar o frază dintr-un discurs care arată cum trebuie să ne poziţionăm, ca ţară, faţă de o asemenea enormitate, cum este doborârea unui avion cu oameni nevinovaţi, prinşi într-un conflict cu care nu au nimic de-a face.

Sunt multe întrebări care deocamdată nu şi-au găsit răspunsurile în cazul doborârii cursei MH 17, dar, indiferent care vor fi acestea, un lucru este sigur: cerul Europei, al planetei chiar, nu va mai fi la fel. Nu vom putea scăpa prea uşor de senzaţia de nesiguranţă care ne va încerca de fiecare dată când ne vom urca într-un avion, pentru că, începând de joi, la pericolele deja existente, s-a mai adăugat unul, şi anume posibilitatea de a fi doborâţi de o rachetă lansată de la sol de grupurile înarmate cu tehnologie avansată şi care luptă în războaiele locale. Este vorba practic despre o nouă formă de terorism şi nu are nici o importanţă dacă doborârea unui avion de pasageri este intenţionată sau are loc “din greşeală”, cum se presupune că s-a întâmplat în cazul MH17. De asemenea, vina trebuie împărţită între cei care au tras efectiv şi statele ce furnizează teroriştilor armamentul capabil, spre exemplu, să ţintească şi să lanseze rachete la peste 10.000 de metri altitudine.

Ar fi o greşeală monumentală să încadrăm ceea ce s-a întâmplat joi cu avionul malaezian la categoria largă a “catastrofelor aviatice” pentru că nu este aşa. Cursa MH17 nu s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni la motor, nici a unei greşeli de pilotaj. Comunitatea internaţională arată că a înţeles rapid diferenţa şi probabil că vom asista la măsuri fără precedent, în ciuda încercărilor de muşamalizare făcute de Rusia sau a vocilor care fac apel la moderaţie.

Şi, ca să ne întoarcem în România, putem încă să-i privim cu îngăduinţă pe miniştrii cabinetului Ponta care au arătat că sunt de-a dreptul orbi la astfel de evenimente- atât de importante încât pot influenţa major chiar ordinea planetară. Întrebarea este dacă şi după alegerile prezidenţiale din noiembrie va mai fi cineva să ne spele ruşinea pe plan extern, cum a făcut-o în acest caz Traian Băsescu. Asta chiar e o întrebare grea, care ar trebui să ne îngrijoreze.

 

Update. În urmă cu puţin timp, Victor Ponta l-a urmat pe Traian Băsescu şi, într-o declaraţie făcută la Sibiu, a condamnat "atacul terorist" ce a avut loc împotriva unui avion civil în Ucraina. 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...
Ultima oră
Pe aceeași temă