Dacă România ar fi avut o traiectorie firească în ultimii 21 de ani, astăzi probabil am fi vorbit detaşat despre Revoluţie, ca despre o pagină din istoria recentă a acestui popor. În loc de „Cine a tras în noi după 22?", ar fi trebuit acum să ne întrebăm, mult mai firesc, „Cum va arăta România în 2020?". De ce suntem totuşi atât de legaţi de Trecut?

Una dintre explicaţii este aceea că oamenii Trecutului trăiesc printre noi şi încearcă în continuare să ne influenţeze vieţile. Să-l luăm ca exemplu pe Ion Iliescu. În loc să se fi retras demult din viaţa publică, pentru a-şi scrie memoriile sau pur şi simplu pentru a-şi trăi liniştit bătrâneţea, fostul preşedinte vrea să demonstreze că este un politician cât se poate de actual. Nu mai departe de weekendul trecut, Iliescu a dat un interviu la Pro TV în care, ca un veritabil lider, a vorbit tranşant despre oamenii politici actuali, schimbarea Constituţiei sau despre cum va arăta viitorul nostru. Dacă l-am putea trata ca pe un personaj ieşit din cartea de istorie, care doar simte uneori nevoia să mai iasă din întuneric, nu am avea nici o problemă cu interviurile sale. Din păcate, Iliescu reprezintă pentru mulţi români, după cum o dovedesc sondajele de opinie, chiar lumina vieţii. O lumină care nu are nici o legătură nici cu Prezentul, nici cu Viitorul.

Trecutul nu ne lasă în pace şi pentru că România nu a rezolvat încă problemele acestuia. Discutăm şi astăzi cu atâta patimă despre Revoluţie pentru că, de fapt, nu am aflat ce s-a întâmplat atunci. Spre exemplu, după 22 decembrie, adică după fuga soţilor Ceauşescu, au murit peste 1.000 de oameni, dar nimeni nu a fost condamnat sau măcar judecat pentru acest lucru. Subiectul a fost îngropat intenţionat, probabil definitiv, lăsând însă rana deschisă, infectată şi supurând în fiecare an în luna decembrie.

Trecutul nu ne lasă în pace şi pentru că evoluţia societăţii în anii ce-au urmat după 1989 nu a fost convingătoare pentru mulţi dintre români. În timp ce ei sărăceau zilnic, vedeau cum alţii fură de la stat şi se îmbogăţesc. Astfel, după 21 de ani de democraţie, un sondaj de opinie ne arată că peste 61% din români văd în comunism o idee bună. Dacă ar putea să aleagă, probabil că mulţi dintre ei s-ar întoarce fără să clipească înainte de 1989, renunţând astfel la nişte drepturi, de care oricum nu s-au bucurat, pentru că nu au putut sau nu au ştiut cum să se bucure.

Trecutul nu ne lasă în pace pentru că este mai comod să trăieşti în Trecut. Să nu uităm că în 2009, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu şi-a bazat o bună parte din campania electorală pe discursul anticomunist. S-a vorbit mai mult despre Ceauşescu, Revoluţie şi mineriade decât despre progresul acestei ţări. De altfel, raportarea la Trecut este o meteahnă grea şi veche a politicienilor noştri, chiar dacă unii dintre ei sunt tineri. Asta, pentru că este greu să faci proiecţii în Viitor atâta vreme cât nu construieşti nimic în Prezent: legi bune şi durabile, administraţii eficiente, reformă, autostrăzi.

Trecutul nu ne lasă în pace pentru că până la urmă nici românii obişnuiţi nu pot sau nu vor să privească înainte. Dacă majoritatea dintre noi credem că este bine să trăieşti într-un regim comunist, care, probabil, în câţiva ani îşi va da duhul şi în ultimele sale avanposturi din lume, ce rost ar mai avea să discutăm aici, în România, despre viitorul acestei lumi, din care, întâmplător, facem şi noi parte?