Punerea sub acuzare a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu are ramificații mai largi decât un simplu caz de mită, fie ea și o mită de un milion de euro. PNL nu se va putea extrage din acest scandal, cu atât mai mult cu cât copreședintele Alina Gorghiu este creația politică și morală a lui Bogdan Olteanu. Mai importante însă ar trebui să fie punerea sub lupa Justiției și scoaterea la lumină a relațiilor de afaceri și de putere din mlăștinoasa lume a finanțelor românești.
Dacă vreți să vă faceți o idee despre cum ar fi arătat România dacă Mircea Geoană câștiga alegerile prezidențiale, când cei trei moguli – Vîntu, Patriciu și Voiculescu – au trecut peste antipatiile reciproce pentru a-și promova interesul comun, cazul Olteanu este un bun exemplu. În această Românie alternativă în care DNA era trecută pe linie moartă Olteanu și-ar fi încasat milionul, o parte din bani ar fi ajuns la partid pentru campanie, Vîntu și-ar fi văzut nestingherit de benzinăriile plutitoare și de proiectele pe care le avea în Deltă, iar Liviu Mihaiu ar fi salvat vârtos Delta Dunării din poziția de guvernator ecologist. O mână spăla pe alta, nimeni nu ar fi aflat nimic și în final toată lumea implicată ar fi fost mulțumită. Win-Win. Unitatea dintre „mediul de afaceri“, zona politică de reglementare și activismul oengist ar fi funcționat simbiotic, iar liantul care lega această „construcție“ ar fi fost unul dintre cele mai puternice din lume: banii, mai ales banii negri, care leagă oamenii mai strâns pentru că formează complicități. Acest model de afaceri bazat pe corupție, trafic de influență și subordonarea instituțiilor de stat prin relații de putere obscure asigurate de intruziunea Justiției era visul de aur al celor trei și este în continuare pentru oameni precum Călin Popescu Tăriceanu sau Victor Ponta, care nu obosesc să denunțe „republica cătușelor“. Pentru ei, „republica cătușelor“ înseamnă în mod concret efortul DNA de a sparge această rețea pe care am numit-o „Sistemul“. Pentru ei, dominația mafiei gulerelor albe asupra societății românești în deplină impunitate reprezintă „normalitatea“, în vreme ce corectitudinea și transparența reprezintă anomalii periculoase care amenință statu-quo-ul și chiar progresul țării.
Alina Gorghiu a declarat că Bogdan Olteanu este un om corect. Bogdan Olteanu este multe lucruri, dar corect nu este și nici nu a fost niciodată așa ceva. Bogdan Olteanu face parte din clasa politică postcomunistă, a lupilor tineri perfect amorali, cinici și adaptați la Sistem, alături de Ponta, Șova, Gorghiu. Puțini își mai amintesc că prin 2008, în plină orgie a guvernării „minoritare“ PNL, Olteanu a intrat în conflict deschis cu ambasada Statelor Unite, după ce a promovat un proiect de modificare a Codurilor Penal și de Procedură Penală care prevedea că suspecții trebuie înștiințați în prealabil de către procurori că vor fi percheziționați. Atunci, din disperarea de a-i apăra pe infractori, Olteanu nu a ezitat să pună în pericol relațiile României cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană. Astăzi, ceva de felul acesta se încearcă pe alte căi, prin legea superimunității avocaților. Puțini își mai amintesc, de asemenea, că același Olteanu a încercat să arunce în aer separația puterilor în stat prin tentativa de a exercita controlul parlamentar asupra activității procurorilor. Olteanu, împreună cu alte mari genii ale gândirii juridice românești precum Lucian Bolcaș doreau să impună procurorilor obligativitatea de a da socoteală de interceptările din dosare în fața comisiilor parlamentare, ceea ce ar fi reprezentat, de facto, punerea activității procurorilor sub controlul infractorilor. Pentru un astfel de om nimic nu este mai natural decât o mită de un milion de euro luată de la Vîntu.
Doamna Gorghiu, care a fost partener de afaceri al lui Olteanu și cel puțin partener politic, nu se va putea extrage din această poveste pentru că ea vorbește despre istoria corupției și a atacurilor repetate ale PNL împotriva statului de drept. Pentru binele PNL ar fi de dorit ca doamna Gorghiu să se extragă pe sine din viața politică, dimpreună cu toți acoliții lui Oltean, gen Bușoi și alții.
Mai există însă un aspect al cazului Olteanu, poate chiar mai important. De 25 de ani, zona financiară a României este o afacere PSD-PNL. Pe de o parte, oameni precum Florin Georgescu, Mișu Negrițoiu sau Mihai Tănăsescu, de cealaltă, oameni ca Dinu Patriciu, Dan Radu Rușanu, Daniel Dăianu, Vlădescu, Chițoiu etc. Nu vorbim de tabere bine conturate, ci mai degrabă de două „școli“ provenite din curente distincte ale fostei Securități, cu interese uneori comune, alteori divergente, care uneori s-au aflat în conflict, alteori au colaborat, dar care și-au făcut afacerile, de multe ori corupte, în umbră și sub privirea mai degrabă binevoitoare a șefului Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Isărescu a avut grijă de-a lungul anilor să păstreze un echilibru între aceste două „școli“ pentru a le ține sub control. După cazul Olteanu, în care corupția ordinară marca Vîntu a ajuns la masa BNR, Mugur Isărescu trebuie să înțeleagă că vremea vechiului aranjament a trecut și că e timpul pentru curățenie în lumea finanțelor românești.
