Tăierile nediferenţiate de salarii şi pensii au scos la suprafaţă cele mai fantasmagorice explicaţii oficiale şi dovezi crunte de laşitate şi sfidare.

Traian Băsescu a transmis naţiunii că, de vreme ce miniştrii lui Emil Boc nu au fost în stare să facă din luna mai 2009 încoace tăierile de salarii şi/sau de personal, atunci trebuie să sufere toţi angajaţii statului începând cu 1 iunie: medici, clienţi politici în deconcentrate, profesori, oportunişti linguşitori veşnic plasaţi în posturi călduţe în vreo instituţie mai ferită şi, eventual, cu miză europeană, pensionari care deja nu au bani de medicamente şi funcţionari în concediu medical nejustificat cinci luni pe an, şomeri, dintre care cei mai mulţi provin din companii private.
Fără să realizeze că nu face decât să exprime incompetenţă cinică, a sa sau a Guvernului, Traian Băsescu pretinde că nu se pot face tăieri diferenţiate pentru că „n-o să se ştie cui mai mult, cui mai puţin, cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine". Adică mulţi medici şi profesori vor avea 600 lei salariu la fel ca tâmplarii şi pompierul de stat degeaba din orice mare instituţie publică. Soluţia care I SE PARE singura corectă lui Traian Băsescu are însă marele avantaj că nu presupune „îndelungate negocieri". Ceea ce, desigur, se va întâmpla în cazul clientelei politice plasate în poziţii bine plătite.
Cu alte cuvinte, angajaţii corecţi şi profesionişti ai statului vor duce în spate, ca şi până acum, incompetenţi, leneşi cronici, chiulangii notorii şi oportunişti politici recompensaţi cu generozitate din taxele şi impozitele plătite de toată lumea, public şi privat deopotrivă.

Ministrul Vlădescu a dat şi el dovadă de multă creativitate şi deosebită incompetenţă atunci când a argumentat într-un interviu la Pro TV de ce trebuie să fie reduse pensiile, indiferent de cât de mici sunt ele. „Am avut din 2004 şi până în 2008 o creştere reală - nu nominală, ci reală - a pensiei cu 150%. Deci pensiile nu s-au dublat, ci aproape s-au triplat. Deci toţi pensionarii au beneficiat în ultimii trei ani de zile, practic, de un avans din acei bani de pensie, plătit de 3 milioane de lucători din viitorul lor."  În primul rând, toate documentele oficiale din 2005 încoace, de când ministrul Gheorghe Barbu de la PDL a venit la Ministerul Muncii, menţionează că recalcularea în plus a pensiior NU ESTE O MĂRIRE. „Procesul de recalculare nu a fost un proces de majorare a pensiilor, ci a avut scopul de a asigura echitatea între toţi pensionarii din sistemul public de pensii", spune chiar în ziua de azi pagina de internet a Casei Naţionale de Pensii.Din cauza inflaţiei care a fost de 250% în 1993 şi de circa 100% în 1998, se ajunsese ca medici pensionaţi în 1991 să ia tot atâţia bani cât un muncitor pensionat în anul 2000. Recalcularea a însemnat aducerea la zi a raportului între calificare, contribuţie şi pensia primită, fără ca ea să atingă, din păcate, şi pensiile speciale. În al doilea rând - şi probabil, mai important, stimaţi tovarăşi, propovăduitori ai urii între bugetari -, pensionarii de rând nu stau în cârca nimănui.

DIMPOTRIVĂ. Pensionarii de rând au împrumutat statul român cu banii lor munciţi în anii de coşmar ai României socialiste şi în anii de haos ai României în tranziţie. Pensionarii de rând au finanţat permanent statul român zeci de ani în beneficiul mai-marilor comunişti, al securiştilor de frunte înainte de 1989 şi în beneficiul îmbogăţiţilor tranziţiei după 1989. Pensionarii de rând au susţinut ani de-a rândul bugetul de stat aşa cum cei 4,8 milioane de salariaţi din anul de graţie 2010 plătesc acum găurile negre din bugetul mult prea incompetentului Guvern Boc. Deci împrumut statul cu banii mei plătind CAS toată viaţa activă, iar când trebuie să-mi recuperez banii, aşa cum sunt ei, în multe cazuri mai puţini decât am contribuit, şi oricum fără dobândă, se cheamă că stau în spatele salariaţilor din mediul privat? Nu cumva statul a încurcat aici rău de tot, dar rău de tot, iţele când le plăteşte peste un miliard de euro pe an celor care n-au cotizat la stat, pensii speciale mult mai mari decât cele ale pensionarilor obişnuiţi? Deci nu-i aşa domnule Vlădescu că aţi spus o ticăloşie? Nu-i aşa că pensionarii de rând duc în spate, ca şi până acum, incapacitatea premierului Boc de a-şi vedea trecută prin Parlament o lege, în sfârşit, corectă a pensiilor în care să nu mai existe privilegiaţi şi neputinţa Guvernului de a-şi ţine în frâu clientela politică abonată la contracte supraevaluate cu statul?

Pe de altă parte, preşedintele a dat de înţeles că măsurile de austeritate atât de strâmb croite vor rămâne în vigoare până când la stat vor rămâne „cei mai buni, cei care într-adevăr îşi fac treaba", adică până la 250.000 de concedieri, după vorba lui Jeffrey Franks de la FMI. Aşa că preşedintele le-a atras atenţia „iluştrilor salariaţi din sectorul public" că, în cazul în care nu le convine tăierea de salariu de 25%, se pot duce către „acele întreprinderi mici şi mijlocii unde ar putea să aibă salarii mai mari" şi le-a cerut liderilor sindicali să dea dovadă de decenţă şi să nu uite că „nu ministrul semnează ordinea în care să se facă plăţile"  şi „nu ministrul semnează licitaţiile, ci salariaţii lor". A adăugat că guvernul Tăriceanu în epoca sa fără PDL şi guvernul Boc în epoca sa cu PSD au îndatorat ţara cu 10 miliarde euro, uitând să precizeze că se plătesc dobânzi inclusiv pentru cele 11 miliarde euro împrumutate de Guvernul Boc, ca să nu mai punem la socoteală împrumutul FMI, UE şi Banca Mondială de peste 19 miliarde euro. Cu alte cuvinte, oricine altcineva este vinovat şi trebuie să plătească nota de plată a dezastrului, în afară de Guvernul Boc.

Dar necazul, necazul cel mai urât în toată situaţia nu este că Emil Boc s-a ascuns patru zile ca un hârciog şi când şi-a arătat obrazul gros în faţa naţiunii a făcut-o citind ediţia updatată şi adăugită a campaniei electorale din 2008 a PDL în loc să-şi citească spăşit demisia, alături de miniştrii săi. Necazul cel mai urât este că Emil Boc şi miniştrii lui sunt cei în care Traian Băsescu are încredere că vor face în două săptămâni ceea ce n-au făcut într-un an şi jumătate. Necazul cel mai urât este că alţii mai buni NU ARE. Nu credeţi că această problemă ne apasă pe toţi?