Elita juridica autohtona este reprezentata la varf de turnatori voluntari, infractori acoperiti, mediocri titrati si blonde artagoase. Institutia care, potrivit Constitutiei, ar trebui sa asigure independenta si buna functionare a justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), este condusa de judecatoarea Florica Bejinaru, selectionata inainte de 1989 de Securitate ca informatoare. Cei 19 procurori si judecatori din care este format Consiliul Superior al Magistraturii si care au ales-o pe Bejinaru in fruntea lor s-au straduit in acest fel sa duca mai departe imaginea dubioasa a acestei institutii care-si apara inca traditiile antireformiste. Florica Bejinaru este reprezentativa pentru rolul  Consiliului Superior al Magistraturii de la infiintarea sa pana astazi, fiindca a promovat cu o consecventa demna de o cauza mai buna figuri controversate, care aparau mai degraba interesele de grup ale procurorilor si judecatorilor cu experienta excesiva in perioada ceausista decat principiile unei justitii echitabile, debarasata de tutela politica.

Florica Bejinaru si-a inceput cariera juridica in forta, oferind delatiuni voluntare chiar inainte de a fi racolata de Securitate. Florica Bejinaru stia inca de cand avea 25 de ani care sunt culoarele sigure ale promovarii, iar alegerea sa in fruntea CSM confirma intuitiile de tinerete ale acestei judecatoare. Florica Bejinaru si-a pregatit ascensiunea pentru un regim dictatorial, dar  si-a primit recompensa in plina democratie. Floricai Bejinaru nu-i e rusine de trecutul sau de turnatoare si nu s-a gandit din 2006, de cand a iesit la iveala dosarul ei de delatoare, ca ar trebui sa se retraga din Consiliul Superior al Magistraturii. Nici colegilor sai din CSM nu le e rusine sa defileze cu Florica Bejinaru, fiindca pentru ei definitia magistratului nu porneste de la moralitate si credibilitate, ci de la maleabilitate si flexibilitate.

Virgil Andreies, fostul presedinte al CSM, nu avea pacatele Floricai Bejinaru, dar era la fel de adaptabil si face parte din categoria magistratilor care au dat in mod repetat statul in judecata pentru a obtine sporuri mai multe si mai bune. Judecate de colegii sai de breasla, aceste procese erau castigate cu o viteza uimitoare fata de capacitatea de reactie a justitiei autohtone. Inaintea judecatorului Virgil Andreies, Consiliul Superior al Magistraturii a fost condus de Lidia Barbulescu, pe care a ajutat-o PSD sa arda etapele profesionale necesare promovarii si care s-a trezit peste noapte judecator la Inalta Curte. In schimbul avansarii sale rapide, sub protectoratul ministeriatului Rodicai Stanoiu, judecatoarea Lidia Barbulescu trebuia sa intoarca aceasta bunavointa inzecit, de aceea a fost facut lobby printre membrii CSM pentru alegerea sa ca presedinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Cel mai important serviciu pe care l-a intors celor care au propulsat-o a fost tergiversarea dosarului generalului Victor Stanculescu la Inalta Curte mai bine de trei ani. Nu se stie exact ce alte servicii ar fi intors catre PSD sau clientii acestuia daca Mircea Geoana ar fi castigat alegerile si ar fi numit-o presedinta la Inalta Curte. Traian Basescu a respins-o fara sa spuna ca judecatoarea a intervenit pentru ca fiica ei sa poata promova examenul de capacitate in magistratura la Institutul de Criminologie,  fara sa explice ca Lidia Barbulescu a scos din materia de examen dreptul civil, atat de complicat pentru fiica sa, si fara sa insiste ca pentru mai multa liniste fiica a fost mutata sa lucreze la CSM, aproape de mama.
De la Florica Bejinaru, judecatoarea turnatoare, mereu incruntata si importanta, la Mona Pivniceru, presedinta Asociatiei Magistratilor din Romania, care a castigat si ea procese pentru mai multe sporuri, care tipa la televizor ca si cum si-ar vinde zarzavaturile, care isi etaleaza mai mult rujurile decat ideile, justitia autohtona pare hotarata sa-si conserve pacatele si sa-i tina la distanta pe tinerii magistrati care i-ar putea scoate de pe sine.