3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialCu ce drept a decretat Iohannis că e singur în faţa lui...

Cu ce drept a decretat Iohannis că e singur în faţa lui Ponta?

Creasta valului care l-a propulsat la Cotroceni ar putea deveni rapid un fierăstrău pentru preşedintele Klaus Iohannis. De ce? Pentru că, în mod inexplicabil, singura voce pe care şeful statului pare a o mai lua în considerare e urletul şantajist al unui premier al cărui glas fusese redus la tăcere acum doar şase luni. Precum un uriaş al risipei, Iohannis lasă nefolosit un instrument care şi-a dovedit recent eficienţa: capitalul său electoral, presiunea pe care o pot exercita nişte milioane de oameni care, tocmai pentru că nu sunt percepuţi de către preşedinte ca potenţiali gardieni, se vor simţi păcăliţi. Pas cu pas.

 

Controversatul procuror dorit de PSD în fruntea DIICOT a fost în cele din urmă numit.

Alegerea primarilor într-un singur tur şi a şefilor de consilii judeţene de către consilieri, de asemenea cerute de PSD, au primit şi ele semnătura prezidenţială.

Introducerea în guvern, la conducerea pungii netransparente cu bani publici numită Ministerul Dezvoltării, a omului pe care-l voia Dragnea a fi plantat, iarăşi, a devenit de miercuri realitate.

Asigurarea, în perspectiva următoarei runde electorale, a reprezentării corecte în Parlament a românilor din străinătate şi a unor condiţii optime pentru votul diasporei bat calm, molcom, aşezat un duios pas pe loc.

Luate ori una câte una, ori toate la un loc, aceste victorii ale echipei lui Victor Ponta ridică în mod legitim întrebarea dacă, la şase luni de la scrutinul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis la Cotroceni, acesta din urmă îşi mai aminteşte că, totuşi, el a fost cel care a câştigat alegerile?

Şi nu oricum, ci la o diferenţă uriaşă. Şi nu oricum, ci ridicat pe un val de popularitate şi pe unul încă şi mai mare de aşteptări cu care e dificil de anticipat când se va mai întâlni un alt candidat la prezidenţiale.

Tot legitimă este şi întrebarea dacă, având în vedere neputinţa opoziţiei parlamentare, precum şi stilul şters al şefului statului, vizibile de pe Marte în ultimele luni, Victor Ponta mai ţine cumva minte că, în noiembrie 2014, cel care a pierdut încrederea şi voturile românilor a fost el, nu altcineva?

E drept că, spre deosebire de nesfârşitele săptămâni de tăcere, ultimele zile au fost totuşi marcate de o mult aşteptată ieşire la rampă a şefului statului pe câteva teme majore.

Klaus Iohannis a atacat PSD pe palierul modificărilor legislative menite a reduce lupta anticorupţie la o joacă meschină de-a şoarecele şi pisica şi a reuşit, cu oarecare claritate, să explice care e povestea cu cererea de reexaminare trimisă de Cotroceni Parlamentului, pe Codul Silvic.

Cum, însă, PSD nu este o domnişoară de la ţară pe care să o impresionezi cu un Logan proaspăt tunat, aceste două episoade nu au creat în jurul celor două probleme o centură de securitate îndeajuns de largă. Codul Penal şi de Procedură Penală, dar şi pădurile României stau în continuare sub securea PSD.

În acest context, următoarea întrebare de bun simţ care se ridică aici stă, probabil, pe buzele multora dintre noi: şi-a pregătit Iohannis, pe cele două mari teme, şi al doilea pas? Ori consideră că e destul faptul de a-l fi făcut pe primul? Primul pas, pas cu pas, pas, pas, pas…

Căci simpla ieşire la rampă – chiar dacă pare a fi, în sine, o performanţă uriaşă pentru un tip cu antecedentele lui Iohannis – nu poate fi considerată mulţumitoare.

În rest, cuvintele rostite de Klaus Iohannis după lunga-i şedere la masa tăcerii nu au atins nici cu o floare cazul Horodniceanu-DIICOT, modul de alegere a primarilor şi a şefilor de CJ-uri sau numirea lui Sevil Shhaideh în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale.

Ba din contră, a aprobat numirea procurorului ieşean, deşi fusese avertizat că face o mare greşeală, deşi în spaţiul public a apărut informaţia că, la capătul unei întrevederi avute la Cotroceni cu preşedintele, Daniel Horodniceanu i-a cerut acestuia să se tragă de şireturi într-un selfie.

