Am publicat în ediţia de luni a României libere o listă cu miniștrii care au revenit pe o înaltă demnitate publică după ce anterior își dovediseră incompetența sau ajunseseră sub lupa procurorilor. Acesta este dovada că, în România, clasa politică s-a conservat excelent, a girat afaceri dubioase și ilegale și a fost mult timp ocolită de justiție. Printre seniorii politicii autohtone îi amintesc aletaoriu pe Dan Nica (europarlamentar, în două rânduri ministru, s-a aflat 16 ani în Parlament), Viorel Hrebenciuc sau Miron Mitrea (19 ani ca parlamentari). Ecaterina Andronescu, Adriean Videanu ori Varujan Vosganian au fost miniștri în repetate rânduri și se află în prin planul politicii de peste două decenii. Noii veniți în politică au fost acceptați doar cu girul politicienilor cu ștate vechi. Apoi le-au și preluat năravurile. Exemple: Elena Udrea, Dan Șova sau Codruț Șereș. Toate păreau că le merge ca pe roate până când, fără ca ceva anume să anunțe acest lucru, s-a declanșat avalanșa anchetelor DNA. Cei mai sus menționați, dar și mulți, mulți alți politicieni și afaceriști au căpătat rapid calitatea de inculpați, unii au fost condamnați, alții arestați preventiv. Aș zice că momentul zero l-a reprezentat condamnarea lui Relu Fenechiu, cel dintâi ministru în funcție trimis la închisoare.
De un an și jumătate, procesul de curățare a clasei politice și de afaceri continuă într-un ritm ultra accelerat. Suntem obișnuiți cu mascații descinzând în sedii de companii, partid ori consilii județene, cu “greuceni” din politică ridicați de pe stradă și primind mandate de reținere. Arestările au ceva din revărsarea furioasă a apelor dintr-un baraj în peretele căruia a apărut o fisură. Efectul e ireversibil. Pe de altă parte, se vede că există un efect de domino al arestărilor care arată că piesele au fost aranjate astfel încât să cadă cât mai multe, zi de zi, din domenii cât mai diverse. De aceea, singura nedumerire care a rămas, singura întrebare pe care și-o adresează – în normalitatea arestărilor – și țăranul din Bărăgan și muncitorul de la Cugir, hipsterul din Centrul Vechi sau intelectualul este: cine face curățenie în România? Această curățenie nu se face la presiunea străzii sau a societății civile. De la Traian Băsescu? Greu de crezut din moment ce justiția a ajuns la oamenii săi cei mai apropiați. Guvernul nu poate fi bănuit că ar fi la butoane, uitați-vă cât de absent din ceea ce se întâmplă în justiție este chiar ministru Robert Cazanciuc. Mai degrabă există temeiuri în teoria potrivit căreia curățenia din societate se face la presiunea Occidentului, în căutare de aliați de încrede într-o zonă aflată sub spectrul războiului.
După agresiunea asupra Ucrainei, Occidentul are nevoie de o țară stabilă, necoruptă, funcțională, un aliat aflat în vecinătatea Rusiei. Ungaria lui Orban este prea apropiată de Putin, Bulgaria nereformată, Serbia prea instabilă. Nici România anului 2013 nu părea să întrunească condițiile de mai sus. Însă, după un an și jumătate de luptă anticorupție la baionetă, începe să arate. Poate că istoria ne întoarce fața și, la 70 de ani după trădarea de la Ialta, când am căzut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, astăzi, în 2015 și în contextul ambițiilor politice expansioniste ale lui Vladimir Putin, România ar putea ajunge în sfera de influență a Occidentului. În plan politic, prin alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte a fost pusă o primă cărămidă solidă pentru construcția unei Românii mai curate și mai occidentale. Dar nu e suficient. Dacă nu vor urma investiții masive în educație și cercetare, dacă țăranului nu îi vom reda demnitatea și nu îl vom ajuta să renască, dacă nu vom construi autostrăzi și nu vom oferi locuri de muncă bine plătite clasei de mijloc, curățenia de azi va fi prea puțin și poate reprezenta doar o mișcare de genul: pleacă ai noștri, vin ai noștrii (chiar și occidentali).
Aud oameni simpli (nu mulți e drept) și analiști care spun că ceva e putred în modul în care acționează procurorii, că se arestează la comandă, că se abuzează de arestarea preventivă. Privind, însă, azi, la dimensiunea jafului care a avut loc în România ultimelor 25 de ani, vă întreb – mai e loc de bună-ziua în justiție?
Eu zic că nu.
