„Să fii primar aici este o chestie onorifică”, îmi spunea, de curând, o prietenă stabilită în Anglia. Aș spune că este atât de onorifică și lipsită de importanță încât ea însăși a aflat, după luni bune, că mama prietenului ei este primar într-o localitate de lângă Manchester.
Vă propun un exercițiu de imaginație: gândiți-vă la unii dintre primarii acestei țări, foști sau actuali, cum ar fi Oprescu, Mazăre, Piedone, Nichita, Vanghelie, etc. Ei nu sunt sau nu au fost numai primari, ci adevărate vedete media, superstaruri vânate de televiziuni și de reviste cu coperți lucioase. Nu mai erau primari, ci conducătorii unui mic imperiu, în care tăiau și spânzurau după propria voință, nepăsători la dezastrele pe care le lăsau în urmă. Au învățat bine lecțiile democrației și și-au dezvoltat adevărate abilități de a rămâne la putere. Piedone adulmeca hălcile de carne din piețe și poza într-un Ninja al Protecției Consumatorilor, Mazăre inventa celebrele pachete cu pui, ulei și zahăr. Unul oferea circ, celălalt pâine. Cu toții învățaseră expresia lui Juvenal, care privea îngrijorat decadența ultimilor ani ai republicii romane.
Sunt mii de cazuri la nivelul întregii țări. Chiar și edilii din comunele în care asfaltul este o noțiune străină organizează an de an așa-numitele ”zile ale comunei”, unde sunt aruncați zeci de mii de euro pe spectacole de o calitate îndoielnică. Nu, nu stă în atribuția lor să facă acest lucru.
Cu pâine și circ, așa și-au condus primarii locuitorii care i-au ales.
Primarii au însă o lege pe care trebuie să o respecte așa cum un credincios respectă Biblia: Legea 215 a Administrației Publice Locale. Articolul 68, punctul 1 din această lege stabilește clar atribuțiile sale. Acestea sunt numerotate de la a la z. Nu scrie nicăieri de pachete, de circ. Aleșii locali din România au inventat însă cu de la sine putere punctul z: ”dați alegătorilor pâine și circ”.
Un lider de partid spune că, în conformitate cu Legea 215, primarul trebuie să se ocupe de transportul în comun, de trama stradală, de salubritate și de ordine publică. Mai are în atribuții finanțarea unei părți a sistemului de sănătate și a celui de învățământ. Atât.
România nu va funcționa cum trebuie până când primarii nu vor respecta și aplica legea 215. Pentru că nu au făcut-o până acum, nu putem spera că se vor schimba peste noapte. Mecanismul care trebuie introdus în această ecuație (și care trebuie să funcționeze) este consiliul local. Prietena de care vă vorbeam la început îmi spunea că în Anglia de orașe se ocupă consiliile, nu primarii. La noi, din păcate, consilierii sunt de cele mai multe ori marionetele primarilor sau dușmanii lor politici de moarte. În niciunul din cele două cazuri relația nu este benefică pentru locuitori.
Unul dintre lucrurile principale care împiedică funcționarea consiliilor locale este dependența consilierilor de șefii de partide. Dacă nu se supun ordinelor, riscă să-și piardă locul. Spre deosebire de parlamentari, care pot migra de la un partid la altul fără a-și pierde mandatul, consilierii nu au această libertate.
Ca și primarii, însă, consilierii privesc legea ca pe un lucru bizar care trebuie ocolit, nu respectat. Aceeași lege 215 prevede foarte clar că fiecare consilier trebuie să depună un raport anual de activitate și, mai mult, să organizeze întâlniri publice cu cetățenii. Dacă dumneavoastră știți măcar un consilier care să fi făcut aceste lucruri, vă felicit. Știți cu unul mai mult decât mine. Interesant este că legea obligă, dar, în acest, nu sancționează. Cine nu o respectă nu plătește în niciun fel.
Adăugați la acest cocktail urmărirea interesului personal, faptul că mulți dintre ei sunt prea ocupați ca să vină la ședințe și veți avea tabloul unor consilii locale neputincioase, nereprezentantive și neproductive.
În această ecuație intervine și factorul cultural. În cultura organizațională din România individualismul este foarte redus. Vorbim, mai precis, de colectivism, caracterizat prin aşteptarea ajutorului din partea comunităţii, lipsa de iniţiativă, viziunea contraproductivă asupra proprietăţii private şi, mai presus de toate, nepotismul şi primatul intereselor de grup. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Ioan Mihuț și Dan Lungescu, de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2005, dar actual și azi. Aceștia au folosit metodologia unui profesor olandez, Geert Hofstede, care a studiat, pe baza unui sondaj, comportamentul organizaţional din câteva zeci de ţări şi a reuşit să identifice un set de 5 variabile (dimensiuni) fundamentale care diferenţiază o cultură de alta. Una dintre aceste variabile este individualismul, adică ”măsura în care societatea încurajează relaţiile interpersonale şi realizarea individuală”. Cercetătorii spun că un grad înalt de individualism arată că accentul e pus pe individualitate şi drepturi individuale; între membrii societăţii există relaţii interpersonale foarte slabe. Un grad scăzut de individualism au societăţile cu o natură colectivistă, cu legături foarte strânse între membri; în aceste culturi se consolidează familii extinse şi colectivităţi în care fiecare membru este responsabil pentru ceilalţi. Concluzia studiului este că individualismul la români are un nivel redus, de 30 de puncte. Spre comparație, SUA are 91, Olanda și Canada au 80, Italia – 76, Ghana și Burkina Faso – 15.
Un individualism redus înseamnă că așteptăm prea mult, spuneam, din parta comunității, a celor care ne conduc. Primarul, președintele de consiliu județean, parlamentarul profită de pe urma acestei metehne și se consideră mai presus decât oamenii obișnuiți.
Când aleșii vor înceta să mai fie superstaruri și vor deveni simpli angajați ai comunității, când consilierii locali vor face ceea ce legea îi obligă și când noi, oamenii simpli, vom realiza că ei sunt angajații noștri și îi vom obliga să lucreze pentru noi, nu pentru ei, vom putea spera la o viață mai bună.
