Bine ar fi daca Presedintele Romaniei, in loc sa se considere lezat de gesturile de oameni ofensati exprimate de Crin Antonescu si Victor Ponta, sa nu inchida calea negocierilor pe care tocmai a deschis-o si sa insiste, sa insiste oricat este nevoie. In acelasi timp, liderii PDL trebuie sa analizeze macar in al doisprezecelea ceas ce inseamna de fapt desfiintarea Senatului si sa nu-l pedepseasca pe Cristian Preda pentru ca este primul care a avut curajul sa remarce ca ideea nu este deloc una cu care PDL sa se poata lauda. Miza exceptionala merita efortul.
Romanii n-au avut niciodata ocazia sa-si aleaga haina constitutionala care li se potriveste. Ion Iliescu a ales pentru ei camasa de forta din 1991, nelasandu-l pe regele Mihai sa intre in tara. Adrian Nastase a ajustat-o putin in 2003 pentru intrarea in NATO si Uniunea Europeana, desfacand niste sfori, dar legand altele. Acum este pentru prima data cand avem si capacitatea sa intelegem si puterea sa hotaram ce vrem sa ni se intample. Politicienii, incepand cu Traian Basescu si terminand cu liderii minoritatilor, nu trebuie sa rateze momentul. Altfel alegerile din 2012/2013 o sa arate la fel ca cele de anul trecut. Ar insemna atunci nu ca suntem balcanici si mioritici, ci de-a dreptul masochisti.