Apropo, au trecut câteva zile de la apariţia acestei ştiri, preluată inclusiv de canale media respectabile, iar ea nu a fost infirmată de nimeni.

Or, simplul fapt că domnul procuror Horodniceanu s-ar fi dedat la asemenea acte de servilism, cu accente prozaic-romantice, ar fi trebuit să furnizeze motivul suprem pentru a-i refuza numirea.

Ce Corduneni, ce Nichita, ce carieră mediocră?

Selfie-ul, domnilor, acel selfie ar fi trebuit să fie ghilotina. Pentru că numai un personaj redus, numai un procuror slugarnic ar fi în stare să-i ceară unui politician o asemenea favoare!

Cum să conducă el centrala unui parchet specializat în combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate, când i se umezesc ochii numai la gândul că dă mâna cu un om politic?

Apoi, la unda verde dată legii alegerilor locale, acelaşi Klaus Iohannis a admis că, de principiu, avem de-a face cu un progres pentru democraţie. Scurt! Fără a şi explica, de pildă, prin ce vrajă i-am putea găsi pe acei vraci care l-au convins pe fizicianul Iohannis că mai puţină legitimitate înseamnă de fapt mai multă.

În fine, am asistat miercuri, cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru al Dezvoltării, la amenajarea harnică şi în timp real, de către preşedintele României însuşi, a unui hectar de laudatio la adresa proaspătului ministru, de zici că prin corzile sale vocale grăia nu el, Iohannis, trimisul la Cotroceni al românilor revoltaţi pe practicile medievale ale baronilor PSD, ci Victor Ponta însuşi, Liviu Dragnea şi Nicuşor Constantinescu. În cor!

„Preluaţi un minister greu, dar aveţi marele avantaj că sunteţi de mai mulţi ani în Minister şi cunoaşteţi foarte bine şi problemele şi soluţiile. Vă doresc un mandat de succes". Asta i-a transmis şeful statului, probabil chiar gâtuit de emoţie, ministrei Sevil Shhaideh.

Cu graţia unei balerine pusă să se dea în spectacol pe tocuri, preşedintele Iohannis a făcut abstracţie de faptul că vârful de carieră al doamnei s-a ascuţit sub mandatul de şef al CJ Constanţa al numitului Nicuşor Constantinescu, baronul penal care, împreună cu primarul Radu Mazăre, a transformat judeţul Constanţa într-o feudă post-modernă.

Cu adecvarea unui tractor pe circuitul de Formula 1, acelaşi Iohannis a scăpat din vedere natura relaţiei dintre Shhaideh şi Liviu Dragnea, dintre Shhaideh şi Nicuşor Constantinescu.

Or, există numeroase indicii că tocmai prin propulsarea lui Sevil Shhaideh în funcţia de ministru, baronul de Teleorman, condamnat pentru fraude la referendum, şi-a aranjat ploile astfel încât să plece de la Ministerul Dezvoltării, dar să nu piardă şi controlul asupra direcţionării fondurilor de sute de milioane de euro destinate teritoriului. Iar prin asta, să nu piardă nici sprijinul celorlalţi baroni din PSD.

Să nu uităm că timpul a consacrat o realitate greu de negat şi de către Liviu Dragnea, şi de către Nicuşor Constantinescu: firme controlate de apropiaţii primului au câştigat contracte mînoase în judeţul patronat de cel de-al doilea şi viceversa.

Oare ce ar putea şti despre această încurscrire de business inter-judeţean, pe bani publici, noul ministru Sevil Shheidah?

Pare-se că la Cotroceni nu şi-a pus nimeni această banală întrebare. Sau poate şi-o fi pus-o, dar o fi trecut răspunsul sub sfânta şi consacrata tăcere cu batistă la rever.

Oricum ar fi, nu aş putea încheia această modestă introducere în realitatea banală altfel decât lansând încă un set de întrebari:

De ce se simte Iohannis singur, când are alături de el voturile atâtor români care acum şase luni ameninţau în stradă PSD-ul şi pe Victor Ponta că, dacă vor mai îndrăzni să continue în nota deja consacrată, vor deveni istorie?

De ce crede preşedintele Iohannis că, făcând compromisuri uluitoare deja în primele şase luni de mandat, el însuşi s-ar pune la adăpost de pericolul de a deveni istorie?

De ce joacă politicianul care a câştigat detaşat alegerile din noiembrie numai şi numai după muzica-şantaj pe care i-o pune politicianul care le-a pierdut atât de categoric?

Ceva nu se leagă.

Cu ce drept îşi ia libertatea de a avea această atitudine?

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă