Temele la care face referire titlul sunt obiectul a sute, dacă nu mii de studii și cărți publicate în literatura occidentală și, probabil, nimic din ce veți citi nu este nou, dar nu sunt familiare la noi, unde funcționează o anumită pietate fără obiect care nu face bine nici credinței ortodoxe, nici raporturilor dintre cetățean și Biserică. Credem că a discuta puțin altfel despre Săptămâna Mare, fără a minimiza în nici un fel semnificațiile religioase, este benefic pentru dezbaterea publică, mai ales că se vădește că temele în discuție sunt perene și cât se poate de actuale. A le propune, mai în glumă mai în serios, nu ar face să confirme ceea ce scria ultimul număr din The Economist în marginea cărții lui Robert Kaplan despre România (In Europe's Shadow). Că țara noastră ar putea fi dovada că, "în cele din urmă creștinismul oriental și alinierea politică occidentală sunt compatibile în pofida regretatului profesor Sam Huntington, care a popularizat ideea de "ciocnire a civilizațiilor".
Mai întâi, corupția, că de la ea începe totul. Aflăm de la evangheliști că Iisus intră în Ierusalim în Duminica Floriilor, unde este primit ca Mesia, dar spre uluiala tuturor, în loc să meargă la palatul Procuratorului roman și să-l alunge prin puterile Sale divine dimpreună cu toate cohortele, se repede direct la Templu unde comite unicul său act de violență: răstoană mesele zarafilor (în limbaj cotidian, unii le-ar spune brokeri, alții șmenari) și ale vânzătorilor de porumbei și îi alungă din Templu. Șocul este teribil pentru că, în loc să atace ocupantul roman, Iisus alege să șubrezească fundamentele puterii ecleziastice și business-urile lucrative ale unui număr considerabil de negustori localnici. Gestul stârnește revoltă printre oamenii de afaceri autohtoni și panică printre saduchei, la vremea respectivă administratorii Templului și reprezentanții legali ai "poporului". Un întreg sistem politico-economic se vede amenințat de un ins din Nazareth care se pretinde Mesia.
Unii au văzut în acest episod o dovadă clară că Iisus este un fel de precursor, dacă nu chiar primul socialist al Lumii, cu izbucnirea lui interpretată ca fiind anti-capitalistă și chiar anti-corporatistă și încearcă și astăzi să explice în acest fel revoluția generată de Mântuitor în istoria omenirii. Numai că nu este așa. Abținîndu-ne de la orice considerație ideologică, gestul lui Iisus este în primul rând religios dar în al doilea și al treilea rând un gest anticorupție politic și social: "Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari". În treacăt fie spus, am asculta cu multă atenție interpretarea pe care o dă preafericitul Patriarh Daniel acestui pasaj din Scriptură.
Episodul al doilea: Delațiunea și procesul. Cum știm bine, atunci când încep să curgă acuzațiile de corupție, încep să se clatine și scaunele, deci începe intriga politică. Nu trec decât trei zile în care nu știm ce se întâmplă și Iisus este arestat. E Joia Mare, Mântuitorul le spală picioarele ucenicilor, are loc Cina cea de Taină, se instituie Sfânta Euharistie, El rămâne singur în grădina Ghetsimani cuprins de îndoieli, dar mai întâi își avertizeaă ucenicii că unul dintre e îl va trăda. Și ce trădare! Nimeni nu știe exact ce o fi spus Iuda, dar este clar că a turnat vârtos și în stânga, și în dreapta pentru că în miezul nopții în grădină apare un contingent important de soldați romani conduși de un tribun (semn că era vorba de o Operațiune importantă) dar și un detașament de agenți ai Templului, poliția religios-laică, lucru neobișnuit pentru o singură persoană. Sugestia de bun simț este că Iuda îl denunță pe Isus drept blasfemiator Sinedriului și drept instigator la rebeliune romanilor. Ca să fie sigur că nu scapă.
Ce se întâmplă apoi este și mai lipsit de sens. Romanii, deși mai numeroși și mai puternici, se retrag, iar Iisus este dus în fața Sinedriului, care se întrunește de urgență în casa marelui preot Caiafa, în noaptea în care evreii sărbătoresc Pesah-ul, "trecerea" Domnului spre eliberarea poporului evreu. Celor care nu-și mai amintesc bine Biblia, pesah a fost o afacere destul de sângeroasă în care Dumnezeu ucide primul născut din orice casă – om sau nu – cu excepția celor mânjite cu sânge de miel, pentru a-l forța pe faraon să elibereze poporul evreu din sclavie și exact acest lucru sărbătoreau și Iisus cu ucenicii în timpul Cinei celei de Taină. Odată ajuns în fața Marelui Preot, Iisus este interogat de Caiafa, care, într-un final, reușește să îl denunțe drept blasfemiator pentru că pretinde că este fiul lui Dumnezeu și, după, cum afirmă martorii, ar fi susținut că dacă Templul ar fi dărâmat, l-ar putea reconstrui în trei zile. Evangheliștii interpretează această pretenție drept un anunț al resurecției Sale dar, oricum va fi fiind, știm că nici patruzeci de ani mai târziu Templul avea să fie distrus pentru totdeauna în urma uneia din cele mai nereușite insurecții din istorie, avea să înceapă exilul de aproape 2000 de ani al evreilor și să fie dezvoltată cultura talmudică pe ruinele vechii culturi ebraice. Oricum, în insurecția respectivă, unul din cele mai nefaste roluri l-au jucat zeloții, o sectă fundamentalist-radicală, cum se zice astăzi, sau, pe scurt, teroriști, care urmăreau eliberarea Israelului cu orice preț. În anul 70, când s-a produs catastrofa, se zice că zeloții ar fi distrus resursele de hrană din Ierusalimul asediat de romani pentru a forța intervenția divină. poate fi o calomnie sau nu la adresa zeloților dar aflăm în acest fel că au supraviețuit episodului Iisus.
Ceea ce naște dispute juridice și volume de dezbateri este faptul că, deși avea autoritatea să îl condamne la moarte și deși își rupe hainele în zori denunțând blasfemia, Marele Preot Caiafa nu îl condamnă pe Iiisus ci i-l trimite pachet lui Pilat. Unii zic "eroare juridică", alții "compromis politic", iar alții de-a dreptul "conspirație". Ideea e că Marele Preot Caiafa nu găsește nici dovezile, nici susținere în Sinedriu pentru condamnare și atunci recurge la puterea seculară, la Roma, ca ultimă soluție. Dovezi indirecte există pentru că, în afară de pretenția prezumată a lui Iisus ca ar fi "regele evreilor", se știe că cel puțin unul dintre discipolii săi, Simon Zelotul era, ei, bine, zelot. Or, la romani, se știe, domnia legii – statul de drept – este sfântă. Iisus e acuzat de rebeliune împotriva puterii romane, are chiar și complici. Dar cu toate acestea, Pilat – pățit deja – nu vede nici o crimă care să poată fi pedepsită sub dreptul roman. În acest moment, în mod cu totul neroman și împotriva statului de drept, cere opinia mulțimii, care se pronunță în favoarea grațierii lui Barabas și, în consecință asupra condamnării lui IIsus la crucificare. După care începe Supliciul.
Hristos a înviat!
