De curând am fost martorul unei discuții de cafenea în care un amic îi spunea celuilalt: „Ai văzut că s-a terminat și cu arestările astea ale DNA?” Celălalt remarcă dubitativ: ”Crezi? Poate se află în vacanță, e vară”. La care cel care a vorbit primul, luminat, își îndreaptă prima idee: „Ai dreptate. De ce să își irosească acum muniția când toți oamenii sunt în concedii și nu îi vede nimeni”. Așa am ajuns să mă întreb: este și societatea românească în vacanță? A luat o scurtă pauză estivală în care să își odihnească oasele pe canapea la Măruță sau să își piardă nopțile în can-canurile de la Capatos. O parte, da, dar nu cea mai importantă și, cred, nici cea mai numeroasă.
Există în vara aceasta cel puțin două evenimente dezbătute în societate – pe forumuri, pe facebook, pe stradă, la bere, privind la televizor: excluderea prințului Nicolae de pe linia succesorală la tronul României și promulgarea „Legii privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter, fascist, rasist și xenofob”. Răspunsurile și poziționarea oamenilor în aceste dezbateri care pornesc de la două mituri fondatoare ale României de astăzi – regalitatea și generația intelectuală interbelică – scot în evidență sensibilitățile societății și arată temperatura ei de fierbere. O informație foarte prețioasă pentru cine știe să o decripteze. Pentru că atunci când un popor dă în clocot politicienii ar trebui să o ia la fugă. Cum și eu sunt un membru al societății sensibil la aceste două teme aș spune că Legea la care am făcut referire mai sus a fost prost citită sau rău interpretată de ambele părți (și de cei care o promovează și de către cei care susțin că reprezintă un atac la adresa libertății de exprimare). Iar Legea nu se va aplica în nici una din formele apocaliptice prezentate de cele două părți poziționate radical pro și contra.
„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”. Acest pasaj este foarte vag, interpretabil și tocmai de aceea greu de aplicat. De aici, însă, unii au înțeles că ni s-ar impune să citim Eliade sau Cioran cu discreție și să îi promovăm mai puțin, iar susținătorii legii au cerut ca o stradă din Timișoara să nu mai poarte numele lui Petre Țuțea. Deși, citind legea și văzând că mulți termeni nu sunt clar explicați, nici unii nu au o bază legală pentru a-și susține pretențiile. Lucrurile au cam degenerat iar dezbaterea (care îmi pare în afara conținutului legii) a ajuns să fie: mai avem voie să îi citim pe scriitorii care, la un moment dat, au avut atitudini binevoitoare față de Mișcarea legionară ? Înrebarea nici nu merită un răspuns. Ce ar însemna să scoatem din romanul Delirul al lui Marin Preda capitolul dialogului dintre mareșalul Antonescu și mama sa? Să ardem o carte importantă din punct de vedere istoric scrisă de Mircea Vulcănescu și intitulată “Nae Ionescu, așa cum l-am cunoscut”? Sau să îl obligăm pe Tudor Gheorghe să nu mai promoveze albumul său muzical “Cu Iisus în celulă” unde versurile aparțin și poeților Radu Gyr sau Nichifor Crainic simpatizanți în tinerețe ai Mișcării legionare. După cum au decurs unele discuții din spațiul public, îl vom condamna pe Gabriel Liiceanu că a făcut o afacere profitabilă publicând masiv la Editura Humanitas, din opera lui Cioran sau Eliade, mai ales în anii 90. Cu adevărat trist este că în Lege nu se interzice, alături de fascism, promovarea concepțiilor sau doctrinelor comuniste mai ales acum când nu mai trebuie citite cărți pentru a-i înțelege crimele, ci le vedem explicate la televizor atunci când vorbim de faptele torționarilor Vișinescu sau Ficior.
O altă dezbatere care a dezghețat sângele din vinele societății a fost legată de Casa Regală. Îndepărtarea de la tron a prințului Nicolae a atras mai degrabă un val de simpatie asupra nepotului regelui Mihai. Mulți au îmbrățișat ideea că prințul Nicolae – pe care îl găsesc ca și prezență asemănător cu prințul William al Marii Britanii– ar fi bătut cu putere la porțile unei Case Regale din care s-a auzit, în ultima decadă, mai degrabă vocea lui Radu Duda decât a celorlați membri ai familiei regale. În urmă cu vreo opt ani am ascultat un interviu lung de două ore, needitat, cu Radu Duda, pe atunci Reprezentat special al guvernului (numit astfel în 2002). Fostul actor a vorbit despre el și misiunea lui de a face cunoscută Casa Regală a României (și chiar România însăși) trei sferturi din interviu. Ulterior, unele pasaje nu au mai fost publicate, fiind prea din cale afară.
Orice subiect devenit public nu are valoare doar prin el însuși, foarte importante fiind reacțiile pe care le stârnește în rîndul societății. Din aceste reacții/raportări am putea deduce la ce rezonează societatea românească, care sunt resorturile ei lăuntrice la acel moment și care îi sunt sensibilitățile. Despre stadiul de conștiință de sine la care a ajuns un popor putem vorbi observând modul în care el se raportează la provocările pe care le întâlnește (la fel de concludente sunt provocările la nivel ideatic ca și cele reprezentate de amenințarile reale precum un război). Reacția populației la subiectele DNA, Monarhie sau la dezbaterile generate de mișcarea legionară sau comunism vor fi atent analizate în laboratoarele interne ale strategilor și ale partidelor politice. Asta pentru creienorea psihologiei societății în perspectiva alegerilor locale și parlamentare de anul viitor. Pentru că, nu-i așa, tehnicile de manipulare trebuie să țină seama de contururile psihologice ale societății.
