Până să-și pună la colț baronii cu amenințări lacrimogene că va lăsa baltă politica, premierul Victor Ponta s-ar putea apleca asupra unor subiecte cu un grad mult mai rigid de urgență și o valoare de piață sigur mai ridicată.
În Programul de guvernare 2013-2016, capitolul dedicat domeniului „Transporturi”, Portul Constanţa se bucură de o atenţie generoasă a autorităţilor centrale.
Planul de măsuri vorbeşte de la sine: se au în vedere „dezvoltarea portului Constanţa ca port regional strategic şi includerea sa în reţeaua de autostrăzi maritime. Portul Constanţa trebuie să devină una din cele mai importante porţi de intrare – ieşire din Europa a mărfurilor pentru Orientul Îndepărtat, folosind ruta Oceanul Indian – Marea Roşie – Canalul de Suez şi coridorul Traceca. În acest sens, în portul Constanţa va fi finalizat digul de nord şi se vor crea noi dane, astfel încât portul să-şi mărească capacitatea de operare cu 50%”.
Practic, bunul simţ şi minima orientare în plan strategic, cerinţe obligatorii pentru orice decident responsabil, primesc în Programul de guvernare o bună tribună de exprimare, iar cu acest lucru e greu să nu fi de acord.
Amplasarea, infrastructura existentă, dar şi potenţialul încă neatins al celui mai mare port maritim al României ar face, oricum, imposibilă abordarea acestui obectiv în alţi termeni decât „port regional strategic”, respectiv „una din cele mai importante porţi demintrare-ieşire din Europa a mărfurilor pentru Orientul Îndepărtat”.
Sunt, însă, programele de guvernare documente valide în România zilelor noastre?
Au aceste texte valoarea şi consistenţa pe care le implică în mod natural tocmai denumirea lor?
În fine, poate fi considerat premierul României, indiferent de numele lui, garantul unor asemenea acte, care în esenţă pun laolaltă liniile directoare ale viitoarei guvernări?
Ei bine, cazul special al Portului Constanţa face ca un răspuns afirmativ (şi, aparent, de natura evidenţei), să fie, pe zi ce trece, tot mai dificil de dat.
În cei doi ani de guvernare, Cabinetul Ponta a reuşit să relativizeze multe – orientarea strategică a ţării, rolul justiţiei, construcţia bugetară, sensul taxelor, cadrul instituţional, procesul complex de revizuire a Constituţiei, conceptul de descentralizare şi chiar noţiunea de doctorat.
Cercul fiind atât de vicios, a venit inevitabil şi rândul unor obiective naţionale de interes strategic să cadă în această plasă.
Pentru că nu poţi citi în altă cheie modul în care actuala guvernare se raportează la principala poartă maritimă a României.
Un mod iresponsabil, din moment ce, iată, s-a ajuns în situaţia absurdă de a mai şi dezbate dacă este bine sau nu ca Portul Constanţa, entitate de interes regional strategic, să încapă în mâinile unui grup infracţional, reprezentat de Radu Mazăre, primar al Constanţei, şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Ambii au numeroase dosare penale, ambii fac obiectul unor anchete în care prejudiciile estimate tind, cumulat, spre sute de milioane de euro.
În loc de a fi pus punct de la bun început pretenţiilor lui Radu Mazăre de a-şi spori controlul asupra Portului Constanţa, Victor Ponta a preferat să lase totul în voia sorţii.
În loc să fi tranşat această problemă, care promite să încalce toate liniile roşii posibile, şeful Guvernului îi permite lui Mazăre, de aproape doi ani, să vorbească precum o ţaţă despre cum s-a înţeles el cu premierul ca administraţia locală să primească mai multe acţiuni şi mai multă mână liberă.
De exemplu, plin până peste de sine, Radu Mazăre a promis unui grup de bătrâni – parte a clienţilor electorali captivi ai edilului – că le va da ceva bun. ”Vă pregătesc o surpriză tare plăcută pentru iarna viitoare, în ceea ce priveşte căldura, adică mai puţin de plată. Nu pot să vă dau amănunte, sper să-mi iasă aranjamentele pe care vreau să le fac, cu portul, cu nişte bănuţi pe care să-i mai adunăm“.
Cum în Constanţa gigacaloria are preţul aurului pe piaţa metalelor, nu este deloc exclus ca subvenţionarea ei, din resursele atrase prin dobândirea unui pachet suplimentar de acţiuni la compania care administrează portul, să fie una dintre acele surprize.
Iar în proximitatea campaniilor electorale ce vor urma, gama surprizelor s-ar putea – de ce nu? – diversifica.
Reţineţi, însă, exprimarea plină de miez a lui Mazăre: “aranjamentele pe care vreau să le fac cu portul”.
Revin: în loc să fi curmat demult nebunia de aventurier închipuit a unui baron plin de dosare penale şi cu un obraz ridat de numeroase alte suspiciuni, Victor Ponta a reuşit să aducă acest dosar în punctul în care paşii concreţi au devenit o realitate.
La sfârşitul săptămânii, de pildă, consilierii locali ai PSD (dar PSD deţine majoritatea în Primăria Constanţa) au votat în bloc majorarea de la 20 la 33% a pachetului de acţiuni pe care municipalitatea îl va deţine la compania care administrează marea poartă a României spre zone delicate din perspectiva raporturilor internaţionale.
E drept, votul propriu-zis al consilierilor nu permite în mod automat preluarea acţiunilor de către instituţia condusă de edilul constănţean.
Mingea rămâne încă şi în curtea Ministerului Transporturilor.
Totuşi, semnalul e unul grav şi reflectă suficient de apăsat cât de sensibil rămâne Executivul de la Bucureşti în faţa baronilor sforari şi cât de vulnerabilă este România însăşi, din moment ce oameni ca Mazăre chiar cred că îşi pot extinde afacerile oneroase până şi în sfere strategice.
De ce a ajuns primarul Constanţei să creadă că, într-un final, va reuşi?
Ei bine, tocmai pentru că şeful Guvernului nu i-a răspuns până acum tranaşnt: că NU, NU SE POATE.
E greu de crezut că Ponta, în sinea lui, nu îşi dă seama care pot fi implicaţiile strategice şi la fel de greu de imaginat este şi faptul că, efectiv, vrea să dea portul pe mână unui baron puternic, care astfel va deveni şi mai puternic.
Dar prea puţin contează ce ar face premierul dacă s-ar simţi liber să acţioneze.
Contează, în schimb, enorm, ceea ce nu face.
Iar ceea ce nu face ţine tocmai de faptul că nu i-a transmis clar şi distinct lui Mazăre că totul are o limită şi că atâta timp cât se află în fruntea unui guvern, o asemenea inepţie nu va fi posibilă. “Ce performanţe are o primărie falită, de unde bagă bani, ştiu ei ce înseamnă costuri când prima lor grijă e să transforme Silozul vechi din port în Cazino, când nici pe celălalt nu l-au reparat? Să fim serioşi”, spunea la sfârşitul lunii trecute Gabriel Comănescu, unul dintre oamenii de afaceri care şi-a asumat rolul de a prezenta public preocupările operatorilor portuari.
Vestea proastă pentru Mazăre este că asemenea argumente sunt la îndemâna oricui, performanţele primăriei pe care o conduce fiind, în raport cu potenţialul zonei, demne de scenariul unui film prost.
Dar eu aş merge şi mai departe.
Şi aş spune că a nu tăia din start avântul lui Mazăre pe acest subiect e ca şi cum te-ai întreba, cu preţiozitate, dacă nu ar fi democratic ca DNA să fie condus nu doar de procurori selectaţi în mod transparent, ci şi de baroni penali.
Sau ca şi cum ţi-ar trece prin minte să postezi pe Facebook planurile de apărare ale ţării, aşa, ca într-un exerciţiu pervers de transparenţă.
