15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCe înseamnă operația de extirpare a tumorii canceroase Ghiță din SRI |...

Ce înseamnă operația de extirpare a tumorii canceroase Ghiță din SRI | OPINIE

Situația începe să se clarifice după ce am aflat că președintele României, Klaus Iohanis, l-a chemat pe generalul Florian Coldea la Cotroceni, apoi directorul SRI Eduard Hellvig a decis suspendarea și o anchetă internă. Este clar că începe extirparea tumorii Ghiță din serviciul secret.

Operația declanșată de Iohannis și Hellvig este foarte interesantă și putem trage niște concluzii importante în acest moment.

Primul lucru evident, după  evoluția din ultimii 10 ani a lui Sebastian Ghita, este că actualul inculpat fugar a fost inventat, îngrășat maladiv de excesiv și folosit din plin de SRI. Serviciile secrete fac asta în mod constant, în toată lumea, prin operațiuni economice utile și necesare pentru finanțarea activităților secrete.

În cazul Ghiță însă s-a exagerat rău de tot și aici s-a gresit principial, la nivel de sistem și de principii, dincolo de un nume sau altul.

Nivelul la care a ajuns Sebastian Ghiță denotă că sunt foști sau actuali șmecheri din SRI care au exagerat poate și pentru ca ascensiunea și îmbogățirea fugarului le aducea și lor beneficii proporționale. L-au îngrășat pe Ghiță pentru ca din grăsimea lui să se înfrupte și ei cât mai mult.




Modul cum a fost umflat acest personaj de către prietenii lui din SRI poate să însemne în același timp și că Ghiță a fost incredibil de rapace, lacom și manipulator.

Este posibilă și alternativa în care Ghiță a scăpat de sub orice control al celor care l-au inventat și s-a întins dincolo de limitele pentru care fusese inițial împins de la spate.

Dacă este doar atât și nu s-au făcut averi babane prin SRI de pe urma afacerilor lui Ghiță, avem o problemă la fel de gravă.
Această variantă înseamnă că SRI are mecanisme foarte slabe de control pentru astfel de situații și e grav că nu a existat un sistem intern care să stopeze la timp grupul creatorilor lui Ghiță și să-l țină pe acesta în limite decente.

Să speram că ancheta internă anunțată de directorul SRI Eduard Hellvig va verifica și aceste aspecte și că șeful CSAT, preșdintele Klaus Iohannis, își va pune și aceste probleme în momentul în care va primi concluziile anchetei din SRI.

Este vital ca după extirparea tumorii Ghiță din SRI, organismul acesta să-și dezvolte un sistem imunitar care să stopeze în viitor dezvoltarea unor astfel de malformații canceroase cu simptome atât de grave.

Din perspectivă judiciară lucrurile ar trebui să meargă și în direcția aceasta. Procurorii care anchetează cazul inculpatului fugar Sebastian Ghiță ar trebui să verifice dacă nu cumva s-au comis infracțiuni în SRI care au permis ca mogulul RTV să devină ceea ce a ajuns astăzi. Este important ca prietenii lui Ghiță să fie trași la răspundere și pe cale penală, pentru a preveni reapariția unei alte tumori similare. George Maior, fostul șef al SRI, este un personaj cheie în această anchetă.

Cea mai interesantă concluzie a cazului Ghiță este însă alta. Știm acum cu certitudine că DNA l-a cercetat și deferit Justiției pe Sebastian Ghita, cu tot cu legăturile lui puternice în SRI.


De același autor, pe aceeași temă:
Ghiță e sprijinit de o gașcă din SRI. De ce e paralizat Iohannis? | OPINIE



Asta înseamnă că acum procurorii DNA nu mai au nicio problemă să curețe inclusiv SRI, dacă au dobândit probe și indicii temeinice. Este un pas important către normalitate și un sistem judiciar aflat dincolo de orice influențe, capabil să aducă în fața Justiției pe oricine încalcă legea, chiar și pe cei din zone speciale ale statului. Asta înseamnă consolidarea democrației.  

Să sperăm mai departe că judecătorii care vor judeca aceste dosare penale nu vor avea nicio problemă să acționeze corect, conform legii. Nu avem motive să ne temem de așa ceva, astfel încât trebuie să așteptăm înfăptuirea Justiției și sentințele lui Ghiță sau ale celor cu care este acesta acum în cârdășie.

Să speram că se face o curățenie reală și în zona SRI, după curațenia făcută de procurorii DNA în alt serviciu secret: DGIPI.

 

Tumoarea Ghiță din SRI pune într-o lumină nouă și un alt subiect de dezbatere vital pentru consolidarea democrației în România și evoluția către societățile cu democrație consolidată.

Gruparea din SRI care îl mai susține acum pe Ghiță pierde teren după ce Coldea a fost scos din ecuație, până la clarificarea legăturilor inculpatului fugar cu instituția. Asta înseamnă că se produce în SRI o schimbare profundă ale cărei dimensiuni nu le vom putea afla niciodată pentri că atinge zone secretizate.

Să sperăm că schimbarea aceata se face cu bune intenții, pentru a trata boli și nu pentru a reduce eficiența și obiectivitatea serviciului mai ales în susținerea sistemului judiciar cu informații despre marile tunuri pe care politicienii le-au dat sau se gândesc să le dea din bani publici.




Este o operație al cărei succes în direcția bună depinde de vigilența lui Klaus Iohannis, de inteligența și eficiența lui Eduard Hellvig și mai ales de determinarea ofițerilor onești din SRI care sunt acolo pentru un crez, niște principii și pentru o cauză aflată deasupra de mentalitățile și lăcomiile care l-au ajutat de Ghiță să atingă proporții monstruoase și cancerigene.

Să sperăm că există o masă critică coagulată în SRI, capabilă să se opună potlogăriilor și să împingă operația de extirpare a tumorii Ghiță către o direcție bună. Romania va castiga din asta.

Este vital acum ca Româia să aiba servicii secrete puternice și capabile să facă față ofensivei de la Moscova. Riscul ucrainizarii României este iminent și uriaș după ce mafia din politică a dobândit iar controlul puterii guvernamentale și al majorității parlamentare.

Serviciile secrete sunt primul scut împotriva planurilor despotului de la Moscova. Misiunea lui Putin de a rupe România din zona civilizată pentru a o aduce iar sub influența Rusiei este ușurată de rezultatul alegerilor parlamentare.

Mai departe însă, pe termen lung, trebuie instituit un control parlamentar eficient și strict asupra tuturor serviciilor secrete.

Este o condiție sine qua non pentru existența unui stat cu democrație consolidată.

Aici avem cea mai mare problemă în acest moment, asta pentru că acum majoritatea parlamentară e controlată de infractorul Liviu Dragnea și alti penali mai mici, încolonați după el pentru impunerea unei agende ascunse care urmărește blocarea Justiției, stoparea investigațiilor judiciare împotriva corupților și pentru recuperarea prejudiciilor.




Gașca lui Dragnea vrea cu orice preț aducerea sistemului judiciar la nivelul perioadei sinistre Năstase-Stănoiu când procurorii onești ajungeau să fie ”sinuciși” dacă refuzau să execute ordine politice. Există un risc iminent acum să punem serviciile secrete la dispoziția unor borfași, printre care inclusiv Sebastian Ghita. Acesta este acum doar o unealtă în planul pe care infractorul Dragnea l-a gândit pentru a încăleca Justiția.

Ghița însuși, alături de mulți alți politicieni cu mari probleme penale, așteaptă cuminți de la Dragnea să le arunce colacul de salvare din valurile uriașe ale Justiției.

Infractorul Liviu Dragnea, prin ministrul Justișiei-marionetă, Florin Iordache, deja a dat semnale că exită un plan și că se fac mișcări pentru aplicarea lui. Dacă acest grup infracțional organizat în politică încalecă serviciile secrete, problema e pe jumătate rezolvată pentru Liviu Dragnea și prietenii lui penali.

Suntem în fața unui paradox interesant.

Fără control parlamentar strict, nu putem merge către o situație normală în modul de funcționare și verificare a SRI. Parlamentul este însă acum controlat de un condamnat penal, un infractor cu cazier care și-a strâns în jurul lui aproape toți politicienii cu mari probleme penale. Este situație fără precedent.

Avem în față o ecuație extrem de complicată din pricina că, în urma alegerilor parlamentare, puterea a ajuns exact în mâinile mafiei din politică disperată să pună căpăstru pe Justiție și toate instituțiile care contribuie la operațiunile împotriva corupției.  


 




 Gravatar Carti scrise de Mălin Bot Pagina de Facebook Google Plus Canalul de Youtube

 

 

 

 

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă