Angela Merkel are dreptate: criza refugiaților reprezintă o provocare mai mare pentru Uniunea Europeană decât criza datoriei grecești. În cazul celei din urmă, Germania și Europa aveau la dispoziție instrumentele și mijloacele de a o ține sub control. În cazul celei dintâi, nimeni nu știe ce să facă, iar consecințele sunt, aproape toate, foarte grave. Dacă va exista o „împărțire a poverii“ la nivel european, așa cum cere Berlinul, atunci România se va confrunta cu un fenomen cu care nu s-a mai întâlnit de mai bine de o sută de ani. Iar ce am făcut ultima oară nu ne face cinste.
Cea mai importantă lecție – pentru Europa, dar și pentru America – a crizei refugiaților care inundă Europa dinspre Orientul Mijlociu și Africa este că atunci când te retragi din Lume, vine Lumea peste tine. Cei mai mulți dintre refugiații care ajung la granița dintre Serbia și Ungaria vin din Siria, Irak și Afganistan, iar cei care ajung pe țărmurile Italiei în „bărcile morții“ vin din Libia, Nigeria sau Eritreea. Toate aceste țări reprezintă tot atâtea nume pentru mari eșecuri ale politicii externe americane și europene. Paradisul postmodern european începe să-și arate limitele, pentru că se vede asaltat de oameni care vin din toate locurile în privința cărora Europa a vrut să stea deoparte și să nu se implice. Acum însă, costurile care nu au fost plătite acolo, departe, sunt repatriate și vor fi plătite acasă.
„Asumarea unor responsabilități mai mari pe scena internațională“ este un alt fel de a numi o formă sau alta de „imperialism“. Americanii se confruntă de ceva vreme cu această acuzație, în cea mai mare parte pentru că și-au asumat să păstreze lumea civilizată și, pe cât posibil, occidentală. Europa nu își mai poate permite să refuze să facă același lucru. Câtă vreme Europa va rămâne un spațiu al libertății și prosperității și al sistemelor sociale generoase, va rămâne un magnet pentru (aproape) toți dezmoșteniții lumii. Numai că Europa nu își poate permite să primească toți nefericiții care suferă în Africa, Orientul Mijlociu și Asia dacă vrea să își păstreze identitatea și modul de viață. Ceea ce înseamnă că, la un moment dat, va trebui să devină o autentică putere mondială în sensul de putere militară. Celebra „putere soft“ este, iată, un eșec de proporții. Nu poți, pur și simplu, aplica puterea soft în relație cu Statul Islamic, pentru că rezultatele sunt milioane de sirieni și irakieni la porțile tale.
Al doilea efect important ar trebui să fie întărirea solidarității europene. Cei mai mulți dintre refugiații din Ungaria vor să ajungă în Germania și Suedia. Cei mai mulți africani vor să ajungă în Marea Britanie. Germania a primit deja de patru ori mai multe cereri de azil decât anul trecut, iar Suedia este deja statul european care, judecat în funcție de populație, a primit cei mai mulți imigranți.
La un moment dat, limita de absorbție a acestor țări va fi atinsă și va trebui găsită o soluție comună, fie sub forma cotelor de imigrație, fie sub altă formă. Alternativa este ca fiecare să joace pe cartea egoismului național, iar prima victimă va fi spațiul Schengen de liberă circulație. Deja mai mulți responsabili germani și francezi au pus în discuție regulile spațiului Schengen, Danemarca a introdus la un moment dat controalele la frontieră, iar alții se gândesc s-o facă. Or, dacă valul de imigranți va îngreuna sau anula libertatea de circulație în Europa, acesta va fi un eșec european major.
În al treilea rând, cea mai gravă amenințare la adresa modului de viață occidental (liberal) este ascensiunea populismului xenofob. Deja în Germania, țară mai tolerantă decât majoritatea statelor europene, din cauza umbrelor trecutului, numai anul acesta au avut loc 200 de atacuri cu dispozitive incendiare asupra centrelor de refugiați, ultimul dintre ele săptămâna trecută. Din Marea Britanie în Olanda (considerată odinioară cel mai liberal stat din lume) și până în, altădată, ultratoleranta Scandinavie, partidele populiste anti-imigrație devin din ce în ce mai puternice. Nu știm cum va ieși Ungaria din această criză, dar deja acolo spiritele sunt atât de încinse încât oricând pot izbucni violențe. Slovacia a anunțat că nu va primi decât refugiați creștini.
Din acest punct de vedere, experiența istorică a României este una rea. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, țările române s-au confruntat cu un val de imigranți generat de pogromurile din Imperiul Țarist. Autoritățile le-au refuzat dreptul de a cumpăra pământ și dreptul la cetățenia română. Chestiunea a devenit, la un moment dat, o condiție privind recunoașterea independenței țării. Refuzul și neputința românească de a integra populația evreiască au dus, peste alte zeci de ani, la apariția Mișcării Legionare – care ataca democrația liberală pentru că „evreizează țara“ – și, în cele din urmă, la Holocaust. Totul pornind de la câteva mii de imigranți care fugeau de persecuție.
