Ce viziune pentru România, domnule președinte?

de Cristian Campeanu , 03 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 17:15, 03 ianuarie 2016
Ce viziune pentru România, domnule președinte?

Pentru un președinte care își declară de câte ori are prilejul credința în moderație, echilibru și normalitate și aversiunea față de radicalism și extremism, președintele Iohannis este străbătut de un neverosimil filon revoluționar. Domnia sa nu dorește simplu să producă schimbările necesare în societatea românească, ci așa cum a ținut să ne spună în mesajul de Anul Nou, „reconstrucția profundă” a acesteia. E plină istoria de oameni cu mari ambiții reformatoare, dar parcă nici unul nu a fost atât de ambiguu și de neremarcabil ca președintele nostru. Ceea ce reprezintă deopotrivă o problemă și o potențială amenințare.

Fără a ne angaja în hermeneutica mesajului prezidențial de Anul Nou, este semnificativ faptul că pentru președinte, 2015 a fost „anul recâştigării normalităţii, anul în care au fost puse bazele unei reconstrucţii profunde la nivelul societăţii româneşti.” Carevasăzică așa arată „normalitatea”? A fost cumva uriașa pierdere de vieți omenești și de potențial creativ românesc de la Colectiv expresia „normalității”? A dat cumva aberația democratică numită guvernul Ponta/Oprea măsura normalității în politica românească? Reprezintă cumva lunga listă de politicieni și businessmen care fac coadă la DNA, cu același Ponta în frunte, Norma în funcție de care vom judeca „normalitatea” societății românești? Dar sunt înseși normele noastre mai bune, servesc ele mai bine în primul rând interesele cetățeanului, nu pe cele ale statului și ale reprezentanților săi? A devenit cumva parlamentul o instituție mai responsabilă și mai cinstit când o treime dintre membrii săi au dosar la DNA? Este România un stat de drept consolidat în care domnește Legea, nu bunul plac al celor aflați la putere, cu instituții solide care să nu se clatine la prima furtună politică? A devenit societatea românească mai morală de când este președinte Klaus Iohannis, mai deschisă, mai tolerantă? Mai dreaptă?

Dacă nu, atunci pe ce își bazează președintele această afirmație tare? Răspunsul este mai degrabă îngrijorător. Președintele și-a dedicat discursul din Parlament de pe 16 decembrie aceleiași teme a recâștigării normalității. Iată reperele normalității după președinte: „Recâștigarea normalității în interior porneste de la lucruri foarte simple: redescoperirea dialogului cu și între partidele politice, deschiderea către societatea civilă, relații instituționale corecte, indiferent de preferințe sau antipatii personale și, nu în ultimul rând, transformarea ideii de consultare dintr-una aproape golită de sens într-una reală, cu efecte concrete. În doar un an a devenit deja un lucru firesc să avem consultări, să ne așezăm la masa dezbaterii - Președinte, partide, societate civilă (...) Restabilirea normalității în politica internă a însemnat și un alt tip de raportare la Constituție și legi (al președintelui, n.n)  (...) În anul 2015, recâștigarea normalității a însemnat și demersuri în plan extern. Mă refer în mod particular la restabilirea prestigiului Romaniei în exterior…” Lăsând deoparte faptul că ultima afirmație (dacă nu cumva președintele s-a referit la rușinea europeană de a avea un prim-ministru care a pus în pericol fundamentele statului de drept pentru a-și consolida puterea, a pierdut alegerile prezindențiale, a fost acuzat de corupție și tot nu a demisionat decât la presiunea străzii) este factual falsă, ceea ce reiese cât se poate de clar este că, în general, conceptul prezidențial de normalitate se învârte în mod periculos în jurul propriei persoane și a funcției pe care o ocupă. Cu tot respectul pentru realizările prezidențiale, această perspectivă, să-i zicem Iohannocentrică, este cam joasă pentru o aplica unei întregi națiuni. E puțin, onorabile, vorba lui Cațavencu.

Și așa ajungem la „reforma profundă a societății românești”. Să observăm, în treacăt, că pentru un om care prețuiește rigoarea, domnul președinte este oarecum inconsistent, căci dacă societatea românească a revenit la normalitate, atunci de ce s-o schimbi, și încă în profunzime? Ce anume ne propune Klaus Iohannis? La un an la debutul mandatului, încă nu am aflat. Bineînțeles, nu este locul unui program detaliat cu obiective, politici și termene într-un mesaj de anul nou, dar astfel de momente festive pot fi folosite pentru a lansa măcar o metaforă cuprinzătoare, care să rezume viziunea liderului și să unească națiunea. Președinții americani recurg, din când în când la metafora cetății pe vârf de munte pentru a vorbi despre destinul Americii. Iat-o în vorbele lui Ronald Reagan: „ în viziunea mea este vorba de un oraș înalt și mândru, construit pe stânci mai puternice decât oceanele, bătut de vânturi, binecuvântat de Dumnezeu, plin de oameni de toate felurile trăind în pace și armonie, un oraș cu porturi libere, care zumzăie de comerț și creativitate și dacă trebuie să existe ziduri de apărare, zidurile au porți deschise pentru cei care au dorința și inima să intre...”

La noi, în lipsa unei perspective prezidențiale suntem obligați să ne mulțumim cu cea a domnului Dâncu despre „patria de care ne-am rătăcit şi pe care o creştem ca pe o plantă de apartament în visul nostru”. Nu s-ar putea ca măcar o dată, să aspirăm la ceva mai mult decât statutul de națiune vegetală, crescută în condiții strict controlate și pe deasupra insubstanțială? În fond, nu asta ne-a urat președintele, „aspirații mai înalte”?

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook