S-a scris foarte mult despre Jocurile Olimpice de la Pekin, insa comentariile intra, in mare, in doua categorii: da, JO de la Pekin trebuiau boicotate, iar sefii de stat invitati ar fi facut mai bine sa aiba decenta de a nu merge la deschiderea oficiala; si invers: nu, nu trebuie luate in seama asemenea argumente ipocrit-idealiste, iar China nu trebuie sa fie facuta sa se simta umilita. Partizanii participarii la JO mai spuneau ca regimul chinez s-a democratizat, potrivit angajamentelor ferme luate de China in perspectiva JO. Fara a intra intr-o asemenea argumentatie, ajunge daca subliniem cateva puncte concrete: China nu si-a respectat nici unul din angajamente, cu exceptia somptuozitatii infrastructurilor si a gigantismului ceremoniei de deschidere (putine tari si-ar permite sa plateasca 26 de miliarde de euro pentru doua saptamani de sport anabolizat).

Cat despre celelalte promisiuni, adevarul este ca ele au fost maturate sub pres. Persecutia pe fata a disidentilor, reprimarea tibetanilor, opacitatea totala de care s-a dat dovada in urma distrugatorului cutremur din Sichuan nu corespund deloc angajamentelor luate de catre China. Nici macar promisiunea de a le oferi ziaristilor straini (in numar de peste 20.000) un acces liber la internet nu a fost respectata. China este insa o uriasa putere comerciala, a treia a planetei, in fata careia toti mai-marii lumii merg tiptil. Cum sa i se reproseze lui Basescu ca a mers la Pekin, cand Bush si Sarkozy sunt acolo? Hiperactivul presedinte francez, care pare uneori ca vorbeste mai repede decat gandeste, anuntase ca dupa Pekin avea sa se intalneasca, in Franta, cu liderul in exil al tibetanilor, Dalai Lama.

In fata supararii afisate a liderilor chinezi si mai ales in urma amenintarilor voalate in legatura cu soarta anumitor contracte dintre cele doua tari, Sarkozy a plecat la Pekin, anuntand ca pana la urma numai sotia sa, Carla Bruni, se va intalni cu liderul tibetan. Pe langa obscenitatea atitudinii politicienilor, JO de la Pekin mai pun insa in lumina si obscenitatea jocurilor in sine. Jocurile Olimpice au devenit o masina financiara, care genereaza un enorm trafic de influenta si putere, contracte faraonice si bacsisuri colosale. Dar ce conteaza asta cand conventia este de a vorbi, umfland pieptul, despre "idealul sportiv al neutralitatii"?