Despărțirea de trecut pare definitivă în România, dacă tabloul de ansamblu este privit de departe, dar dacă intri în amănunte, scotocești prin dosarele noii elite politice, diplomatice sau dacă cineva face o statistică a capitaliștilor autohtoni de succes, se poate observa că Vechea Rețea este funcțională.
Nicolae Breban, cunoscutul scriitor din epoca Ceaușescu, un talent al anilor ’60-’70, este doar un simbol al acestei rețele invizibile, dar extrem de eficiente. La 81 de ani, el este atașat siglei Institutului Cultural Român (ICR), ca și cum timpul s-ar fi oprit în perioada de glorie a lui Breban. Majoritatea din Senat este cea care decide cine conduce ICR, o soluție găsită de PSD în 2012 pentru a extrage această instituție de sub tutela Președinției. Astfel a putut fi dislocat Horia-Roman Patapievici, care a reușit să reformeze Institutul Cultural Român împreună cu echipa lui de la București și din principalele capitale ale lumii, luându-și în serios misiunea de a face cunoscută cultura autohtonă în afara țării.
Senatul i-a oferit președinția ICR lui Radu Boroianu, 73 de ani, fost parlamentar liberal, ambasador de succes în Elveția (1997-2001), patron al Casei de licitații Artmark, de unde și-a cumpărat și Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, niște tablouri. Dacă n-ar avea rău de avion, ar prefera din nou o ambasadă modestă, unde să nu aibă prea multe bătăi de cap, dar este mulțumit și să fie în centrul atenției. Nu știe că ambiția lui de a avea funcții s-ar putea să-i dăuneze în afaceri, să-l pună în încurcătură și să-l facă să-și dea seama că vremurile capitalismului romantic de care a profitat împreună cu Tăriceanu sau Patriciu au trecut demult. Boroianu s-a gândit să inventeze un Consiliu Consultativ al ICR, care să fie condus de scriitorul Nicolae Breban: astfel, doi aristocrați ai sistemului, aflați la vârsta senectuții, vor pune în valoare cultura autohtonă.
Cu toate că Înalta Curte a respins eticheta de colaborator al Securității pe care a primit-o de la CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), în arhive se păstrează dosarul lui Breban din care rezultă că avea relații privilegiate cu cei mai importanți oameni ai Securității. O transcriere a unei convorbiri din 18 februarie 1977 dintre el și viitorul șef al spionajului românesc, generalul Nicolae Pleșită, este ilustrativă pentru caracterul și orientarea scriitorului:
„Dl Breban: Vă salut, tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz, şi am avut o discuţie. (…)
Tov. Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.
Dl B.: Nu, mi s-a umflat piciorul. (…)
Tov. P.: Deci a venit el la matale. (…)
Dl B.: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.
Tov. P.: Aiurea!… Nişte insinuări, domnule…
(…)
Dl B.: Ei, servim cultura şi ţara!
Tov. P.: Aşa este, tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Dl B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri, 4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Tov. P.: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Dl B.: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu – că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Tov. P.: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Dl B.: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Tov. P.: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament).“
În 2015, România are nevoie de Nicolae Breban nu fiindcă a fost instruit în chestiuni de propagandă chiar de generalul Pleșiță sau pentru că și-a „ajutat“ prietenii să intre mai bine în vizorul Securității, nici pentru că s-ar pricepe la noile instrumente prin care cultura se globalizează, ci fiindcă face parte din Vechea Rețea, menită să țină țara pe loc.
