15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialCine a câştigat, de fapt, alegerile de duminică | OPINIE

Cine a câştigat, de fapt, alegerile de duminică | OPINIE

PSD a obţinut cele mai multe voturi la scrutinul de duminică, deşi a avut pe liste printre cei mai mulţi candidaţi controversaţi sau cu probleme penale. O mică parte din electorat a avut încredere în clienţii parchetului anticorupţie adunați sub sigla ALDE. Naţionalismul şi xenofobia au scos din nou capul în România.

Dar, în ciuda acestor fapte care sperie, există şi o parte pozitivă ce se întrevede tot mai consistent după ultimii doi ani cu alegeri, respectiv sentimentul că tot mai mulţi tineri au înţeles puterea pe care o au prin vot.

Am constatat, mai ales în ultimele zile ale unei campanii electorale altfel anoste, marcată de derapaje politico-mediatice şi de o lipsă totală de dezbateri pe teme de guvernare, că o parte consistentă a socie­tăţii cu acces la internet a fost mult mai interesată decât candidaţii de cum trebuie să arate România modernă.

Tinerii s-au îndemnat să meargă la vot prin campanii colective sau individuale în rețelele sociale, încât a devenit o adevărată competiție să demonstrezi că ai intrat în cabina cu perdele albastre sau o rușine dacă nu ai făcut-o.

Apoi, în ciuda unei uriaşe avalanşe de propagandă televizată şi de ştiri false distribuite online, societatea a început să-şi creeze anticorpi credibili care acţionează la infecţiile cu naţionalism, cu soroşism sau ticăloşism.

Folosirea mizerabilă a tragediei de la Colectiv de către persoane care, potrivit unor dovezi, provin din sfera PSD şi care au încercat să lege incendiul de acum un an de George Soros şi de Dacian Cioloş, a fost extrem de dur sancţionată după ce filmul infam a fost difuzat pe piaţă de către televiziunea lui Sebastian Ghiţă.

Mai mult, unii dintre tinerii luaţi în derâdere de tabăra PSD-ALDE-PRU ne-au demonstrat că au înţeles, în sfârşit, că libertatea nu se primeşte, ci se obţine.

Am văzut ieri o mobilizare spectaculoasă a unor persoane din medii diverse, care nu au mai asistat de pe margine la cum se fură alegerile, ci s-au implicat direct, fie ca observatori în secţii, fie ca avertizări. Lăudabilă în acest sens a fost iniţiativa Casei Jurnalistului, care a avut corespondenţi voluntari în toată ţara. Voluntari.

Desigur, România e foarte departe de ţara pe care ne-o dorim, zonele de umbră sunt încă mult mai extinse decât oazele de normalitate, corupţia e adânc înrădăcinată în fiinţa neamului, politicienii penali încă sunt votaţi şi susţinuţi, dar în ciuda acestor date, care îi fac pe foarte mulţi pesimişti, mica agitaţie electorală de ieri şi de săptămâna trecută – agitaţia românilor, nu a candidaţilor – ne arată că, cel puţin din acest punct de vedere,
România se schimbă.  

________________________________________________

Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale

 

 

Cele mai citite

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Cum poți să consumi urzicile

Urzicile sunt la foarte mare căutare primăvara, iar asta mai ales datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă pentru sănătate și nu numai. Prin...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă