Cu un pumn de bani poţi să ai propriul grup parlamentar.
Poţi să-i foloseşti pe aleşi cum crezi de cuviinţă: să-ţi aranjeze întâlniri, să deschidă uşi, în general, să-şi folosească relaţiile şi influenţa pentru prosperitatea afacerilor tale. Din acest punct de vedere, România este o ţară ieftină.
Deputatul PDL Iosif Blaga s-a umplut de ridicol după ce a dat curs propunerii-capcană, venită din partea unui ziarist incognito RL, de a-i facilita unui fond de investiţii arab (fictiv) cumpărarea unor terenuri valoroase în România. Parlamentarul nu a avut nici o reţinere de a se întâlni cu „investitorii” şi a discuta termenii afacerii, inclusiv forma în care-şi va primi recompensa: „nu comision, că e periculos”, ci mai degrabă o rentă viageră. Dovadă de spirit practic, ce-i drept, pentru că banii cum vin aşa se duc, pe când renta este, după cum îi spune şi numele, pe viaţă.
Deputatul Blaga nu este însă un caz izolat: aproape un sfert din Parlament a căzut în capcana RL şi a răspuns pozitiv propunerii investitorilor arabi, venită prin SMS, de a discuta (cel puţin) posibilitatea încheierii unei afaceri. Asta, chiar dacă legea îi obligă explicit pe aleşi să se ţină departe de afaceri pe perioada mandatului.
Experimentul realizat de RL nu ridică însă neapărat o problemă de ilegalitate. De altfel, deputatul hunedorean Iosif Blaga – de care cu siguranţă au auzit puţini cititori până acum – nici nu este cunoscut ca vreun exponent al corupţiei la nivel înalt.
Păţania sa nu va stârni astăzi decât, cel mult, hohote de râs din partea multora dintre mai versaţii săi colegi de Parlament, obişnuiţi cu tunurile adevărate, nu cu firimiturile lăsate de investitori necunoscuţi.
Cazul deputatului Blaga dovedeşte în primul rând cât de limitat este orizontul politic al multora dintre politicienii pe care i-am ales să ne reprezinte. Oricâte legi şi criterii de integritate s-ar adopta pentru curăţenia clasei politice, acestea nu vor da rezultate dacă politicienii nu sunt convinşi că mai întâi trebuie să-şi schimbe aşteptările faţă de ei înşişi.
Orice interdicţie adoptată în acest sens este inutilă atâta vreme cât politicienii nu ştiu că, într-o lume civilizată, de la înălţimea staturii de demnitar al statului nu poţi coborî până la stadiul în care să ceri unui cetăţean (pe care l-ai văzut pentru prima dată în viaţă) o rentă viageră în schimbul influenţei şi conexiunilor pe care le ai într-un anumit domeniu. Aceste calităţi, de care te bucuri la un moment dat, pur şi simplu nu pot fi vândute oricărui om de afaceri care-ţi bate la poartă. Influenţa şi conexiunile tale aparţin, pe perioada mandatului, oamenilor care te-au ales şi pe care-i reprezinţi.
În al doilea rând, degeaba dai o lege care să interzică afacerile pe perioada mandatului atâta vreme cât tu nu eşti convins că un astfel de act normativ nu are menirea să-ţi îngrădească libertatea, ci mai degrabă să-ţi protejeze onoarea de demnitar al statului. Nu poţi cere respect doar pentru că o dată cu funcţia primeşti maşină de serviciu, şofer, cabinet şi consilieri personali. Te poţi ridica însă la înălţimea funcţiei dacă ştii cum să eviţi situaţiile jenante de genul celei în care te pune un om de afaceri care vrea să se folosească de funcţia ta pentru a-şi spori averea.
În al treilea rând, nu putem să nu remarcăm şi infantilitatea parlamentarilor români care au dat curs invitaţiei investitorului arab: acum, pe bune, ce propunere serioasă de afaceri vine printr-un SMS?
