"Curba de sacrificiu" este o expresie inventata in anii Marii Crize, cand guvernul a fost nevoit sa recurga la micsorari de salarii si pensii pentru ca veniturile la buget devenisera atat de mici incat statul nu mai putea sa suporte cheltuielile. Mai important, "curbele de sacrificiu" au aparut ca alternative la concedierea masiva a lucratorilor, pe baza unui calcul extrem de simplu: daca esti nevoit sa reduci costurile cu – sa zicem – 20%, ai de ales intre a concedia 20% din lucratori sau a reduce salariile tuturor cu 20%. "Curba de sacrificiu" ar fi, prin urmare, o solutie "umana", prin care, in loc sa lipsesti un grup de oameni de orice fel de venit, alegi sa "imparti" povara intre restul angajatilor. "Curba de sacrificiu" este, asadar, o forma de protectie sociala, adica un lucru despre care am fost invatati ca, in esenta, este "bun" pentru ca, "in esenta", protectia sociala este buna si umana.

Pare sa fie un semn de compasiune sa "impartasim" cu totii, ca o comunitate, nevoile semenilor nostri si sa acceptam asemenea "curbe de sacrficiu" in semn de solidaritate cu cei aflati in nevoie. Alternativa este privita peste tot in lumea occidentala ca o forma inacceptabila de "darwinism social".
"Darwinismul social" este o expresie inventata de intelectualii de stanga "progresisti" pentru a condamna liberalismul clasic, prin care i se imputa acestuia din urma ca "uraste saracii", ca promoveaza "selectia naturala" a pietei libere, care, nemiloasa fiind, ii poate "ucide" pe cei mai putin apti, pe cei mai putin daruiti de soarta sau de propria conditie sa faca fata competitiei – intotdeauna "salbatica" –, proprie capitalismului.

Cu tot continutul lor de "solidaritate" si "compasiune", "curbele de sacrificiu" au fost primite prost atunci cand au fost aplicate de guvern la inceputul anilor ’30 – cu greve si proteste violente – si sunt primite prost si acum, cand Guvernul doreste sa impuna masuri similare, sa concedieze o mare parte din bugetari si sa anuleze sporurile si beneficiile sociale pe care sindicatele "au luptat" atata vreme sa le impuna. si atunci, ca si acum, sindicatele pretind Guvernului "sa dea" ca si cum statul ar avea acces la o sursa misterioasa si miraculoasa de bani, alta decat taxele si impozitele provenite din economia reala, aflata in plina dezintegrare. Aici functioneaza doua idei profund gresite: prima este ca, intr-un fel inexplicabil, capitalismul si piata sunt responsabile pentru criza actuala, ceea ce ar dovedi cumva ca am ajuns la limitele ideii de piata libera, si a doua este ca solutia nu poate veni decat de la stat, care trebuie sa isi asume cumva responsabilitatea "umanitara" a salvarii locurilor de munca si a bunastarii oamenilor.

Proba ca prima idee este gresita se poate face ostensiv: una dintre tarile care au fost afectate cel mai putin de criza este Polonia, unde la inceputul anilor ’90 au fost initiate reforme radicale in sensul pietei libere – celebra terapie de soc – si unde restrictiile bugetare si sanatatea economiei reale au evitat o scadere economica dramatica. Faptul ca Romania a avut anul trecut o crestere de 8%, iar anul acesta avem o prabusire de 8,5% este semn ca ceva este profund gresit in economia romaneasca. Faptul ca polonezii – care au reusit sa construiasca o piata libera – nu sunt nevoiti sa treaca prin asa ceva este o dovada ca nu piata este responsabila de dezastrul nostru, ci interventia inepta si producatoare de distorsiuni a statului in economie.

Prin urmare, daca statul este in cea mai mare masura responsabil pentru criza (si aici vorbim inclusiv de statul american si de cel britanic, care, ca si cel roman, au incurajat in mod iresponsabil o bula imobiliara care nu avea cum sa reziste), rezulta ca solutia – singura solutie – trebuie sa vina din zona economiei reale: a celor care produc bunuri si servicii care sunt cautate, vandute si cumparate pe PIATa.
Rezulta, asadar, ca statul trebuie sa isi asume in acest moment un rol mult mai modest decat a pretins pana acum, iar "compasiunea" si salvarea locurilor de munca ale bugetarilor nu mai pot fi unele dintre ele. Economia romaneasca a crescut pe iluzii alimentate si incurajate de Guvern si de banca centrala, iar acum a venit timpul ca aceste iluzii sa fie abandonate si sa se revina la bunul-simt si responsabilitatea clasice. Din pacate, pentru ca atat de multe asteptari au fost puse in stat si pentru ca atat de multe lucruri depind de el, noua modestie economica trebuie sa inceapa de la stat. si trebuie sa inceapa cu concedierea bugetarilor.