Editorial
Partidul prezidential este tot mai nelinistit de cresterea electorala a social-democratilor si de posibilitatea revenirii acestora la putere. Cu aceiasi lideri controversati, cu aceiasi baroni care s-au imbogatit in functii, multiplicandu-si capitalistii de cumetrie, PSD reuseste sa revina in prim-plan pe spezele vesnicelor scandaluri ale dreptei, si nu datorita propriilor eforturi. Conflictul dintre PNL si PD-L, exacerbat de certurile publice dintre Basescu si Tariceanu, le aduce din ce in ce mai multi simpatizanti social-democratilor. Altfel spus, cei care n-au mai votat pentru partidul lui Nastase in 2004, agasati de coruptia generalizata si de aroganta fostului premier, se reintorc, incet-incet, la prima dragoste, dezamagiti de experienta zgomotoasa a actualei puteri.

PD-L, care a obtinut la alegerile locale un scor relativ egal cu cel al PSD, se teme ca pierde teren si nu stie sa se poarte ca un partid mare. In ajutorul sau a sarit deja Partidul Popular European (PPE), in familia caruia a intrat in 2005, sarind de la stanga la dreapta, fara explicatii doctrinare sau motivatii programatice. Secretarul general al popularilor europeni, Antonio Lopez, le-a spus democrat-liberalilor "sa exploreze orice fel de posibilitate" pentru a oferi Romaniei "o guvernare stabila". Fara sa intre in amanunte, fruntasul popularilor europeni a explicat ca PD-L "trebuie" sa studieze "toate scenariile posibile pentru viitoarele alegeri".  PPE le reaminteste liderilor PD-L ca politica este arta compromisului si ca pentru a ajunge la putere ar trebui sa stie ce fel de concesii pot face si pana unde sa mearga cu ele. In acest fel, popularii europeni amendeaza intransigenta lui Emil Boc, presedintele PD-L, care a respins recent orice viitoare alianta postelectorala cu PSD sau cu PNL, daca acesta este condus in continuare de Calin Popescu Tariceanu.

Privit din afara, peisajul autohton nu este chiar atat de complicat, iar politicienii occidentali judeca lucrurile in functie de interesele imediate pe care ar trebui sa le aiba un partid ca PD-L. Cum democrat-liberalii nu au sanse sa se apropie de 50 la suta, popular-europenii ii indeamna sa se foloseasca de negocieri pentru a-si asigura locul la guvernare. In vreme ce PNL se pregateste intens de alegeri folosind parghiile Guvernului si pusculita publica, iar PSD vorbeste mereu despre necesitatea protejarii cetatenilor de avalansa scumpirilor, PD-L face valva cu Elena Udrea si consuma din creditul electoral pe care il mai are presedintele Basescu.

In vreme ce PNL si PSD isi negociaza viitoarea coabitare la guvernare, PD-L exclude din combinatiile sale toate partidele, cu exceptia celui condus si construit de Gigi Becali. Introducand intr-un mod original etica in politica, PD-L se bazeaza de fapt aproape exclusiv pe imaginatia si artificiile politice ale presedintelui Basescu. Democrat-liberalii se autoizoleaza cu speranta ca vor conduce Guvernul, indiferent de rezultatul pe care il vor obtine la alegerile generale ce ar trebui sa aiba loc la toamna. Logica PD-L se bazeaza pe prerogativa constitutionala care ii permite presedintelui sa numeasca primul ministru si deci ii lasa deschisa inclusiv portita negocierilor, asa cum s-a intamplat in 2004.

Lipsit de forte proprii si prins in chingi prezidentiale, PD-L ar putea nu doar sa piarda prin jocul sau pasiv, dar si sa-l dezechilibreze pe Traian Basescu. Acceptandu-i tutela, PD-L  il obliga de fapt pe seful statului sa fie mereu sustinatorul public al partidului. Consumand din simpatia electorala prezidentiala, democrat-liberalii isi consuma propria munitie, fara sa-si dea seama ca marirea sau decaderea partidului este strans legata de ascensiunea sau caderea lui Basescu.