Nu de puţine ori auzim români afirmând că sunt sătui de democraţie şi care văd în regimul politic actual doar libertatea politicienilor de a se înjura la televizor şi de a fura pe la spate, în timp ce “oamenii simpli” trăiesc în sărăcie. Sunt ei proşti, frustraţi sau răutăcioşi? Nu vă grăbiţi să-i înjuraţi: de 23 de ani, asta este singura lecţie care se predă la şcoala politică de democraţie românească.
Dacă tot suntem în luna în care ne comemorăm morţii din 1989, poate ar fi bine să ne gândim puţin la oamenii ce au ieşit atunci în stradă ca să ceară democraţie, capitalism, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale. Cei care au probleme cu memoria se pot uita în ţara vecină, Ucraina, unde sute de mii de oameni protestează împotriva deciziei puterii politice de a întoarce spatele Uniunii Europene şi de a pune ţara la picioarele lui Vladimir Putin.
“Ce mare scofală cu Uniunea Europeană, asta?” se întreabă acum suficiente voci, ce par că nu înţeleg de ce şi-ar dori ucrainenii o altfel de viaţă decât cea pe care au trăit-o părinţii lor în timpul URSS. “Dar noi ce am câştigat după intrarea în UE?”, sunt gata să te ia la rost aceiaşi “eurosceptici”, în timp ce-ţi zâmbesc arogant ca şi cum, orice ai spune, nu ai cum să-i convingi.
Ce-i drept, e dificil să-le spui acestor oameni că pentru o ţară ca România chiar este o “mare scofală” să facă parte din UE. Vor găsi în imediata lor apropiere suficiente argumente să-ţi dea cu ele în cap.
Dacă zici, de pildă, că într-o ţară europeană, oamenii îşi votează singuri conducătorii, în cadrul unor alegeri libere, ai putea primi exemplul unor judeţe precum Teleormanul sau Vrancea unde de 20 de ani conduc aceleaşi persoane, iar alegerile sunt decise de maşinăriile de vot ale lui Liviu Dragnea sau Marian Oprişan. Până la proba contrarie, o condamnare penală de exemplu, cei doi baroni au respectat de fiecare dată democraţia, chiar dacă au câştigat alegerile cu procente neverosimile într-o ţară occidentală.
La fel, dacă-i vorbeşti unui astfel de sceptic despre concurenţă corectă în afaceri sau piaţă liberă, lucruri respectate cu sfinţenie în Uniunea Europeană, acesta ar putea să-ţi deschidă un ziar şi să-ţi citească primul articol care îi iese în faţă despre licitaţii trucate sau despre clientela partidelor aflate la putere şi care primesc cele mai bănoase contracte cu statul.
Dacă vrei să aminteşti despre legi şi reguli după care sunt guvernate instituţiile din România atunci trebuie să te aştepţi să-ţi explodeze în faţă exemplul baronilor locali care-şi conduc domeniile după model feudal şi care, prin noua lege a descentralizării, vor deveni mai puternici decât până acum. Iar dacă vrei să invoci modul în care sunt distribuiţi banii adunaţi la buget din taxele şi impozitele plătite de români, atunci trebuie să te aştepţi să ţi se dea exemplul împărţirii banilor, tot după criterii politice, la primarii şi preşedinţii de consilii judeţene apropiaţi puterii.
Cum rămâne, totuşi, cu statul de drept, acela în care instituţiile care apără democraţia rămân ferme pe poziţie, indiferent de schimbarea politicienilor? Ai mai putea să foloseşti acest argument având în vedere ce s-a întâmplat în 2012? Eu nu aş îndrăzni, mai ales că avem zi de zi dovada faptului că politicienii noştri nu au învăţat lecţia de atunci, iar istoria se poate repeta oricând.
Avem, ce-i drept, libertatea cuvântului, pe asta nu ne-o poate lua nimeni, dar, ar spune cârcotaşii, politicienii noştri cam abuzează de acest drept şi nu fac decât să se certe la televizor şi să arunce, unii în alţii cu acuzaţii din cele mai grave. Da, trebuie să recunoaştem că politicienii români au înţeles din libertatea de expresie în primul rând libertatea de a-şi cumpere televiziuni care să-i ridice în slăvi, iar pe adversarii politici să-i înjure de dimineaţă până seară.
Trebuie să recunoaştem că, poate intenţionat, poate nu, cea mai mare parte a clasei politice româneşti face un deserviciu uriaş valorilor Uniunii Europene. Degeaba spun unii ca Ponta, Dragnea sau Oprişan că respectă regulile dacă, de fiecare dată când au ocazia, dovedesc faptul că s-ar putea lipsi de ele.
Dacă sunt atât de mulţi români care nu sunt convinşi de democraţie şi de valorile europene atunci cea mai mare vină o poartă clasa politică. Contează enorm felul în care democraţia este predată în România pentru că altfel, oamenii nu înţeleg decât că este forma de organizare socială în care politicienii fură şi se înjură în public. Aceiaşi oameni ar putea ajunge în scurt timp să vrea să schimbe regimul.
Suntem prea aproape de momentul zero al democraţiei noastre pentru ca riscul întoarcerii la trecut, la statul totalitar, să fi dispărut complet.
Fostul preşedinte al SUA, Ronald Reagan spunea că tirania nu este decât la o generaţie distanţă. În România este, din păcate, mult mai aproape.
