18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCum poate fi bătut PSD în alegeri

Cum poate fi bătut PSD în alegeri

Scriam încă de anul trecut, când Parlamentul a votat noua legislație electorală, că PSD trage sforile pentru a câștiga alegerile din 2016 încă din 2015. Alegerile într-un singur tur de scrutin pentru primari, introduse în 2011 de PDL, au fost păstrate de majoritatea din jurul Partidului Social Democrat. Insist pe rolul esențial al PSD, pentru a lămuri o temă lansată pe piață de cei care nu au urmărit dezbaterile din Parlament pe marginea legii. Și anume, cea legată de atitudinea PNL în favoarea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. La momentul respectiv, PNL a propus un amendament pentru alegerea primarilor în două tururi, respins de PSD și de aliații acestui partid. Liberalii au votat, ulterior, întreg proiectul, pentru că respingerea actului normativ nu ar fi avut vreo valoare: rămânea în vigoare legea din 2011, care prevedea tot alegerea primarilor într-un tur. Nici nu mai are rost să insistăm pe ipocrizia, deja clasică, a politicienilor. Democrat-liberalii care au promovat legea în 2011 au devenit, între timp, membri PNL și au clamat lipsa de democrație a proiectului.

PSD, care a emis numeroase ordonanțe de urgență prin care a modificat legislația electorală, caracterizează acum o astfel de soluție drept „nedemocratică“. De fapt, tot o ordonanță de urgență, inițiată de Liviu Dragnea pe vremea când era vicepremier, explică atitudinea de astăzi a PSD. În vara lui 2014, Guvernul Ponta, la inițiativa lui Liviu Dragnea, a emis așa-numita ordonanță a traseismului, prin care erau suspendate, timp de 45 de zile, prevederile legale potrivit cărora aleșii locali care își schimbă partidele își pierd și mandatele. Pe baza acestei prevederi, 436 de primari au migrat către PSD, dezechilibrând balanța politică.

Așa se și explică protestul celor 40 de ONG-uri în momentul în care Parlamentul a votat legea alegerilor locale. Reprezentanții ONG-urilor au argumentat că sistemul majoritar de vot în două tururi este în avantajul cetățenilor întrucât oferă reprezentativitate și legitimitate, șanse egale pentru partide noi și independenți, spațiu pentru crearea consensului – se arată în scrisoarea deschisă. „Turul unic va face ca cei mai mulți dintre actualii primari să rămână în funcții și, implicit, puterea politică să se mențină și să ajungă tot la partidele-sistem existente“ – au motivat cele 40 de ONG-uri într-un comunicat. Pe scurt, primarii în funcție sunt avantajați de alegerile într-un tur, având notorietatea de partea lor.

Din acest motiv, social-democrații se opun oricăror modificări. Da, social-democrații au dreptate – ar fi „nedemocratic“ și chiar la limita Constituției (dar asta poate stabili doar Curtea Constituțională, nu PSD) ca Guvernul să emită o ordonanță de urgență, dar PSD a încercat să boicoteze și celelalte variante juridice: angajarea răspunderii Guvernului sau rediscutarea proiectului în Parlament. Cu alte cuvinte, PSD se teme de modificarea în sine, și nu de proceduri eventual nedemocratice. Pentru că alegerile în două tururi oferă posibilitatea unor alianțe anti-PSD, între PNL, PMP sau M10. Așa a fost învinsă mașinăria PSD la alegerile prezidențiale din 2014 – votanții lui Băsescu și Macovei au pus ștampila pe Iohannis în turul doi.

Ce pot face acum adversarii PSD? Să se așeze la masa negocierilor și să desemneze candidați unici din primul tur, adică exact strategia de care se teme PSD. Evident, PNL se teme să se afișeze cu partidul lui Traian Băsescu, dar nimic nu îl împiedică pe fostul președinte să facă un pas înapoi, în afară de propria dorință de a rămâne în centrul atenției. Să nu uităm de retragerea lui Crin Antonescu din politică pentru a facilita alianța și fuziunea dintre PNL și PDL. În plus, există și alte partide compatibile cu liberalii – am menționat M10, dar în Capitală există și Uniunea Salvați Bucureștiul (USB). 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă