Președintele Klaus Iohannis și-a ținut promisiunea luată în campania electorală, iar miercuri a chemat partidele la Palatul Cotroceni pentru consultări în vederea găsirii unei soluții legate de votul în străinătate.
Chestiunea votului pentru diaspora nu a fost rezolvată timp de 25 de ani pentru că… nimeni nu a fost interesat de subiect. Românii din străinătate, cel mai probabil neîncrezători în soluțiile politice pentru care erau chemați să voteze, nu s-au prezentat niciodată în număr mare la urne (doar 160.000 la alegerile din 2 noiembrie, considerat un record, deși este vorba de sub 10% din românii cu drept de vot din străinătate). PSD, partid care a organizat în mai multe rânduri alegerile, nu a avut niciodată încredere în cei două milioane de români pribegi prin Europa. O parte dintre aceștia au fost alungați de mineriadele lui Iliescu. Alții – mai tineri – au fost contaminați în Occident de ideile unei democrații care nu era compatibilă cu viziunea PSD. Liberalii și democrat-liberalii au avut și ei posibilitatea de a pune pe ordinea de zi proiecte pentru simplificarea votului din diaspora, dar nu au făcut-o.
Așa că introducerea votului prin corespondență sau a votului electronic se va face și prin voința președintelui, dar mai ales datorită contextului. Miercuri, la Cotroceni, PSD și partidele din coaliția de guvernare – care au luptat din răsputeri pentru a împiedica românii din străinătate să voteze – sunt forțate să treacă de partea românilor care au demonstrat în stradă că vor în procent covârșitor simplificarea votului în străinătate. Iohannis este conștient că diaspora și imaginile cozilor disperării de la secțiile de vot din Paris, Roma sau München l-au făcut președinte. La rândul său, PNL știe că – dacă nu face mari greșeli politice – din Occident nu are decât de câștigat. (Candidatul său, Iohannis, a fost ales cu majoritate covârșitoare în diaspora.)
Astfel, la dezbaterile de miercuri ar trebui să ne așteptăm la un consens politic pe care acum câteva luni nici măcar nu îl bănuiam. Să nu ne îmbătăm cu apă rece și să credem că asistăm la o maturizare a clasei politice care, de miercuri, va gândi vizionar și numai în interesul cetățenilor. Este vorba de o victorie obținută la presiunea străzii. Asistăm, astfel, la o a doua victorie de acest fel în mai puțin de jumătate de an, după cea obținută în noiembrie anul trecut, când Senatul a respins proiectul de lege privind Roșia Montană. Este bine pentru că, în sfârșit, politicienii arată că nu mai pot fi indiferenți la presiunea străzii. Este rău pentru că mai vorbim de presiuni în marș și cu pumnul ridicat. Prin votul din 16 noiembrie 2014, populația l-a desemnat pe Iohannis să regleze acest neajuns.
Singura teamă legată de discuțiile de miercuri ar fi ca din consensul privind necesitatea votului în diaspora să se nască o comisie care să îngroape problema. De aceea, prezentăm trei soluții pentru simplificarea votului în străinătate. Prima ar fi suplimentarea secțiilor de votare. În acest caz, autoritățile române ar trebui să monitorizeze foarte atent în ce zone din Italia sau Spania se află cei mai mulți români și să propună un număr proporțional de secții de votare. Lucru complicat pentru niște autorități care nu au reușit în 2012 să ne spună cu precizie câți suntem în interiorul granițelor României. În cazul votului electronic, acesta este posibil prin crearea unui soft. Alegătorul nu trebuie decât să acceseze pagina de Internet aferentă acestui soft și cu ajutorul unei semnături electronice își exprimă votul. Votul prin corespondență, a treia soluție, este cel mai ieftin și ar costa, spun specialiștii, un milion de euro. Cu câteva săptămâni înainte de vot, alegătorul înștiințează autoritățile că în ziua votului se află în străinătate. Autoritatea ia act de această cerere și cu o săptămână înainte de alegeri trimite un plic cu un buletin de vot și un plic retur. Respectiva persoană votează, împachetează votul și îl trimite unei entități desemnate pentru colectarea acestora. Sistemul are un mic inconvenient reprezentat de turul al doilea, când autoritățile ar trebui să tipărească și să trimită plicurile în timp-record.
Dacă există voință, soluții sunt, mai ales că votul de la distanță, în diferite forme, se practică în peste 15 state ale Europei.
