Românii nu au daruri pentru ziua Republicii Moldova (27 august), iar la masa aniversară, ca semn de prețuire, a fost trimis Victor Ponta, oficialul român pe care n-ar vrea să-l întâlnească niciun lider onorabil și pe al cărui cuvânt nu mai mizează nimeni, nici măcar tovarășii săi de partid. Doar Russia Today, varianta în limba română îl mai privește cu oarecare nostalgie pe motiv că ar fi demonstrat că “se poate supune unui proiect național”, care în viziunea site-ului rusesc de propagandă ar fi fost USL.
Victor Ponta crede că mergând la Chișinău de ziua națională a R. Moldova își poate cârpi aura de lider și se poate simți din nou ca un adevărat om de stat. Premierul român, acuzat de corupție și trădat de fruntașii PSD nu a avut, însă, niciodată cu adevărat priză la publicul de dincolo de Prut. Spre deosebire de Traian Băsescu, entuziast fără limite al proiectului unionist sau de Klaus Iohannis care definea “reunificarea” ca “alternativa pe care doar Bucureștiul o poate oferi și doar Chișinăul o poate accepta și beneficia de ea”, Victor Ponta nu avut niciodată o idee prea clară a felului în care România poate ajuta R.Moldova. Când a venit la butoane a tras de timp cât a putut înainte de a inaugura scurtul gazoduct care leagă cele două țări, apoi, singura lui stategie de sprijin a fost să dea o sumă modică de bani pentru câteva grădințe de dincolo de Prut.
Dacă România ar fi vrut cu adevărat să facă ceva pentru R. Moldova, atunci ar fi investit mai mult în infrastructura comună, ar fi construit linii electrice puternice prin care să poată vinde curent electric moldovenilor, dependenți de energia pe care o cumpără din Transnistria. Acesta ar fi putut deveni un proiect geopolitic al României, pentru că R. Moldova, cumpărând curent de la separatiștii pro-ruși nu face decât să subvenționeze în mod indirect acest regim ilegitim. Nici conducta de gaz Iași-Ungheni nu e bine gândită, fiindcă nu a fost concepută pentru a înlocui dependența de Rusia, ci doar pentru a relativiza și mai mult lucrurile.
R. Moldova a rămas din multe puncte de vedere un ostatec al Moscovei, care pare să se lupte cu mai multă eficiență pentru păstrarea micii republici în ograda sa, decât europenii. Traian Băsescu a făcut multe pentru a pune Chișinăul pe șinele care duc spre Vest, dar nu a insistat pentru lucrurile simple care ar fi putut muta cu adevărat această țară dintr-o parte în alta. În loc să finanțeze prozelitismului propagandistic pro-unionist, România ar fi putut finanța desprinderea energetică de Rusia, fiindcă avea și resursele necesare și capacitatea tehnică de a le pune în practică. În acest fel moldovenii ar fi înțeles că lumina nu vine doar de la Est și că prosperitatea îndoielnică și vetustă a fostei Uniuni Sovietice nu e de neînlocuit.
Din egoism, din nepăsare sau, poate, din ignoranță, liderii români nu au conceput un plan prin care să scoată R. Moldova de sub influența Moscovei. Li s-a părut mai simplu să lase această povară doar pe umerii Uniunii Europene, fiindcă în acest fel nu cheltuiau nici bani, nici energie, iar răspunderea nu era a lor. Se dovedește însă că UE are acum alte priorități, în vreme ce clasa politică de la Chișinău devine tot mai dilematică.
România a ratat momentul marelui proiect geopolitic de dinaintea crizei ucrainiene, preferând stategia reunificării în halat și papuci. Liderii autohtoni ar trebui să se hotărască însă, dacă vor cu adevărat să facă ceva pentru R. Moldova sau dacă vor doar să se folosească de “patriotismul unionist” în scopuri electorale.
