Am auzit o grămadă de declaraţii în ultima vreme din partea unor politicieni, experţi şi jurnalişti care mai de care mai (ne)avizaţi asupra relaţiilor româno-americane despre importanţa sau, mai degrabă, lipsa de importanţă a vizitei lui Traian Băsescu la Washington. Dacă există cineva care subminează activ parteneriatul cu Statele Unite, aceia trebuie căutaţi tocmai în rândurile acestor politicieni şi analişti.
Primul test al fidelităţii politicienilor noştri faţă de parteneriatul României cu Statele Unite va fi dat în Parlament cu prilejul ratificării acordului de instalare a scutului antirachetă de la Deveselu. Din acest punct de vedere, este relevant faptul că atât preşedintele Băsescu cât şi ambasadorul Mark Gitenstein au ţinut să sublineze faptul că acesta nu conţine anexe secrete iar Băsescu a mers mai departe afirmând că doreşte să solicite părţii americane să accepte ca acesta să devină public.
Grija lui Băsescu nu este să prevină teoriile conspiraţioniste (acestea oricum vor apărea) sau să liniştească paranoia rusească (oricum nu va reuşi) ci să prevină orice pretext care ar putea fi invocat de parlamentari pentru a nu ratifica acordul. Cei care vor vota împotriva unui acord care sporeşte securitatea României la un nivel fără precedent îşi vor dezvălui adevăratele fidelităţi şi acestea nu sunt faţă de relaţia transatlantică şi nici faţă de interesele României.
Gitenstein a confirmat ieri discuţiile purtate de Băsescu la Pentangon despre achiziţionarea de către România de avioane de luptă F-16 noi. Din punct de vedere militar, gradul înalt de interoperabilitate dintre armatele românâ şi americană precum şi interesele strategice pe termen mediu şi lung ale României fac ca opţiunea pentru F-16 să fie autoevidentă.
Cu toate acestea, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Pe vremea când era prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu s-a pronunţat apăsat pentru achiziţionarea de avioane Eurofighter sau Saab Gripen din motive care nu aveau nimic de-a face cu strategia militară. Dacă cineva va încerca să blocheze achiziţionarea de F-16 şi să reînvie alte oferte, acela se va dovedi un adversar al parteneriatului transatlantic şi al intereselor României.
Declaraţia privind parteneriatul strategic include un punct despre comerţ şi investiţii. Dar, cum am arătat în ziarul de ieri, volumul investiţiilor americane în România sunt mult sub nivelul celor din Polonia, Ungaria sau Cehia. Gitenstein a subliniat ieri că guvernul Statelor Unite nu poate obliga companiile americane să vină în România să facă afaceri.
Or, toată lumea ştie ce-şi doresc investorii: taxe mici şi puţine, legislaţie simplă şi stabilă, proceduri transparente, birocraţie redusă şi o Justiţie eficientă şi necoruptă. Cei care blochează – la putere sau în opoziţie – reforma statului, reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei ţin investitorii la graniţa ţării, ţin România prizonieră sărăciei şi grupurilor de interese şi torpilează atât parteneriatul cu Statele Unite cât şi destinul european al României.
Un alt punct al parteneriatului strategic îl constituie securitatea energetică. Pe plan extern, asta înseamnă consolidarea aşa-numitului coridor sudic, care presupune aducerea gazului din zona caspică ocolind Rusia, fie pe mare, în cadrul proiectului AGRI fie pe uscat prin Nabucco. Pe plan intern, asta înseamnă întărirea independenţei energetice prin diversificarea surselor, exploatarea resurselor neconvenţionale, inclusiv a gazelor de şist cu companii americane pentru că sunt singurele care deţin tehnologia necesară.
Dacă veţi auzi voci care se vor opune sau vor pune la îndoială proiectele energetice de pe coridorul sudic, dacă veţi auzi pe unul sau pe altul spunând că România nu ar trebui să se amestece în susţinerea unei Georgii democratice şi independente faţă de Moscova, acele voci vor aparţine inamicilor parteneriatului cu Statele Unite şi ai intereselor naţionale.
Dacă, din diverse motive, cineva se va opune diversificării şi explorărilor şi exploatărilor resurselor naturale în parteneriat cu companii mari de tip Exxon sau Chevron – nu pe concesiuni către pigmei ca Sterling sau OMV -, ca şi liberalizării pieţei energetice şi transparentizării tranzacţiilor, acela este un inamic al parteneriatului strategic cu Statele Unite şi al intereselor României.
În sfârşit, dacă veţi auzi oameni care să susţină că acordul privind scutul ar trebui supus referendumului pentru că România ar putea deveni o ţintă pentru ruşi, atunci ar trebui să ştiţi că devotamentul acelor oameni este faţă de Moscova, nu faţă de Occident. Şi-acum, poate ar trebui să vedem câţi dintre politicienii, experţii şi jurnaliştii noştri au exprimat poziţii identice cu cele enumerate mai sus.
