13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDe ce-i cer americanii cazierul lui Dragnea? | OPINIE

De ce-i cer americanii cazierul lui Dragnea? | OPINIE

Șeful celui mai mare partid din România se consideră îndreptățit să spere la fotoliul de prim-ministru, dacă PSD va câștiga alegerile, fiindcă nimeni nu-i cere cazierul la angajare.
 
Dacă mai mult de jumătate dintre cei care vor vota pe 11 decembrie își vor da voturile pentru PSD și pentru ALDE, Liviu Dragnea ar putea forța primirea funcției de premier, în cazul în care președintele i-o refuză. În fond, nicio lege nu spune că o persoană condamnată penal, căreia judecătorii nu i-au impus alte restricții, nu poate ajunge în România șeful Guvernului. PSD ar putea vedea respingerea lui Dragnea ca pe o provocare, ca pe un război pe care Klaus Iohannis îl declanșează împotriva partidului și a numeroaselor grupuri de interese care se ascund sub pulpana social-democraților.
 
Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012, nu a fost nominalizat de partidul său ca premier din umbră, dar mai mulți lideri PSD cu greutate au declarat că el este prima opțiune și că nimeni nu va lua în seamă condamnarea primită, pentru că întreg procesul ar fi fost politic. Alegătorii PSD și ALDE ar putea într-adevăr trece peste amănunte de acest fel, dar Klaus Iohannis, care face nominalizarea premierului, a anunțat deja că nu va desemna pentru funcția de premier un condamnat penal. Această decizie este susținută în mod direct de ambasadorul american la București, Hans Klemm, iar declarația diplomatului SUA este un semnal pe care PSD îl poate interpreta în două feluri: fie se conformează și vine cu un lider fără probleme penale, fie preia acest mesaj în siajul discursurilor tot mai dese de la televiziunile de casă ale social-democraților și ALDE, care susțin teza că România este subjugată de colonialismul occidental, că Bucureștiul a devenit o oficină pentru Statele Unite și pentru Uniunea Europeană.
 
Declarația oficialului american nu afectează electoratul PSD, dar îi stimulează pe nehotărâții din zona de dreapta, pe cei cu afinități euro-atlantice, nemulțumiți de oferta electorală și care ar prefera să stea acasă în ziua alegerilor. În subsidiar ni se spune că Statele Unite nu-și doresc să negocieze cu un partener, fie el și strategic, în care prim-ministrul este condamnat penal. Pentru că americanii nu au încredere în opțiunea democratică a domnului Dragnea, pentru că nu au încredere că de la referendumul din 2012 încoace liderul PSD s-ar fi schimbat în vreun fel, pentru că nu le place să dea mâna cu cei care au scăpat de pușcărie la limită. Pentru că într-o țară în care au amplasat arme sofisticate și mențin trupe americanii au nevoie de lideri care să fie atașați valorilor occidentale.
 
După declarația ambasadorului SUA, teoria conspirației a început să-i bântuie din nou pe social-democrați, iar Liviu Dragnea este, probabil, convins că a pierdut deja partida din cauza americanilor. Așa cum vechii lideri ai partidului îți explică de câte ori au ocazia că Năstase și Geoană au eșuat din pricină că Statele Unite l-ar fi susținut atunci pe Traian Băsescu. În fața PSD&ALDE e posibil ca PNL&USR să fie avantajați de o alianță cu UDMR. Ultimele sondaje îi plasează pe Băsescu și partidul lui sub pragul electoral, dar, dacă va intra în Parlament, s-ar putea ca fostul președinte să facă jocurile penalilor.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...
Ultima oră
Pe aceeași temă